”Mai puțină risipă, mai mult bine!”. Peste o mie de elevi din țară vor participa la o campanie națională de prevenire a risipei de alimente

Peste o mie de elevi din țară vor deveni în scurt timp ambasadorii campaniei naționale de prevenire a risipei de alimente. Inițiativa aparține Băncii de Alimente, care lansează astăzi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Chișinău și cu sprijinul Kaufland Moldova, o serie de acțiuni de informare și sensibilizare a societății cu genericul „Mai puțină risipă, mai mult Bine”.

Campania anti-risipă a ajuns la cea de-a treia ediție și are ca scop sensibilizarea societății, agenților economici și autorităților publice, privind problema risipei alimentare și informarea despre mecanismele simple de recuperare a acestora.

Kaufland Moldova este primul retail din țară, partener al Băncii de Alimente. Prin acest angajament, compania încurajează consumul rațional de alimente și prevenirea foametei.

În premieră, în acest an, campania anti-risipă include și o componentă de educație a celor mai tineri consumatori, asupra reducerii risipei alimentare. Până la finele lunii noiembrie, în 10 instituții de învățământ din Chișinău și regiuni, va fi desfășurată o caravană a atelierelor anti-risipă pentru elevii claselor primare. Activitățile vor fi realizate de către echipa de voluntari a proiectului „Ludobus” al Misiunii Sociale „Diaconia” și vor cuprinde prezentări interactive, jocuri și surprize pentru micii participanți.

Caravana va culmina prin lansarea unui ghid de prevenire a risipei de alimente, care va explica într-un limbaj simplu conceptul de prevenire a risipei alimentare și va încuraja copiii, dar și familiile lor, să consume responsabil. Ghidul va putea fi folosit atât ca resursă de informare pentru cadrele didactice pentru orele de dezvoltare personală, cât și ca inspirație pentru părinții care vor să includă în educația copiilor și subiectul consumului rațional și responsabil al produselor alimentare.

Tot în cadrul campaniei naționale de prevenire a risipei alimentare, pe 26 noiembrie va avea loc o mare colectă de produse alimentare în magazinele Kaufland, cu implicarea a zeci de voluntari. Grație solidarizării a mii de clienți, în anul 2021, în cadrul colectei au fost adunate circa 3700 kg de produse. În urma acțiunii, alimentele colectate se transformă în porții de mâncare caldă pentru beneficiarii mai multor ONG-uri, aziluri de bătrâni și servicii sociale din țară.

Oleg PARASCHIV, Directorul Băncii de Alimente:
Credem că este important ca pe lângă eforturile pe care le depunem pentru îmbunătățirea cadrului legislativ și sistemic, care să încurajeze agenții economici să facă donații prevenind risipa, este bine să ținem cont de componenta de informare și educație. Este doar un început, dar sperăm ca inițiativa să fie auzită și să ni se alăture cât mai mulți susținători, de la autorități și agenți economici, la fiecare casă în care este promovat respectul pentru mâncare, unde se pune preț pe munca celor care cultivă, pregătesc și distribuie mâncarea pentru noi toți, dar mai ales pentru cei care îndură foame.

Cristina ARAMĂ, PR Manager Kaufland Moldova:
Sustenabilitatea se află la baza businessului modern, iar combaterea risipei alimentare este o prioritate în strategia Kaufland. Ne asumăm această responsabilitate, astfel facem schimbări la nivel operațional prin reducerea prețului la produsele ce se apropie de data expirării, iar datorită sistemelor de gestionare automată evităm stocurile în exces. La nivel social, educăm angajații și clienții despre reducerea pierderilor de produse și ne implicăm activ în bunăstarea comunităților, alături de asociații neguvernamentale și Banca de Alimente, pentru a dona produsele care încă pot fi utilizate. Ne bucurăm că, și în acest an, avem o colaborare productivă cu Banca de Alimente, care ne permite să aducem soluții reale pentru problema risipei alimentare în Republica Moldova.

Angela CUTASEVICI, Viceprimar, Primăria Municipiului Chișinău:
Primăria Municipiului Chișinău este foarte încântată de această inițiativă care vine să-i responsabilizeze pe cei mici prin educarea în rândul acestora a deprinderilor anti-risipă. Noi încurajăm copiii să fie receptivi la activitățile care se vor desfășura în cadrul campaniei și să aplice în practică sfaturile specialiștilor, astfel vom minimiza împreună risipa alimentară.

Banca de Alimente este un mecanism inovator în Moldova, axat pe recuperarea produselor alimentare din lanțul agro-alimentar și redistribuire a acestor în servicii sociale care asistă oamenii afectați de foame. Din luna martie 2022, Banca este membru asociat al Federației Europene a Băncilor de Alimente. Echipa Băncii de Alimente a experimentat mecanismul de recuperare a produselor alimentare în premieră cu Kaufland, ca agent economic. Parcursul a fost analizat constant, documentat și reprezintă un model de bună practică.

De la începutul activității sale, Banca de Alimente a reușit să recupereze și să redistribuie peste 541 de tone de produse alimentare. Banca de Alimente are actualmente 25 de donatori de produse și colaborează stabil cu peste 42 de centre sociale (cantine sociale, aziluri, centre comunitare etc), care transformă alimentele în prânzuri calde, gustoase și sănătoase pentru oamenii nevoiași și alte categorii sociale vulnerabile.

Demersul anti-risipă este ancorat în activitățile planificate de ONU pentru realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă în Moldova 2030, cel puțin la categoriile „consum și producție responsabile” (obiectivul 2) și „zero foame” (obiectivul 12).

Persoană de contact: Daniela Grejdeanu, Manager Relații Publice, 
Tel.: 067 712 300, e-mail: pr.diaconia@gmail.com

Pene de curent în Ucraina după ultimul bombardament rusesc. Rusia confirmă atacarea unor infrastructuri energetice şi militare

Rusia a atacat în noaptea de vineri spre sâmbătă cu rachete şi drone instalaţii energetice şi echipamente militare furnizate de statele occidentale Ucrainei, ca represalii în urma atacurilor ucrainene asupra rafinăriilor ruseşti, a transmis Ministerul rus al Apărării, potrivit Agerpres cu referire la agenţiile EFE şi DPA.

„Noaptea trecută, Forţele Armate ale Rusiei au efectuat un atac masiv cu arme de înaltă precizie şi rază lungă de acţiune cu lansare aeriană şi navală, precum şi cu drone împotriva instalaţiilor energetice ale Ucrainei (…) şi arsenalelor de proiectile furnizate armatei ucrainene”, semnalează ministerul rus.

Acest atac, adaugă acelaşi minister, a fost un răspuns faţă de „încercările regimului de la Kiev de a avaria instalaţii energetice ruseşti”, referire la atacurile ucrainene repetate asupra rafinăriilor şi depozitelor de combustibil ale Rusiei.

Ucraina a efectuat de la începutul anului zeci atacuri cu drone asupra Rusiei, ca tactică de război asimetric în timp ce pe frontul terestru trupele ucrainene pierd teren în faţa acţiunilor ofensive desfăşurate de armata rusă pe diferite sectoare ale frontului.

Aceste atacuri ucrainene cu drone s-au axat în special pe lovirea rafinăriilor ruseşti, dar au fost de asemenea vizate diverse ţinte militare, în special aerodromuri şi amplasamente ale sistemelor antiaeriene, precum şi elemente de infrastructură.

În faţa acestor atacuri, Rusia a recurs la o serie de măsuri defensive, printre care, pe lângă sistemele antiaeriene foloseşte de asemenea mijloace de război electronic pentru a doborî dronele sau a le abate de la ţintă, precum şi plase anti-dronă amplasate deasupra elementelor cheie ale rafinăriilor. Însă marea extindere a sectorului energetic rusesc face imposibilă protejarea tuturor instalaţiilor aflate în raza de acţiune a dronelor ucrainene, unele ajungând chiar şi în zona Moscovei.

Noua salvă de rachete şi drone ruseşti lansată asupra Ucrainei în noaptea de joi spre vineri a fost a opta din ultimele trei luni şi a ţintit regiunile Zaporojie şi Liov. Potrivit armatei ucrainene, în acest atac au fost lansate 16 rachete de diverse tipuri, printre care rachete de croazieră Kalibr lansate de pe nave din Marea Neagră, rachete X-101 şi X-555, precum şi 13 drone kamikaze.

Armata ucraineană susţine că a doborât 12 din cele 16 rachete şi toate cele 13 drone. Cu toate acestea, compania energetică ucraineană Ukrenergo semnalează pagube produse de atacul rusesc şi întreruperi ale furnizării electricităţii până către miezul nopţii în zone de pe tot cuprinsul Ucrainei pentru efectuarea de reparaţii.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a estimat anterior că, în urma bombardamentelor succesive cu rachete şi drone, circa jumătate din capacitatea energetică a Ucrainei a fost distrusă. Un studiu efectuat de Universitatea de Economie din Kiev evaluează la 56,2 miliarde de dolari pagubele provocate infrastructurii energetice ucrainene.

Un moldovean, transportat la Chișinău cu avionul SMURD România, după un accident suferit în Serbia

Astăzi, în premieră, un cetățean moldovean, victimă a unui accident produs în Serbia, a fost transportat la Chișinău cu avionul SMURD România. Despre acest lucru anunță Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, într-o postare pe facebook.

Accidentul a avut loc pe data de 16 iunie, în Serbia.

Pacientul a suferit multiple traume și arsuri, acesta fiind preluat de la spitalul de urgență din Belgrad de către echipajul aero-medical SMURD România și transportat în siguranță la Chișinău.

Un reanimobil cu echipă înalt specializată de terapie intensivă al CNAMUP a transportat pacientul de la Aeroport la Spitalul Clinic de Traumatologie și Ortopedie din Chișinău.

Ministrul Sănătății mulțumește echipelor de medici sârbi, români și moldoveni pentru serviciile acordate și înaltul profesionalism.

Ar putea fi o imagine cu 5 persoane, elicopter şi ambulanţă

Tot mai multe incidente cu implicarea copiilor. Autoritățile trag un semnal de alarmă

Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitaliceacă atrage atenția asupra faptului că se atestată o situaţie îngrijorătoare privind incidentele cu implicarea copiilor, iar consecințele sunt grave.

La data de 19 iunie, ora 14:34 un băiat de 14 ani din raionul Călărași s-a electrocutat după ce s-a scăldat într-o cadă în spatele casei și a pus mâna udă la priză. Sora mai mare a observat și a stins contorul de lumină, alertând părinții. Echipa PAMU Onișcani din cadrul SAMU Călărași intervenită la locul solicitării a depistat băiatul în stare gravă și de urgență l-a transportat la spital cu monitorizarea permanentă a parametrilor vitali.

În seara zilei de 19 iunie, un copil de 9 ani s-a ales cu un traumatism abdominal în urma căderii de la înălțimea de 2,5 metri din copac. Părinții l-au dus de sine stătător la spital, de unde a fost preluat în stare gravă și transportat cu monitorizarea parametrilor vitali de echipa SAMU Ocnița la IMSP Spilalul Clinic Municipal Bălți.

La data de 20 iunie, ora 16:00 un minor de 11 ani dintr-o localitate din Orhei, a fost preluat în stare gravă, de o ambulanță, după ce a fost lovit de un cal. S-a constatat că copilul aflându-se în preajma casei a fost lovit de propriul cal cu copita în regiunea temporală a capului. În urma incidentului, copilul s-a ales cu traumatism cranio-cerebral grav și a fost transportat de urgență de echipa PAMU Chiperceni din cadrul SAMU Orhei la spital.

În seara zilei de 20 iunie, într-o localitate din raionul Strășeni un adolescent de 14 ani a fost mușcat de un șarpe care s-a dovedit a fi viperă. Copilul aflându-se în câmp a găsit un șarpe pe care intenționa să-l prindă și jucându-se a fost mușcat de degetul mâinii stângi. Rudele au solicitat ambulanța. Imediat a intervenit echipa SAMU Strășeni, care a acordat primul ajutor medical și a transportat copilul la IMSP Spitalul Raional Strășeni. Ulterior prin intermediul altei echipe AMU a fost transportat la IMSP Institutul Mamei şi Copilului.

Siguranța copiilor este responsabilitatea adulților, cât și a tuturor membrilor societății. Conștientizând riscurile, vom putea proteja copiii de ele, evitând situațiile de urgență. Pentru a minimaliza astfel de incidente și consecințe grave, echipa IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească îndeamnă părinții să manifeste mai multă responsabilitate în supravegherea copiilor mai ales în perioada vacanței de vară. Astfel puteți evita tragediile şi vă puteţi bucura în continuare de zâmbetele lor și de liniştea familiei dumneavoastră.

În caz de situații de pericol iminent, nu ezitați să solicitați ambulanța la numărul 112.

Proteste de amploare în Franța! Peste 100.000 de oameni au ieșit în stradă nemulțumiți față de scăderea nivelului de trai
Articolul anterior
Miniștrii s-au deplasat cu trenul la Ungheni, la şedinţa Guvernului stabilită pentru azi în teritoriu
Articolul următor