Lukaşenko vrea un nou mandat de președinte la alegerile de anul viitor. „Spuneţi-le tuturor că voi candida”

Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a anunțat că va candida pentru un nou mandat la alegerile prezidenţiale de anul viitor. Anunțul a fost făcut în ziua alegerilor legislative, calificate de opoziţia în exil drept un simulacru şi anemice, după ani de reprimare a opoziţiei, scrie digi24.ro.

După realegerea sa mult contestată în 2020, liderul bielorus a reprimat protestele fără precedent ale opoziţiei, sute de persoane fiind trimise la închisoare, iar alte mii forţate să plece în exil. „Spuneţi-le tuturor că voi candida” în 2025, a spus Aleksandr Lukaşenko duminică, după vot, potrivit AFP, preluată de Agerpres. Lukaşenko se află la conducerea ţării din 1994, potrivit canalului Telegram administrat de echipa sa. Niciun membru al opoziţiei nu a putut participa la alegerile legislative de duminică. Liderii din exil ai opoziţiei au cerut populaţiei să boicoteze votul. Preşedintele Lukaşenko a subliniat, de asemenea, că autorităţile au învăţat lecţiile din 2020 şi a asigurat că duminică nu vor exista „răzvrătiri”.

Peste 1.400 de deținuți politici în Belarus

În ianuarie, autorităţile din Belarus au intensificat din nou raidurile care le vizează pe rudele opozanţilor şi ale prizonierilor politici, potrivit mişcărilor pentru drepturile omului. ONG-ul Viasna, al cărei fondator şi laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 2022, Ales Bialiaţki, ispăşeşte în închisoare o pedeapsă de zece ani, a făcut cunoscut faptul că în Belarus există 1.419 deţinuţi politici. Liderul opoziţiei în exil, Svetlana Tihanovskaia, al cărei soţ este în închisoare, a calificat votul de duminică drept un simulacru de alegeri.

„Să fie clar, încercarea regimului de a folosi aceste alegeri false pentru a se legitima este sortită eşecului”, a spus ea într-un videoclip online. Statele Unite au denunţat, de asemenea, un „simulacru de alegeri legislative”. „Este imposibil să organizezi un vot liber şi corect într-un climat de frică şi cu peste 1.400 de prizonieri politici”, a declarat pe X purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller. Belarus, ţară aflată sub sancţiuni occidentale, este în mare parte izolată pe scena internaţională, dar este principalul aliat al Rusiei, căreia i-a pus la dispoziţie teritoriul în februarie 2022 pentru a iniţia invadarea Ucrainei. „Vom fi mereu alături de Rusia”, a insistat Aleksandr Lukaşenko, care depinde de sprijinul politic şi economic al Kremlinului.

Elevii de la Liceul „Liviu Deleanu” au revenit în sălile de clasă, după incendiul care a mistuit subsolul instituției

Elevii de la Liceul „Liviu Deleanu” din municipiul Chișinău au revenit luni, 22 aprilie, în sălile de clasă, a anunțat șeful adjunct al Direcției Educație, Tineret și Sport din Chișinău, Andrei Pavaloi, la ședința serviciilor capitalei. Potrivit acestuia, pe parcursul a două săptămâni au fost întreprinse mai multe măsuri pentru ca elevii să-și facă studiile în condiții sigure. Totodată, Pavaloi a menționat că în următoarea perioadă copiii vor primi alimentație la pachet, întrucât în blocul alimentar încă sunt necesare unele lucrări de reabilitare, în urma incendiului din 5 aprilie, scrie radiomoldova.md.

„Pentru următoarele două-trei săptămâni, copiii vor fi alimentați la pachet. Meniul pentru pachet a fost aprobat de către Centrul de Sănătate Publică, iar noi ne vom strădui să aducem în ordine cât mai rapid toate spațiile, astfel încât inclusiv siguranța alimentară a copiilor să fie la cel mai înalt nivel”, a declarat Andrei Pavaloi.

Amintim că la 5 aprilie curent, un incendiu a izbucnit în subsolul Liceului Teoretic „Liviu Deleanu” din capitală. La fața locului au intervenit 60 de salvatori și pompieri cu 10 unități de tehnică. În urma incendiului, niciun elev nu a avut de suferit.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), flăcările au izbucnit din cauza încălcării regulilor de apărare împotriva incendiilor la efectuarea lucrărilor de sudură electrică. Costul final al lucrărilor de reparație nu a fost deocamdată anunțat, potrivit responsabililor de la Direcției Educație, Tineret și Sport din Chișinău estimativ, acesta se va ridica la un milion de lei.

Șoferul suspect în cazul răpirii tinerei din Orhei, găsită moartă, riscă detenție pe viață

Bărbatul în vârstă de 45 de ani, care se afla la volanul automobilului de ocazie în care a urcat tânăra de 19 ani din Orhei, dispărută, riscă până la 20 de ani de închisoare sau detenție pe viață, fiind bănuit de omor intenționat, anunță Procuratura Generală.

Corpul neînsuflețit al tinerei de 19 ani, dispărută la 12 aprilie 2024 în municipiul Orhei, a fost depistat la 20 aprilie 2024, în extravilanul satului Chițcanii Vechi, raionul Telenești

La 12 aprilie 2024, Inspectoratul de poliție Orhei a fost sesizat despre dispariția unei tinere de 19 ani, însărcinată în luna a VI-a, care ar fi urcat într-un automobil pe strada 31 august din mun. Orhei și a plecat într-o direcție necunoscută. Pe caz, la 15 aprilie 2024, a fost pornită o cauză penală pe faptul răpirii unei persoane.

În rezultatul măsurilor întreprinse de către Procuratura raionului Orhei și membrii grupului de urmărire penală din cadrul Inspectoratului de poliție Orhei și al Inspectoratului Național de Investigații al Inspectoratului General al Poliție, a fost stabilită identitatea șoferului, în automobilul căruia tânăra de 19 ani a urcat în seara de 12 aprilie 2024, iar la 16 aprilie 2024 acesta a fost reținut. Ulterior, bărbatul de 45 de ani a fost plasat în arest pentru 30 de zile. Acesta nu-și recunoaște vina și nu cooperează cu organul de urmărire penală.

La 20 aprilie 2024, polițiști din subdiviziunile Inspectoratului General al Poliției și membri ai societății civile au intensificat căutările fetei de 19 ani dispărute, în special pe teritoriile din extravilanul s. Chițcanii Vechi, r-l Telenești.

În rezultatul măsurilor întreprinse, corpul neînsuflețit al tinerei de 19 ani, a fost depistat într-o fâșie forestieră din extravilanul s. Chițcanii Vechi, r-l Telenești, la 21 km distanță de domiciliul persoanei arestate.

Tot la 20 aprilie 2024, Procuratura raionului Orhei a pornit urmărirea penală pentru omorul intențional al unei femei gravide (art.145 alin.(2) lit. e) din Codul penal).

Pe caz, a fost dispusă expertiza medico-legală a cadavrului.

Procuratura urmează să dispună expertiza biologică a hainelor victimei, a fragmentelor ridicate din automobilul și domiciliul persoanei suspecte, precum și expertiza chimică a solului din locul depistării cadavrului și cea de pe suprafața încălțămintei victimei și a persoanei suspecte. Vor fi audiați în calitate de martori deținătorii de construcții temporare din adiacentul locului depistării cadavrului, inclusiv cu dispunerea altor acțiuni relevante, după caz.

„Putin, învins și umilit. Timpul lui a expirat!” Declarația șocantă a fostului purtător de cuvânt al „țarului”

Un fost aliat al lui Vladimir Putin, Alexander Nevzorov, spune că Putin a fost umilit de decizia bipartizană a Camerei Reprezentanților din SUA de a debloca ajutorul de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, scrie evz.ro.

Nevzorov: „Putin este învins și umilit. Timpul lui a expirat”

Nevzorov, fost purtător de cuvânt al lui Putin în campania din 2012, vorbește deschis despre înfrângerea liderului de la Kremlin și începutul „actului al treilea al unui război mortal pentru Rusia”.

„Ieri, Putin a suferit o înfrângere majoră. „Cariera” sa internațională s-a încheiat”, scrie Alexander Nevzorov.

„Acum, „bătrâna de la Kremlin” urlă cu amărăciune din cauza influenței sale globale.

Vampirul a fost brutal „spălat” de pe toate fronturile sale politice construite cu viclenie: pe frontul diplomatic, pe frontul spionajului global, pe mass-media, comerț etc. Milioanele turnate în „Operațiunea Congres” au dispărut în vânt. Prăbușirea este colosală.

Eforturile pe care Putin le-a făcut pentru a preveni continuarea asistenței militar-financiare pentru Ucraina au fost cu adevărat titanice.

Timp de multe luni, lupta pentru Occident a continuat, invizibilă pentru lume.

Totul a fost implicat în asta – și totul a fost în zadar”, consideră Nevzorov.

Putin, acuzat că a pus la cale tragedia de la Mall

„Hecatomba de la Crocus a fost, de asemenea în zadar.

Cele 150 de cadavre carbonizate „cu urme ucrainene” nu și-au făcut treaba. Spectatorii morți, jertfiți pe „altarul patriei”, atârnă în gol. Minciuna Kremlinului s-a dovedit a fi crudă și neconvingătoare, iar provocarea a fost evidentă.

Congresmenii nu s-au lăsat păcăliți. Nu a putu să insufle Occidentului dezgustul față de Ucraina și „metodele” acesteia prin Operațiunea Crocus.

O serie de șpăgi generoase, șantaj, promisiuni, persuasiune, intrigi, trucuri arabe – totul s-a risipit.

Putin este învins și umilit. Timpul lui a expirat.

A început cel de-al treilea act al războiului mortal pentru Rusia”, a mai spus Nevzorov.

Cine este Alexander Nevzorov

Alexander Nevzorov este jurnalist și realizator de televiziune. În 2012, el l-a susținut pe Vladimir Putin în timpul campaniei prezidențiale și i-a fost reprezentant autorizat.

În 2014, însă, Nevzorov s-a opus anexării Crimeii de către Rusia. Iar într-un videoclip postat pe YouTube pe 11 aprilie 2021, Nevzorov a prezis că o posibilă invazie rusă a Ucrainei se va sfârși cu tragedie și umilire pentru Rusia. El a prezis, de asemenea, o rezistență ucraineană acerbă.

Pe 22 martie 2022, Nevzorov a fost acuzat în temeiul legii „informațiilor false” din Rusia, după ce a publicat informații că forțele ruse au bombardat o maternitate din Mariupol. Dar Nevzorov nu era în țară, așa că pe 22 aprilie 2022, a fost adăugat pe lista persoanelor care acționează ca agenți străini.

În iunie 2022, Nevzorov și soția sa Lidia au depus o cerere la Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei pentru cetățenia ucraineană, pe care ar fi primit-o pe 3 iunie.

Rusia, umilită de Polonia în Consiliul de Securitate al ONU. Minciunile ambasadorului rus, demontate punct cu punct
Articolul anterior
Ce poţi mânca dimineaţa ca să arzi grăsimi ziua întreagă
Articolul următor