Jaf ca în filme, în Germania. Hoții au găurit pereții Direcției Vămilor și au fugit cu 6,5 milioane de euro

Potrivit poliţiştilor, furtul a fost planificat şi executat într-un „mod profesionist”, autorii reuşind să intre în pivniţa clădirii şi apoi să pătrundă în camera valorilor folosind burghiul pe care-l aveau asupra lor.

separator

Furtul s-a produs pe 1 noiembrie, într-o duminică. Potrivit anchetatorilor, trei persoane îmbrăcate în negru au pătruns în clădire în jurul orei 06.00 dimineaţa şi au plecat în jurul orei 10.45, după ce au transferat într-un vehicul alb banii furaţi.

Potrivit poliţiştilor din Kleve şi din Krefeld, furtul a fost „planificat şi executat într-un mod profesionist”, autorii săi reuşind să intre în pivniţa clădirii şi apoi să pătrundă în camera valorilor folosind burghiul pe care-l aveau asupra lor.

Direcţia vămilor a promis o recompensă de 100.000 de euro pentru orice persoană care furnizează informaţii asupra autorilor furtului sau care vor permite recuperarea banilor furaţi.

Martorii au relatat că au auzit zgomote de burghiu în zorii zilei de duminică, 1 noiembrie, şi au văzut trei persoane deplasându-se între clădire şi vehiculul înmatriculat în regiune cu care apoi au plecat.

Un alt martor a fotografiat un bărbat care a trecut de mai multe ori prin faţa clădirii în acea dimineaţă, iar de atunci acesta este căutat de anchetatori.

Acest bărbat a urcat apoi la bordul unei maşini care a plecat în aceeaşi direcţie ca şi automobilul alb utilizat pentru furt.

sursa

Permis de conducere de 1.600 de euro. Un bărbat din nordul țării, reținut pentru trafic de influență

Ofițerii CNA și procurorii din cadrul Procuraturii mun. Bălți anunță reținerea unui bărbat din nordul țării, bănuit de trafic de influență. Acesta ar fi susținut că ar avea influență asupra unor funcționari ai Secției înmatriculare vehicule și documentare a conducătorilor auto Edineț și că îi poate determina să favorizeze un candidat la examenele practice și teoretice şi să-i elibereze permisul de conducere de categoria „B” în schimbul a 1600 de euro, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În baza informației denunțate, CNA a pornit o urmărire penală pentru trafic de influență, iar ulterior a reținut persoana bănuită de pretinderea și primirea sumei menționate. La domiciliul și în automobilul bănuitului au fost efectuate percheziții pentru consolidarea probatoriului, de la fața locului fiind ridicate mai multe informații relevante pentru cauza penală.

Toate acțiunile au avut loc sub conducerea procesuală a Procuraturii mun. Bălți. Totodată, instanța de judecată a decis plasarea în arest la domiciliu a învinuitului pe un termen de 30 zile.

Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

La Soroca au fost aduse fragmente din moaștele Fericitei Matrona

Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca și Drochia, însoțit de preoți și credincioși, au întâmpinat duminică, 17 noiembrie, chivotul cu fragmentele din moaștele Fericitei Matrona.

Potrivit Biroului de Presă al Eparhiei de Soroca și Drochia, sfințeniile au fost expuse spre închinare în catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Soroca și se vor afla aici până la data de 5 ianuarie 2025, transmite Știri.md.

Vine lapovița peste Republica Moldova. Zăpada care afectează Europa se apropie treptat și de noi

Zăpada care afectează Europa se apropie treptat și de Republica Moldova. Conform prognozei emisă de Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS), la sfârșitul săptămânii sunt așteptate precipitații sub formă de lapoviță, scrie realitatea.md.

Astfel, începând de joi, 21 noiembrie, vremea se va răci și se va deteriora în toată Republica Moldova. Și vântul va sufla cu o intensitate de 27 km/h.

Temperatura în timpul zilei ar putea varia între -3 și 3 grade Celsius, în funcție de regiune.

Lapovița ar putea continua și sâmbătă în raioanele din nordul țării. De exemplu la Briceni, sâmbătă vor fi 0 grade ziua.

Cele 7 categorii de simptome ale infecției cu coronavirus, potrivit cercetătorilor de la Clinica Universitara din Viena
Articolul anterior
Maestrul Gheorghe Urschi a primit o distincție specială din partea lui Fuego și a Televiziunii Române!
Articolul următor