Interpreta Victoria Lungu oferă casa părintească unei familii numeroase care are nevoie de o locuință

Casa părintească e locul care ne adună lângă cei dragi, însă atunci când părinții pleacă în lumea celor drepți, rămân doar amintirile. De fiecare dată când merge la baștină, în satul Grinăuți, raionul Râșcani, interpreta Victoria Lungu găsește casa părintească rece și pustie.

separator

Artista a lansat din acest dor chiar și o piesă emoționantă, care se numește ,,La poarta părinților”(vezi videoclipul mai jos).

Pentru a-și umple golul din inimă, interpreta a decis să facă o faptă bună, oferind casa părintească unei familii cu mulți copii care are nevoie de un adăpost pe termen lung, 15 ani. O familie care își dorește să trăiască la țară, să se bucure de o grădină mare și o căsuță primitoare. În plus, interpreta spune că va oferi ajutor necondiționat familiei, ori de câte ori va fi nevoie.

,,La poarta părinților, îmi doresc să nu mai fie acel lacăt mare, dar să găsesc mereu o familie, în care să fie zgomote de copii, în care să stea cu toții la masă, exact 5, cum stăteam noi la părinții noștri”, mărturisește artista pe pagina sa de facebook.

Interpreta mai spune că a primit foarte multe solicitări din momentul în care a lansat apelul, iar sâmbătă va anunța cine este familia pe care a ales-o.

Cei care doresc să ia legătura cu artista, îi pot trimite un mesaj pe pagina sa de facebook, o mică istorioară, dar și câteva poze cu familia.

Pentru că primit mai multe apeluri, iar cazurile au emoționat-o foarte mult, interpreta Victoria Lungu își dorește să inițieze, alături de colegii săi de breaslă, mai multe concerte de caritate prin localitățile Moldovei pentru a putea aduna fonduri și a ajuta aceste familii să aibă câte o casuță a lor.

Primăria din Bălți a redus programul de lucru pentru economisirea energiei electrice

Primăria municipiului Bălți a decis să modifice programul de lucru al angajaților pentru a reducere consumul de energie electrică în contextul stării de urgență, scrie IPN.

Potrivit unei dispoziții semnate de primarul Alexandr Petkov pe 13 ianuarie 2025, noul program intră în vigoare imediat și stabilește un interval orar fix, între 08:00 și 16:30, cu o pauză de masă de 30 de minute, între 12:00 și 12:30.Decizia vine ca răspuns la recomandările Comisiei pentru Situații Excepționale, din 27 decembrie 2024, prin care au solicitat autorităților publice să adopte măsuri pentru economisirea resurselor energetice.Primăria a suspendat, de asemenea, toate graficele individuale de lucru stabilite anterior.Autoritățile locale mulțumesc cetățenilor pentru înțelegere și colaborare în această perioadă, subliniind că măsurile adoptate au scopul de a sprijini funcționarea eficientă a instituției în condiții dificile.Primarul a subliniat că măsura este temporară și adaptată situației excepționale.

Crește consumul de energie: Astăzi a constituit cu 18% mai mult decât ieri

Energocom estimează pentru astăzi o creștere cu 18% a consumului de energie electrică pe malul drept al Nistrului, în comparație cu ziua de duminică, transmite IPN.

Cifra este mai mare și decât lunea trecută, cu 2%.

Energocom informează că a rezervat capacitatea comercială necesară la hotarul cu România, pentru a suplimenta cererea internă de electricitate cu importuri.Astfel, pentru data de 13 ianuarie, Republica Moldova își va asigura necesarul de energie electrică de la centralele de termoficare din Chișinău și Bălți, de la instalațiile locale de energie regenerabilă, precum și cu electricitatea importată, pe bază de contracte bilaterale și de pe bursă, notează sursa.

Republica Moldova va apela marți la energie de urgență, în intervalul 16:00-19:00

Pentru 14 ianuarie se planifică un consum de energie electrică pe malul drept al râului Nistru similar cu cel din data de 13 ianuarie. Din cauza limitei de capacitate a interconexiunii cu România (cumulat pe Piața pentru ziua următoare și pe Piața intrazilnică) nu a fost posibilă rezervarea integrală a capacității, anunță Energocom, citat de IPN.

Prin urmare, în intervalul orelor 16:00-19:00, pentru a-și acoperi prognozele de consum, Republica Moldova va apela la energie de urgență.„Pentru a nu avea deconectări de energie, operatorul de transport Moldelectrica va solicita de la operatorul de transport din România Transelectrica energie ca să poată să fie acoperit necesarul de consum. Deconectări nu vom avea”, a precizat pentru IPN consilierul directorului Energocom, Victor Bînzari.Cetățenii sunt îndemnați să reducă consumul de energia electrică pentru a putea micșora presiunea pe întreg sistemul.Potrivit Energocom, restul electricității necesare pentru data de 14 ianuarie va fi livrată de centralele de termoficare din Chișinău și Bălți, de centralele de energie regenerabilă, precum și suplimentată cu energia importantă, atât în baza contractelor bilaterale, cât și de pe bursă.

O femeie din capitală s-a prezentat drept angajată a MAI şi a estorcat bani de la cetăţeni, pentru permise de conducere
Articolul anterior
Artiști notorii din țara noastră, concediați prin SMS-uri de la ,,Teatrul de Operă și Balet”
Articolul următor