Istoricul Anatol Petrencu: Regimul nazist, cel stalinist și al lui Putin sunt asemănătoare

Între regimurile totalitare nazist și stalinist și a ceea ce se întâmplă astăzi în Rusia lui Putin există o asemănare foarte clară și chiar și dintre Hitler și Putin sunt foarte multe asemănări, e de părere istoricul Anatol Petrencu.

Istoric: Regimul nazist, cel stalinist și al lui Putin sunt asemănătoare

„Dintre Hitler și Putin sunt foarte multe asemănări. Așa cum Hitler neglija existența evreilor, îi considera ca fiind neoameni, așa și Putin neglijează existența ucrainenilor. El consideră că Ucraina e ori un cadou făcut de Lenin, atunci când a permis Ucrainei să-și formeze statul, ori e un proiect Occidental. Înainte de a porni acest război sângeros, Putin dorea să discute cu SUA, nici nu avea în vedere Ucraina. Apoi a apărut un termen nou, rașism, care înseamnă nimic altceva o teorie și o practică asemănătoare cu nazismul german. Se recunoaște pe plan internațional această ideologie, dar și practică promovată de Putin, superioritatea cu toată teoria lumii ruse, superioare celorlalte națiuni și chiar și semnul Z provine de la svastica nazistă și multe asemănări sunt. În politica internă e totala absență a drepturilor de exprimare, ale omului. Sigur că este o asemănare foarte clară între regimurile totalitare nazist și stalinist și a ceea ce vedem astăzi în Rusia lui Putin”, a spus istoricul Anatol Petrencu, în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi”de la TVR Moldova.

„Putin se înscrie în lista criminalilor de război, este și mandat de arest, din punct de vedere juridic, acest lucru este confirmat. Ceea ce se întâmplă astăzi, bineînțeles că este inuman. Din păcate, șansa de a rămâne în istorie ca o un personaj pozitiv și se înscrie în lista acelor dictatori și criminali care au produs sute și mii de victime, fie că vorbim de Hitler, fie că vorbim de Stalin, fie că vorbim de Mao Zedong, de oricare alt dictator care conștient a mers la acțiuni inumane care s-au soldat cu milioane de vieți umane. Și societatea rusă a spus că ar trebui și ei să înțeleagă că din cauza unui lider suferă societatea, oamenii ruși, oamenii care sunt dominați de acea propagandă, alți sunt dominați de frică. Au revenit la acea atmosferă din anii 30 din regimul lui Stalin. Dacă spui ceva și poate fi suspicios e considerat că e împotriva Rusiei și poate fi judecat, amenzile sunt de mii de euro sau cu închisoare. S-a ajuns la absurd, când oamenii nu că nu au posibilitatea să vorbească a ceea ce se întâmplă în Ucraina. Le e frică de ei, de copiii lor și de viitor. În sensul acesta societatea rusă ar trebui să se trezească, să spună că nu vor o astfel de viață. Ei, cu siguranță, merită mai mult și mai bine, un alt lider, ei merită o politică prietenească cu vecinii, o atitudine și stimă reciprocă cu alte state ale lumii. Riscurile sunt prea mari și nu doar pentru ruși, ci și pentru toată lumea”, adaugă istoricul Sergiu Musteaţă. Poți urmări emisiunea aici.

Foto! Cum a arătat centrul Capitalei în Noaptea de Înviere

La slujba de Înviere din centrul municipiului Chișinău s-au adunat sute de oameni. Scuarul Mitropoliei Chișinăului si a întregii Moldove a devenit neîncăpător pentru enoriașii care au asistat la serviciul divin cu coșurile pline de bunătăți și purtând Focul Haric.

Cetățenii Republicii Moldova au trăit cu bucurie Învierea Domnului, s-au rugat pentru pace, sănătate și bunăstare. Iată, mai jos, care a fost atmosfera în centrul capitalei!

Foto: Primăria Municipiului Chișinău

Canada va acorda Republicii Moldova un sprijin financiar pentru dezvoltarea sectorului energetic și judiciar

Canada va acorda Republicii Moldova un sprijin financiar pentru dezvoltarea sectorului energetic și judiciar, dar și pentru sprijinirea societății civile. Un anunț în acest sens a fost făcut de ambasadorul Canadei în Moldova cu sediul la București, Gavin Buchan, în cadrul unui interviu. Potrivit acestuia, negocierile privind acordarea unui împrumut major acordat Executivului de la Chișinău sunt în proces.

„Introducem o serie de domenii în care vom sprijini Moldova. Avem un mic proiect de sprijin pentru societatea civilă, avem sprijin pentru sistemul judiciar, vom introduce un anumit sprijin în sectorul energetic și suntem în proces de negociere a unui împrumut major, pentru sprijin financiar acordat Guvernului. Moldova este o țară mică, dar este o țară care a făcut absolut tot ce trebuie să facă pentru a câștiga invitația de aderare la Uniunea Europeană, pe care a primit-o anul trecut”, a spus oficialul, transmite moldova1.md. 

Ambasadorul Canadei la Chișinău a spus că Republica Moldova face toate reformele corecte și este pe cale să devină o democrație europeană.

„Ei introduc tot felul de măsuri corecte și merită în mod absolut sprijinul nostru în fața eforturilor consistente ale Rusiei de a-i destabiliza. Deci, da, ca și în cazul Ucrainei, Canada și România sunt foarte aliniate în privința importanței susținerii Republicii Moldova. Și una dintre marile bucurii ale misiunii mele aici este că ajung să lucrez la lucruri concrete de genul acesta, în colaborare cu partenerii mei români, a relatat oficialul.

Referindu-se la combaterea fenomenului dezinformării din țara noastră, Buchan a precizat că autoritățile trebuie să se asigure că încurajează gândirea critică și să-i facă pe oameni să înțeleagă care sunt sursele de știri credibile și care nu.

„Trebuie să avem mesaje puternice și proactive, trebuie să preîntâmpinăm asta. Trebuie să faci ceea ce ei numesc pre-demontare, să ne asigurăm că oamenii au informațiile corecte în prealabil, astfel încât să știe când aud ceva care este dezinformare. Și într-adevăr, trebuie să încurajăm gândirea critică. Trebuie să-i facem pe oameni să înțeleagă ce este o sursă de știri credibilă și ce nu este o sursă de știri credibilă. Trebuie să-i facem pe oameni să aibă obiceiul să trateze toate postările de pe rețelele de socializare ca și cum ar fi 1 aprilie. Nu ar trebui să existe doar o zi pe an când ne uităm critic la fluxurile noastre de socializare. Ar trebui să fie 365”, a concluzionat Gavin Buchan.

Maia Sandu va efectua o vizită în Norvegia săptămâna viitoare

Președintele Maia Sandu va efectua o vizită de stat în Norvegia, în perioada 6-7 mai. Din delegația condusă de șeful statului va face parte și ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi. Aceasta este prima vizită de stat a unui președinte al Republicii Moldova în această țară.

Pe 17 aprilie, Republica Moldova a fost vizitată de ministrul norvegian de Externe, Espen Barth Eide. Într-un interviu pentru Moldova 1, diplomatul a declarat că Norvegia își va deschide în scurt timp o misiune diplomatică în Republica Moldova, transmite moldova1.md.

De menționat că Norvegia este una dintre cele șase țări, unde moldovenii ar putea vota prin corespondență în cadrul alegerilor prezidențiale și referendumului constituțional din 20 octombrie.

Intervenție SMURD: O fetiță de 4 ani, în comă, adusă de la Vulcănești la Chișinău, pentru a fi salvată
Articolul anterior
Mesajele familiilor celor 5 turiști dispăruți în expediția spre Titanic. Mulțumesc echipelor de salvare
Articolul următor