Dirijorul Orchestrei ,,Lăutarii”, maestrul Nicolae Botgros, a venit cu o explicație pe pagina sa virtuală, după ce în presă au apărut mai multe informații despre viața sa de familie, care nu ar fi adevărate.
Publicul a manifestat un interes aparte pentru viața privată a artistului, mai cu seamă după ce acesta a devenit tată pentru a doua oară, la 65 de ani. Maestrul a dezvăluit el însuși cum stau lucrurile dorind astfel să pună capăt diferitelor reinterpretări.
În ceea ce privește viața sa de familie, Nicolae Botgros declară că nu a existat niciun divorț de soția sa, Lidia Bejenaru.
,,Pentru că în ultimii doi ani am fost sistematic terorizat și tachinat emoțional cu știri eronate (intenționat sau nu) despre persoana mea și pentru că recent a mai apărut una proaspăt născocită, cred ca ar fi bine să dau câteva răspunsuri aici, pe pagina mea mea personală, unde nimeni nu poate “schimonosi” sensul cuvintelor mele”, scrie Nicolae Botgros
,,Oamenii întotdeauna au fost ademeniți de prostia bârfei, a vorbelor aruncate în vânt și de flecăreala denigratoare…nici nu îi putem acuza pentru asta, pentru că oricât de trivial ar fi acest obicei, totuși, rămâne a fi unul omenesc.
⁉️ Ceea ce nu pot să înțeleg este, IGNORANȚA așa zișilor specialiști…asta mă sperie mai mult!”
,,Și-acum, dacă tot lumea caută să exploreze tărâmul vieții mele personale, hai că vin și cu o explicație!
Eu mi-am recunoscut copilul odată ce a apărut pe lume. Acest boboc de fată pe nume Nicoleta, pentru mine este un adevărat dar de la Dumnezeu și nu există nimic de ascuns aici.NU a existat vreodată o discuție despre o eventuală separare de soția mea, Lidia Bejenaru. NU s-a întâmplat acest lucru până acum și cred că nu se va întâmpla atât timp cât ne va considera Dumnezeu demni de această viață.
Apropo, pe 5 octombrie aniversăm cei 49 de ani de căsnicie, dar despre asta, mai târziu….
P.S.
Chiar dacă sunt o persoană publică, am dreptul la viață privată și rog mult să îmi respectați acest drept.Cu respect,
Nicolae Botgros”.
În urmă cu doi ani, presa a scris despre faptul că Nicolae Botgros a devenit tată în secret, având în acel moment o relație cu artista de muzică populară Anișoara Dabija, care i-a dăruit artistului o fetiță, pe nume Nicoleta.