Maria Zaharova oferă Chișinăului lecții de ,,democrație”, după ce SIS-ul a blocat două site-uri rusești de propagandă

Într-o postare pe canalul său de Telegram, Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova, a venit cu o reacție în adresa Chișinăului, după ce SIS-ul a blocat două site-uri cu conținut rusesc.

Val de AMENINȚĂRI de la Moscova! Maria Zaharova: Radiația nu are pașaport.  Ea nu are nevoie de o viză să treacă granițele

„Îndemnăm Chișinăul să se abțină să facă pași care nu au nimic în comun cu adevărata libertate și cu democrația și să ridice interdicțiile discriminatorii asupra difuzării mass-media ruse și a celor în limba rusă”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, transmite bani.md.

Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova a ordonat joi blocarea a două website-uri de știri ruse: Eadayli.com și Bloknot.ru. Această decizie constituie un nou pas către „expulzarea conținutului și a mass-media în limba rusă din spațiul informațional” al Republicii Moldova, a remarcat Zaharova.

Ea a amintit că, din luna februarie 2022, când a început campania militară rusă în Ucraina, autoritățile de la Chișinău au interzis o serie de emisiuni cu programe în limba rusă și au revocat licențele a șase posturi de televiziune care emiteau exclusiv în limba rusă.

„Toate acestea se fac pe fundalul unei activități deschis antirusești în țară (în Republica Moldova – n. red.) din partea mass-media ucrainene și occidentale”, a mai menţionat purtătoarea de cuvânt a MAE rus.

Potrivit Moscovei, măsurile împotriva presei ruse sunt o încălcare a drepturilor minorităților naționale în Republica Moldova, țară care a impus starea de urgență după declanșarea războiului în Ucraina.

Noul mandat al președintelui Maia Sandu, validat de Curtea Constituțională

Curtea Constituțională a confirmat rezultatele alegerilor și a validat mandatul Maiei Sandu în funcția de președinte al Republicii Moldova. Hotărârea a fost pronunțată cu puțin timp în urmă, scrie deschide.md.

În sala de ședințe au fost prezenți reprezentanții Comisiei Electorale Centrale, precum și reprezentantul legal al Maiei Sandu, avocatul Eduard Digore. Celălalt concurent electoral, Alexandr Stoianoglo, a lipsit de la ședință, dar nici un alt reprezentant legal al său nu a fost delegat.

De menționat că alegerile prezidențiale din această toamnă au fost câștigate de președintele Maia Sandu. Șeful statului a obținut peste 930 de mii de voturi, în timp ce contracandidatul său, Alexandr Stoianoglo, susținut de PSRM și gruparea „ȘOR”, a fost votat de puțin peste 750 mii de alegători.

Precizăm că în actualul scrutin prezidențial au fost înregistrate multiple cazuri de corupere a alegătorilor și finanțare ilegală a campaniilor electorale. Gruparea „ȘOR” achita oamenilor câte 2 mii lei pentru a vota împotriva Maiei Sandu.

Caz revoltător la Sângerei. Un bărbat a încercat să vândă pe internet o lebădă

O intervenție comună a inspectorilor de mediu din Bălți și Sîngerei a dus la descoperirea unui caz grav de încălcare a legislației de mediu, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În urma monitorizării activității pe rețelele de socializare, a fost identificată o persoană din localitatea Mărinești, raionul Sîngerei, care încerca să comercializeze o lebădă albă, specie protejată de lege.

Cu sprijinul polițistului de sector, autoritățile au efectuat o percheziție la locuința suspectului. Verificările au confirmat că lebăda era ținută în captivitate în condiții necorespunzătoare.

Pasărea a fost imediat ridicată și eliberată într-un bazin natural din apropierea municipiului Bălți, asigurându-se condiții adecvate până la clarificarea completă a cazului.

Persoana responsabilă de această faptă urmează să fie sancționată conform prevederilor Codului Contravențional al Republicii Moldova, care interzice capturarea, deținerea și comercializarea speciilor protejate. Inspectoratul pentru Protecția Mediului reamintește că lebăda albă este o specie strict protejată, iar astfel de acțiuni constituie o amenințare directă la adresa biodiversității. Face apel către cetățeni să respecte legislația de mediu și să semnaleze orice activitate suspectă.

Această acțiune reflectă angajamentul inspectorilor de mediu de a proteja fauna sălbatică și de a descuraja practicile ilegale care pun în pericol echilibrul ecologic.

Moldovenii vor primi lefuri mai mari! Salariul mediu va creşte cu 2.400 de lei anul viitor

Salariul mediu va crește în Republica Moldova cu 2.400 de lei. Începând cu anul 2025, suma va constitui 16.100 de lei, comparativ cu 13.700 în anul 2024, scrie realitatea.md.

Decizia urmează să fie aprobată de către membrii Guvernului. Cifra este una prognozată și se va utiliza pentru a calcula contribuțiile obligatorii și indemnizațiile acordate salariaților.

„Proiectul de hotărâre este elaborat în temeiul prognozei revizuite a indicatorilor macroeconomici pentru anii 2025-2027, prezentate de către Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării. Actualizarea prognozei s-a realizat reieșind din ultimele date statistice disponibile, inclusiv urmare a coordonării realizate în cadrul misiunii de experți FMI”, precizează responsabilii din cadrul Ministerului Muncii.

Precizăm că, salariul minim în Republica Moldova, începând cu 1 ianuarie 2025, va constitui 5500 de lei. Suma reprezintă cu 10% mai mult decât în 2024, actualmente această remunerare constituind 5000 de lei.

„Aveam nevoie de talentele voastre criminale”, le-a spus Prigojin pușcăriașilor care au luptat în Ucraina și au încheiat contractul
Articolul anterior
O cometă verde a fost fotografiată în timp ce se apropie de Pământ
Articolul următor