Povestea Sf. Adrian și Natalia este una dintre cele mai frumoase povești de dragoste ale istoriei creștine. Singura mare deosebire este faptul că nu este o povestire despre plăcerea trupească, ci despre durere, durerea mucenicească. Sărbătoarea nu este trecută cu cruce roșie în calendar, însă este marcată pe 26 august de către creștinii ortodocși de stil nou și pe 8 septembrie, de către cei de stil vechi.
Cine au fost Sfinţii Adrian şi Natalia?
Sfinții Adrian și Natalia, soț și soție, au trăit în Nicomidia, în vremea împăratului Maximian.
Tradiția spune că Adrian era păgân și pretor al Nicomidiei, iar Natalia era creștină. În timpul unei persecuții, văzând curajul și blândețea a 23 de bărbați creștini, Adrian, un tănăr de 28 de ani, a ales să devină creștin.
Când împăratul a auzit cele petrecute, l-a întrebat pe Adrian: „Ți-ai ieșit din minți?”. Pretorul Adrian i-a răspuns: „Nu, abia acum mi le-am aflat”, după care a fost aruncat în temniță împreună cu ceilalți bărbați creștini. În acel moment, nu trecuseră decât treisprezece luni de la căsătoria lor.
Natalia a stat lângă bărbatul ei, în temniță, întărindu-l în credința.
Legenda mai spune că după cateva zile de la trecerea lor la cele veșnice, Natalia l-a vazut pe Adrian în vedenie și acesta i-a descoperit ca în curând va veni și ea în lumina cerească. După ce timpul s-a împlinit conform celor vestite, Natalia și-a dat duhul, alăturându-se soțului ei în împărăția lui Dumnezeu.