Ştim şi vorbim adesea despre copiii autişti, dar aceştia dispar pentru autorități după ce devin adulţi, deși ei există în continuare. Şi adesea le este foarte greu. În lume există programe speciale de integrare a lor, se caută soluţii pentru a le găși joburi unde să se potrivească şi cărora să le facă faţă. La noi nu există niciun fel de program, nici măcar un proiect, nici măcar statistici care să ne arate despre câte persoane vorbim de fapt.
Jurnaliștii şi-au propus să vă aducă mai aproape, să deschidă lumea interioară a adulţilor cu autism cu două poveşti: un tânăr ce abia a absolvit liceul, diagnosticat de mic, şi un bărbat de 41 de ani pentru care diagnosticul de autism, venit acum 5 ani, a fost o adevărată eliberare, scrie antena3.ro.
Eduard a terminat anul acesta liceul şi este considerat un autist înalt funcţional. Înalt funcţional înseamnă că teoretic se poate descurca singur. Practic, descurcat singur înseamnă că primeşte si urmează instrucţiunile extrem de precise date de mama ori sora lui. Lui Eduard îi spui să bage rufe la spălat. Lui Eduard îi spui să pună detergent lichid în maşină, să pună puţine haine în maşină şi uscător, să nu îndese hainele în maşină. Şi are adesea aceste instrucţiuni scrise.
Şcoala a fost dificilă pentru Eduard. E povestea tuturor adulţilor cu autism. Pentru ei școala a fost un coșmar. Un coșmar trăit la dublu: de copilul cu acest diagnostic și de părinții lui. Ana, mama lui Eduard, era o tânără ziaristă cu 2 copii mici atunci când şi-a dat seama că ceva nu e în regulă cu unul dintre ei.
Eduard a fost diagnosticat la un an şi nouă luni. Mama lui a studiat totul pe youtube, căci nu erau nici protocoale, nici specialişti. Eduard era complet diferit de cei de vârsta lui, stătea ore întregi agățat de clanța unei uși care nu se închidea cum trebuie, nu avea deloc contact vizual cu cei din jurul lui, se legăna, flutura din mâini, își ducea mâinile la urechi. 6 ani a făcut terapie neîntrerupt și doar aceste eforturi neîntrerupte l-au făcut cine este azi: un tânăr care a terminat liceul, care a fost la Românii au Talent şi a facut față presiunii competiţiei şi care, cel mai important, reuşeşte să aibă grijă de el. Dar asta nu înseamnă că a devenit neurotipic, eticheta omului considerat normal. El continua să fie atipic, să apeleze la stereotipii care îl ajută să se liniştească. Merge, de exemplu, prin casă, ore în şir.
Pentru cei cu autism, lumea este un loc diferit decât pentru ceilalți
Ce e de fapt, probabil, diferit, este că Eduard şi alte persoane diagnocticate cu autism au o senzorialitate diferită de a oamenilor din jur: îi deranjează uneori textura hainelor, alteori zgomotele şi îi vedem cu caşti pe urechi în situaţii care ne par nepotrivite. În cazul lui Eduard, auzul e un avantaj. Cântă la pian de mic, montează muzică în diferite programe iar acuitatea si precizia care vin o data cu afectiunea iar da sanse la un job in domeniu. E atât de fin auzul său că aude cuiul înfipt în cauciucul de la maşină.
O altă problemă a adulţilor cu autism sunt prietenii, relaţiile. Nu ştiu să o facă la fel ca ceilalţi şi atunci e dificil să comunice. Eduard a avut puţini prieteni în liceu, dar acum e integrat în grupul surorii sale. Şi se ocupă acum de copii ca el, cu autism, la centrul creat de mama lui. Şi reuşeşte să comunice cu ei, ştiu că au ceva în comun. Ceva-ul acesta i-a schimbat viaţa şi lui Ovidiu Platon. El şi-a dat seama singur că are autism pe la 36 de ani, întâmplător, din nişte videoclipuri de pe youtube.
Diagnosticul i-a adus şi primii prieteni. A construit o comunitate de autişti adulţi, care se ajută între ei, se înttalnesc, se înţeleg şi se acceptă. Are şi o parteneră acum, autistă şi ea.
Cum s-au integrat tinerii cu autism în lumea adulților. Povești de succes
A încercat multe cariere. A făcut facultatea de filosofie, apoi cursuri de bucătar, apoi psihologie. De când a fost diagnosticat, Ovidiu şi-a concentrat eforturile profesionale în direcţia aducerii resurselor de informare către publicul din România. Site-urile sale conţin articole despre alimentaţia persoanelor autiste, despre provocările şi dificultăţile cu care se confruntă aceştia. Şi încearcă să deschidă lumea aceasta către persoanele neurotipice.
Şi Eduard şi Ovidiu îţi pot vorbi ore în şir despre lucrurile care îi pasionează. Pentru amândoi lumea e un loc diferit decât pentru noi, dar asta nu înseamnă că nevoile lor nu sunt aceleaşi: de afecţiune, de iubire, de ataşament, de conectare. Doar că în cazul lor se întâmplă altfel decât aşa cum am fost învăţaţi.
