O persoană cu vârsta de 53 de ani, membrul al unei grupări criminale, domiciliat în raionul Briceni, a fost reținut fiind suspectat de organizarea migrației ilegale în Cehia.
În urma investigațiilor efectuate de ofițerii Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane a Inspectoratului Național de Investigații de comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate şi Cauze Speciale, s-a stabilit că suspecții pe parcursul anilor 2018 – 2019, au organizat migrația ilegală în Cehia a 30 de persoane cu vârste cuprinse între 30 și 55 ani. Pentru munca efectuată, suspecții le promiteau victimelor câte 500-700 euro, lunar.Astfel, membrii grupului criminal, sub pretextul angajării persoanelor în calitate de muncitori în domeniul agricol i-au transportat personal în Cehia, unde au fost determinați să muncească fără să le fie achitat salariu pentru munca efectuată. Peste o perioadă de timp, victimele au fost expulzate din țară de către poliția cehă, dat fiind faptul că aceștia dețineau cărți de identitate românești false perfectate din timp de către membrii grupului.
În rezultatul acțiunilor întreprinse de ofițerii CCTP, la 3 octombrie curent, unul dintre suspecți a fost reținut. Ca urmare a perchezițiilor efectuate la domiciliul suspectului, polițiștii au depistat acte de deportare a unor victime, probe ce ar demonstra implicarea acestuia în acest caz. Mai mult, polițiștii au depistat și o linie clandestină de confecționare a articolelor din metal.
În acest caz a fost inițiată o cauză penală pe faptul comiterii infracțiunii de trafic de persoane, iar suspectul a fost reținut pe un termen de 72 de ore. La această etapă, o altă membră a grupului criminal organizat este cercetată în libertate, unii membri se află pe teritoriul Cehiei, iar alții sunt în curs de identificare de către oamenii legii.
Dacă va fi dovedită vinovăția, acesta riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 7 ani. Poliția continuă acțiunile operative de investigații întru stabilirea tuturor circumstanțelor și persoanelor implicate în acest caz.