Marea Britanie, PNUD și OMS aprovizionează Moldova cu echipamente medicale esențiale în lupta cu noul coronavirus

Marea Britanie susține răspunsul de urgență la criza COVID-19 pe ambele maluri ale râului Nistru, printr-o contribuție de 160.000 lire sterline, oferită prin intermediul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Organizația Mondială a Sănătății și Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului sunt parteneri în derularea acestei inițiative. La 1 octombrie 2020, în Comrat s-a desfășurat o ceremonie de înmânare a donațiilor către spitalul raional „Isaac Gurfinkel”, unul din beneficiarii acestui suport, anunță Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

separator

100 pulsoximetre, pentru a determina nivelul de oxigen în sânge a bolnavilor, sunt oferite unităților de terapie intensivă din cadrul instituțiilor medico-sanitare care tratează pacienți cu COVID-19. De asemenea, instituțiile medicale din toată țara vor primi halate și salopete de unică folosință, soluții de igienizare și dezinfectare și termometre fără contact infraroșu.

„Din primele zile ale pandemiei de coronavirus, lucrătorii medicali din Găgăuzia s-au luptat pentru viețile oamenilor. Autoritățile regionale au întreprins toate măsurile necesare pentru a identifica și susține instituțiile medicale desemnate pentru tratamentul COVID-19. Pe parcursul acestei perioade dificile, prietenii și partenerii noștri sunt alături de noi. Astăzi primim echipamente esențiale de protecție oferite generos de Marea Britanie. Suntem foarte recunoscători pentru acest suport”, a declarat Irina Vlah, Guvernatoarea regiunii Gagauz-Yeri.

„În cadrul spitalului nostru, a fost deschis un centru COVID-19, ce poate acorda asistență medicală simultan până la 73 de persoane. Aici activează în ture 6 medici, 28 asistente medicale și 23 infirmiere, care examinează pacienții de câteva ori pe zi, ceea ce înseamnă că echipamentul personal de protecție și dezinfectantele se consumă rapid. Anume din aceste considerente, donația de azi este foarte binevenită și va fi de folos real pentru a ne suplini stocurile și pentru a proteja lucrătorii medicali. Suntem recunoscători și mulțumim partenerilor de dezvoltare, care au găsit această oportunitatea de a ne acorda un ajutor în aceste timpuri grele, când toate țările din lume trec printr-o criză profundă cauzată de pandemie”, a menționat Nina Răilean, directoarea Spitalului raional din Comrat.

Steven Mark Fisher, Ambasadorul Marii Britanii în Republica Moldova, a subliniat: „Pandemia de COVID-19 are un impact major asupra vieților și mijloacelor de trai ale oamenilor din întreaga lume. În acest context dificil, solidaritatea și cooperarea internațională sunt vitale. Unii din cei mai de vază oameni de știință din întreaga lume lucrează împreună asupra unor proiecte de elaborarea a vaccinului – în majoritatea cazurilor cu implicarea consorțiilor internaționale. Marea Britanie se află în centrul eforturilor de crearea a unui sistem global de distribuție a vaccinului – Covax – care va asigura disponibilitatea vaccinului pentru toți cei care au nevoie, implicând și unele facilități speciale pentru a asigura accesibilitatea acestuia pentru guvernele din țările cu venituri mici și medii, fiind subvenționat de țările mai bogate”.

„Solidaritatea internațională se manifestă și prin donațiile de echipament personal de protecție din partea țărilor dezvoltare în întreaga lume, aceste contribuții fiind finanțate de contribuabilii acestor țări. Anume pentru a realiza o astfel de donație ne-am adunat azi cu toții la Comrat, unde sunt sigur că va fi apreciată această donație. Aș dori să exprim admirația și respectul din partea Ambasadei Marii Britanii pentru toți lucrării din sectorul sănătății din Republica Moldova, inclusiv din regiunea transnistreană și de aici din Găgăuzia, unde sunt sigur că această donație va fi utilizată pentru un scop bun, pentru salvarea vieților inocente’’, a mai declarat Ambasadorul Marii Britanii în Republica Moldova.

„Este absolut esențial să nu excludem pe nimeni, deoarece această pandemie aprofundează și mai mult inegalitățile deja existente. Cu suportul generos din partea Guvernului Marii Britanii și eforturile a trei agenții ONU – PNUD, OMS și OHCHR – dorim să ne asigurăm că produsele și echipamentele necesare ajung până la profesioniștii medicali care muncesc neobosit pentru a lupta împotriva noului coronavirus. Acest efort face parte din răspunsul ONU Moldova la COVID-19 în țară”, a menționat Dima Al-Khatib, Reprezentanta rezidentă PNUD în Republica Moldova.

„Lucrătorii medicali se află în prima linie a răspunsului național la COVID-19, fiind supuși unui risc mai mare de a fi expuși virusului. Oferirea echipamentelor medicale și de protecție individuală va contribui la reducerea riscului cu care se confruntă lucrătorii medicali în activitatea lor zi de zi și va ajuta la protecția acestora, a pacienților și persoanelor vulnerabile împotriva coronavirusului”, a menționat Dr. Igor Pokanevych, Reprezentantul OMS și Șeful Biroului OMS în Republica Moldova.

Cu suportul acordat de Marea Britanie, vor mai fi oferite pachete cu alimente neperisabile, produse igienice și echipament personal de protecție pentru femeile, bărbații și copiii vulnerabili din regiunea transnistreană.

Sistemul ONU din Moldova și partenerii de dezvoltare susțin răspunsul național la pandemie prin intermediul unor activități coordonate cu scopul de a proteja populația, de a spori capacitățile sistemului de sănătate de a răspunde la urgențele de sănătate publică, precum și de a reduce șocurile economice și sociale.    

Doi bărbați reținuți pentru pungășii comise în centrul Capitalei

Doi bărbați de 24 și 48 de ani din Chișinău și Criuleni au fost arestați pentru 30 de zile, fiind suspectați de comiterea unei pungășii în sectorul Centru al Capitalei, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Aceștia, aflându-se în incinta unui local, au profitat de neatenția unui bărbat și i-au sustras din buzunar portmoneul cu acte de identitate și bani, telefonul mobil și alte bunuri personale, suma totală a prejudiciului fiind de 22.000 de lei.

În urma acțiunilor de investigație și urmărire penală efectuate de către ofițerii Inspectoratului de poliție Centru, la scurt timp indivizii au fost identificați și reținuți.

Bărbații sunt cercetați penal pentru pungășie, iar dacă vor fi găsiți vinovați, riscǎ închisoare de până la 4 ani.

Rusia acuză Moldova de o colaborare cu NATO

Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a acuzat miercuri NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea armatei ucrainene şi că încearcă să îşi aducă infrastructura militară mai aproape de Rusia, relatează Reuters citat de evz.ro.

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a ministerului, a făcut această acuzaţie în cadrul briefingului de presă săptămânal, în timpul căruia a declarat că majoritatea populaţiei din Republica Moldova nu doreşte să adere la alianţa militară.

Ea s-a referit la transferurile extinse de arme către Moldova în ultimele luni şi la opiniile pro-occidentale ale Maiei Sandu, preşedintele Moldovei.

Atac „inuman” de Crăciun

Rusia a lansat zeci de rachete și drone asupra rețelei energetice a Ucrainei în dimineața zilei de Crăciun.

Alarmele au sunat încă de la ora 5:30 dimineața, după ce Rusia a lansat rachete de croazieră Kalibr din Marea Neagră.

„Putin a ales în mod deliberat Crăciunul pentru a ataca. Ce ar putea fi mai inuman? Mai mult de 70 de rachete, inclusiv rachete balistice, și mai mult de o sută de drone de atac. Ținta este sistemul nostru energetic,” a spus Zelenski.

„Dimineața de Crăciun a arătat din nou că nimic nu este sacru pentru țara agresor”, a declarat Svitlana Onșciuk, șefa regiunii Ivano-Frankivsk.

Ea a spus că o parte a regiunii a rămas fără electricitate „într-un moment în care sărbătorim una dintre cele mai mari sărbători religioase — Crăciunul luminos.”

Crăciun pe rit nou

Acesta a fost al 13-lea atac de amploare asupra sistemului energetic al Ucrainei din acest an, cel mai recent din campania Rusiei care vizează rețeaua electrică în timpul iernii.

Documentarea celor 140 de mii de oameni care și-au vândut votul la alegeri abia începe

Peste 80 de dosare penale au fost pornite pe fapte de corupere electorală, a precizat pentru Teleradio-Moldova, șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, transmite IPN.

„În ultima perioadă, avem o accelerare la procesul de documentare și, dacă o să analizăm comunicatele Procuraturii, zilnic sunt expediate în instanța de judecată diferite dosare la capitolul respectiv”, a menționat Viorel Cernăuțeanu.Cât ține de coruperea pasivă, adică primirea de bani pentru a susține un anumit candidat, circa 140 de mii de oameni vor fi documentați prin prisma Codului Contravențional, amenda prevăzută fiind de până la 37 de mii de lei.„Cei 140 de mii de cetățeni care s-au lăsat corupți și influențați în acest proces abia acum am finalizat procedura de descifrare detaliată, absolut toate datele, și cred că în cel mai scurt timp vom purcede la examinarea și documentare acestor persoane. Dar nu înseamnă că toți ei vor fi sancționați. Mulți colaborează”, a menționat Cernăuțeanu.

Potrivit șefului IGP e nevoie de o îmbunătățire continuă a legislației pentru a ușura munca oamenilor legii.„Infractorii organizației criminale Șor au schimbat doar în ultimul an cel puțin 5, 6 forme de finanțare pe teritoriul republicii, anume de asta trebuie modificate normele legale, pentru a crea pârghii legale de documentare pentru ca instituțiile de drept să poată curma aceste fenomene”, a notat șeful IGP.

Disperarea unei femei diagnosticate cu Covid: ,,Nimeni nu vrea să îți livreze medicamente”
Articolul anterior
Galina Tomaş: Despre beneficiile pâinii pe bază de maia, plămădită şi coaptă la Granier
Articolul următor