Meghan Markle și prințul Harry își vor boteza copilul peste câteva zile și au decis deja cine vor fi nașii micuțului Archie. Însă, alegerea lor ascunde în spate un motiv emoționant.
![separator](https://unica.md/wp-content/themes/unica-theme/img/separ_article.png)
![](https://unica.md/wp-content/uploads/2019/06/cz.jpg)
Potrivit biografului regal, Angela Levin, ducii de Sussex vor alege ca nașii lui Archie să fie doi oameni foarte speciali pentru Harry, care „l-au salvat’ când acesta suferea din pricina divorțului părinților lui, dar au fost alături de el foarte mult chiar și după moartea mamei lui, regretatei prințese Diana.
Așadar, unul dintre nași va fi dădaca lui William și a lui Harry, Tiggy, cu care mezinul familiei regale a păstrat o relație foarte apropiată chiar și după ce femeia a renunțat să mai lucreze pentru familia regală. Femeia, în vârstă de 53 de ani, a fost alături de Harry chiar și în ziua nunții.
Celălalt naș va fi Mark Dyer (53 de ani), mentorul lui Harry, despre care s-a scris, la un moment dat, că ar fi chiar și tatăl adevărat al acestuia. Mark a lucrat pentru familia regală în anii `90, și a fost foarte apropiat de Harry. El l-a însoțit pe mezin în călătoria în Africa, după moartea lui Lady Di. În plus, Mark Dyer a fost ofițer al armatei britanice și făcut parte din garda regală.
Mezinul familiei regale a mărturisit că a suferit foarte mult în copilărie și susține că probabil ar fi fost și astăzi distrus de momentele grele din viața lui, dar nu i-ar fi fost alături cei doi.
Nașii micuțului Archie vor fi anunțați chiar în ziua botezului, astfel informația va fi confirmată în curând.