La Chișinău, au fost comemorate victimele foametei organizate de regimul comunist în Ucraina și Moldova Sovietică

Ambasada Ucrainei în Republica Moldova, Universitatea Liberă Internațională din Moldova (ULIM) și Comunitatea Femeilor Ucrainene din Moldova (CFUM) a organizat activități dedicate comemorării evenimentelor tragice și victimelor foametei organizate de regimul comunist în Ucraina și Moldova Sovietică.

separator
Masa rotundă cu participarea internațională „Holodomor-ului din anii 1932–’33 în Ucraina și foametea organizată în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (1946-’47)” a evocat evenimentele tragice și readucerea în prim-plan a faptelor terorii prin foamete, induse în mod voit de statul sovietic, și care a adus la moartea de milioane de oameni.

La eveniment au participat reprezentanții mediului academic din Moldova și Ucraina, precum și reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat în Republica Moldova, instituțiilor de stat, jurnaliști și membri ai societății civile.Volodymyr Boiechko, însărcinatul cu afaceri al Ucrainei în Moldova, a declarat: ”Scopul acestui eveniment este de a informa societatea, în special tinerii, despre Holodomorul, precum și despre rezultatele cercetărilor științifice, care confirmă că nimicirea ucrainenilor etnici a fost gândită, planificată și executată de către regimul stalinist. Considerăm că suntem datori să vorbim despre tragedia poporului nostru în memoria milioanelor ucraineni, exterminați prin foametea”.

Mihai Cernencu, Doctor în științe istorice, conferențiar universitar, Șef catedra Relații internaționale, politologie și istorie, ULIM a declarat: ”ULIM-ul este o instituție activă și implicată în discutarea problemelor de actualitate, precum cele cu conotație istorică, culturală, educativă etc., oferindu-se ca platformă de dialog și analiză a acestora și invitând la discuții atât cadre didactice, studenți, cât și experți de talie națională și internațională. În acest context, discutarea problemelor de importanță istorică, precum Holodomorul din Ucraina, foametea organizata din 1946-47 din RSSM și altele sunt binevenite ca lecții de istorie care trebuie învățate de către tinerele generații, pentru că fără cunoașterea trecutului nu putem construi prezentul”.

”Nici până astăzi nu se știe exact citi oameni au murit în urma foametei organizate în Ucraina și Moldova sovietică. Adevărul despre numărul de victime nu va fi cunoscut niciodată întrucât datele statistice oficiale nu există. Fostul președinte al SUA, Barack Obama, a ținut un discurs în 2016, în care a menționat că Holodomor a fost „una din cele mai îngrozitoare tragedii făcute de mâna omului din istoria modernă”. Important este să nu uităm despre crimele regimului sovietic”, a declarat membra CFUM, Veronica Arpintin.

Foametea ucraineană (1932-1933), cunoscută și ca Holodomor (în limba ucraineană: Голодомор), a fost una dintre cele mai grave catastrofe naționale ale ucrainenilor din istoria modernă, cu un număr de morți estimat la câteva milioane. În timp ce foametea din Ucraina a fost parte a unei foamete care a afectat și alte regiuni ale Uniunii Sovietice, prin Holodomor se înțeleg strict evenimentele care au afectat teritoriile locuite de etnicii ucraineni.

Prima oară când Holodomor a fost recunoscut drept un genocid a fost în 2006 de către Australia, Canada, Estonia, Georgia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia și alte state. Un număr de 63 de țări au susținut la ONU introducerea termenului de “Holodomor” în dicționarul politic internațional.

Foametea organizată în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească în anii 1946–1947 a fost cauzată de lipsuri alimentare majore.

Colectarea forțată a produselor alimentare de la populația rurală a dus la epuizarea oricărei surse de existență. Numărul oamenilor care au murit de foame și boli între decembrie 1946 și august 1947 în RSSM este variabil, unele surse dau un minim de 115.000 de oameni care au decedat, altele menționează cifra de 216.000, 250.000 și 300.000; la aceștia adăugându-se alți 350.000 de oameni, care au fost afectați de malnutriție, dar care au supraviețuit.   

A fost anunțat salariul mediu lunar pe economie în 2025

Începând cu 1 ianuarie 2025, salariul mediu lunar pe economie va crește cu 2400 de lei și va ajunge la 16 100 de lei. O hotărâre în acest sens a fost aprobată, astăzi, în cadrul ședinței de Guvern, scrie subiectulzilei.md

De mărimea salariului mediu lunar pe economie se ține cont la determinarea plafonului indemnizațiilor de asigurări sociale, a venitului lunar asigurat al salariaților parcurilor IT, dar și la stabilirea valorii pagubelor, în cazul săvârșirii unor abateri legale.

Tot astăzi, Cabinetul de miniștri a aprobat hotărârea privind mărimea salariului minim, care în anul 2025 va constitui 5500 de lei, cu 500 de lei mai mult decât în 2024. 

Creșterea salariului minim pe țară până la 5500 lei este argumentată de necesitatea menținerii capacității de cumpărare a forței de muncă. De asemenea, majorarea salariului minim este o măsură necesară pentru reducerea sărăciei și combaterea muncii nedeclarate.

Mărimea salariului minim pe ţară se stabileşte pentru un program complet de lucru de 169 de ore, constituind 32,54 lei pe oră. Din 1 ianuarie 2023, salariul minim pe țară a fost majorat cu circa 12,5% – până la 4000 de lei, iar în 2024, acesta a crescut cu încă 25%, ajungând la 5000 de lei.

Municipalitatea a dat startul tradiționalei caravane de Crăciun

Primăria Chișinău a dat startul tradiționalei caravane a cadourilor de Crăciun, alături de principalul erou al sărbătorii – Moș Crăciun, care a pornit în vizită la cei mai mici locuitori ai Capitalei, nerăbdători să-l întâlnească după un an întreg de așteptare, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Primii care s-au bucurat de darurile oferite de municipalitate au fost copiii cu dizabilități accentuate și severe de la Centrul de plasament pentru copii separați de părinți „Lumina”, din sectorul Centru.

În cadrul vizitei, Moș Crăciun a oferit fiecărui copil cadouri, transformând timpul petrecut împreună într-o adevărată aventură plină de dulciuri, distracție și voie bună.

Centrul de plasament „Lumina”, aflat în subordinea Direcției Generale pentru Protecția Drepturilor Copilului, găzduiește în prezent 20 de copii separați de părinți, precum și copii cu dizabilități accentuate și severe, cu vârste cuprinse între 4 și 18 ani.

Accidentul de la Edineț soldat cu trei morți: Ministrul Ala Nemerenco oferă detalii despre fetița rămasă orfană

Fetița de 10 ani, care și-a pierdut părinții și bunica, în accidentul cumplit din Rîșcani, se simte mai bine, însă rămâne internată în secția de terapie intensivă a Spitalului Clinic Bălți. Copila nu cunoaște, deocamdată că a rămas orfană. Anunțul a fost făcut astăzi, 18 decembrie, de ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, scrie NewTV.

“Fetița, în principiu, se află într-o stare mai bună, ea este conștientă, dar este menținută deocamdată în secția de terapie intensivă, doar din punct de vedere al aspectului psihologic, deoarece transferul ei, care, de fapt, starea de sănătate îi permite într-o secție comună, ar putea, cumva, ca ea să afle faptul că a rămas fără părinți și bunică. Deocamdată, medici ascund acest lucru pentru a nu o trauma. Din acest motiv, ea este menținută în continuare în secție de terapie intensivă, în care accesul altor persoane nu este permis. Dar fetița este bine, per general, mai bine” a menționat Ala Nemerenco.

Amintim că accidentul rutier s-a produs pe 15 decembrie, pe traseul M5, în direcția raionului Edineț. Potrivit oamenilor legii, un tânăr de 19 ani, fără permis, a ieşit pe contrasens şi s-a izbit de automobilul în care se afla un polițist și soția sa, care au decedat pe loc. Ulterior, la spital, s-a stins din viață o altă femeie care era în interiorul automobilului – mama soției polițistului. A patra pasageră este fetița cuplului, în vârstă de 10 ani, care a fost transportată la Spitalul Clinic Bălți.

Tânărul care a provocat accidentul a primit 30 de zile de arest preventiv.

S-a stins din viață un reputat profesor universitar, membru al Academiei de Științe a Moldovei
Articolul anterior
Fundația Hospice Angelus Moldova vă invită la concertul aniversar dedicat celor 20 de ani de activitate!
Articolul următor