Italia prelungește până la 31 iulie restricțiile de intrare a cetățenilor moldoveni pe teritoriul țării

Italia prelungește până la 31 iulie 2020 măsurile de siguranţă, inclusiv cele de intrare pe teritoriul țării. Un decret în acest sens a fost semnat de premierul italian.

separator

Astfel, moldovenii nu vor avea acces în peninsulă, așa cum țara noastră înregistrează zilnic număr mare de cazuri de COVID-19.

Totodată, Ambasada R. Moldova în Italia a anunță că până la data indicată rămân în vigoare şi reglementările prin care se interzice intrarea în Italia, a persoanelor care în ultimele 14 zile s-au aflat sau au tranzitat următoarele țări: Armenia, Bahrain, Bangladesh, Brazilia, Bosnia și Herțegovina, Chile, Kuweit, Macedonia de Nord, Moldova, Oman, Panama, Peru, Republica Dominicană.

De asemenea, sunt suspendate zborurile directe și indirecte către și dinspre Moldova. Restricțiile respective se referă și la transportul terestru.

Excepție de la această regulă este permisă intrarea în Republica Italiană a cetățenilor italieni, statelor Uniunii Europene, statelor Acordului Schengen, Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Andorrei, Principatului Monaco, Republicii San Marino și Statului Vatican, care au reședință/domiciliu în Italia. Aceștia pot intra în țară, cu completarea unei declarații/autocertificare și doar cu respectarea obligatorie a carantinei de 14 zile.

Iniţial, Italia şi-a închis graniţele pentru moldoveni până în data de 14 iulie.

sursa: www.stiri.md

Coşmarul prin care trec bolnavii de Covid-19: unii trebuie să învețe chiar şi să meargă din nou, spun medicii
Articolul anterior
Nou: Deschide un cont de depozit fără să vii la bancă
Articolul următor
Alte articole interesante