Mesajul unui pacient ajuns în stare gravă din cauza COVID-19: „Faceți-mi și zece vaccinuri, numai să mă fac bine”

România a înregistrat 209 decese COVID în ultimele 24 ore, dintre care doar 16 erau persoane vaccinate anti-COVID. În acest context, şefa secției de Anestezie Terapie Intensivă de la Institutul Marius Nasta din București, medicul Genoveva Cadar, a declarat că pacienţii ajung deja în stare critică la spital.

„Vin târziu, pentru că nu cred în boală. Cred că e o simplă răceală. Stau acasă până se agravează foarte tare și atunci vin târziu”, spune Genoveva Cadar, şefa secției de Anestezie Terapie Intensivă de la Institutul Marius Nasta din București, citată de Libertatea.

„Pe de altă parte, fac și forme severe pentru că nu sunt vaccinați. Sunt forme severe, cu evoluții destul de rapide față de valurile anterioare. În valul ăsta am primit pacienți pe care i-am intubat în primele ore de la admisie, unii chiar la admisie și cu evoluție rapid nefavorabilă. Nu știu dacă este caracteristica tulpinii Delta sau este urmare a faptului că au stat într-adevăr până târziu acasă. Nu știu dacă ar fi venit mai devreme ar fi fost vreo schimbare. Mi-e greu să spun treaba asta. La noi ajung în formă deja critică”, adaugă Genoveva Cadar.

Potrivit acesteia, pacienţii ajung şi cu saturaţii de oxigen de 30%-40%. Şefa secției de Anestezie Terapie Intensivă de la Institutul Marius Nasta din Capitală spune: „Pacienții care sunt în situația în care sunt, cu forme, severe, dependenți de oxigen, regretă că nu au crezut în boală, că nu au crezut în vaccin”.

„Pacienții care sunt în situația în care sunt, cu forme, severe, dependenți de oxigen, regretă că nu au crezut în boală, că nu au crezut în vaccin. Deunăzi, un domn mai în vârstă se exprima ceva de genul „faceți-mi și zece vaccinuri, numai să mă fac bine”. E cam târziu acum, când e la terapie intensivă și ventilat non-invaziv. Ei nu înțeleg că nu pot întâi să zică nu și după aia, dacă se îmbolnăvesc să zică da și se rezolvă. Nu realizează gravitatea situației. Le pare rău acum că nu s-au vaccinat. Dacă pot, ar sfătui pe toată lumea să se vaccineze, dar, din păcate, acum sunt într-o situație în care e greu ca până și mesajul lor să mai ajungă în exterior. Ei sunt la terapie intensivă”, a relatat Genoveva Cadar.

Până lunii, 11 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.365.788 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 3.945 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.177.704 pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 9.148 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 183 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 650 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

sursa: www.digi24.ro

Tinerii din Moldova, încurajați să devină lideri în procesul de integrare europeană

În perioada 8-10 mai 2024, Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul a fost gazda Conferinței Naționale „Tinerii și rolul lor în procesul de integrare europeană”. Evenimentul a adus împreună peste 50 de tineri din diverse regiuni ale Republicii Moldova și din România, reprezentând consilii ale elevilor, centre de tineret și organizații studențești, pentru a participa la un dialog constructiv despre oportunitățile de implicare în contextul integrării europene.

Conferința a servit drept platformă esențială pentru dialog și acțiune, încurajând și inspirând tinerii să devină lideri proactivi în procesul de integrare europeană și oferindu-le oportunitatea să-și exprime viziunile și să se implice în discuții constructive privind viitorul țărilor lor. Evenimentul a inclus 10 paneluri de discuții pe teme importante, precum dezvoltarea sectorului de tineret în Republica Moldova din perspectiva valorilor europene, rolul partidelor politice în promovarea tinerilor în viața politică, rolul Centrelor de Informare UE și a Euro cluburilor în mobilizarea tinerilor pentru o Moldovă europeană, rolul cooperării transfrontaliere în procesul de integrare europeană a RM, dezinformarea în era digitală. 

În cadrul evenimentului au participat experți din Republica Moldova și România, care au împărtășit perspective și practici de succes în domeniul politicilor de tineret și integrării europene. Participanții au avut ocazia să viziteze centrele de tineret din Cahul și să cunoască orașul, având parte de experiențe culturale și de socializare edificatoare.

Conferința a fost însoțită de mesaje puternice din partea liderilor locali și naționali, care au subliniat importanța rolului activ al tinerilor în societate. Sergiu Cornea, Rectorul Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul, a îndemnat tinerii să fie proactivi și să participe la modelarea viitorului Moldovei: „Viitorul acestei țări depinde de voi!” a subliniat rectorul.

Nicolae Dandiș, Primarul municipiului Cahul, a vorbit despre importanța investițiilor în tineret și a reflectat asupra necesității de a pregăti specialiști bine informați și activi în procesele de integrare europeană. „Investim în tineri acum, pentru că ei sunt viitorul nostru”, a afirmat primarul.

„Este foarte important să ne implicăm, să conștientizăm importanța tinerilor într-o comunitate, în procesul de aderare europeană și în procesul de finanțare a unor idei. Vă încurajez să participați activ în programe de Erasmus, să dezvoltați competențe și abilități necesare, să candidați pentru diverse funcții în Parlamentul European al Tinerilor” a menționat Nicolae Mocanu, Administrator al Fundației Inotek. 

Participanții au apreciat oportunitățile valoroase furnizate în cadrul evenimentului, precum și  calitatea discuțiilor și receptivitatea vorbitorilor în cadrul panelurilor. Evenimentul le-a permis tinerilor să obțină perspective mai clare asupra modului în care pot contribui la procesul de integrare europeană și la dezvoltarea comunităților lor. Această experiență a consolidat voința lor de implicare și i-a motivat să își asume un rol activ în modelarea viitorului Republicii Moldova.

„Mă bucur că organizăm astfel de evenimente pentru tineri, că îi informăm consecvent despre motivele pentru care ar trebui să aderăm la Uniunea Europeană. Am realizat cu entuziasm că tinerii sunt interesați, că adresează întrebări relevante, exprimându-și dorința de a merge în această direcție” a menționat Dilear Frolov, coordonator de voluntari al Centrul Municipal de Tineret Cahul.

„Conferința a fost pentru mine un prilej de a cunoaște mai multe detalii despre oportunitățile oferite de UE pentru tinerii din Republica Moldova. Sunt recunoscătoare vorbitorilor din România care au împărtășit experiența lor și ne-au comunicat cum se dezvoltă Programul Capitalei Tineretului în România. Am aflat multe informații utile și numeroase idei pe care le putem implementa aici, acasă, la Cahul” a menționat Cătălina Mocanu, reprezentantă AO Perspectiva.

Conferința națională „Tinerii și rolul lor în procesul de integrare europeană” a fost organizată de Fundația INOTEK în parteneriat cu Primăria municipiului Cahul și Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul, cu susținerea financiară a Fundației Soros Moldova, a Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova și Agenției Naționale pentru Tineret, în cadrul programului „Cahul – Capitala Tineretului 2024”

46 de școli din țară vor fi renovate pentru a asigura standardele de eficiență energetică

46 de școli din Republica Moldova vor fi renovate pentru a asigura standardele de eficiență energetică, cu suportul financiar al partenerilor externi. Membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au aprobat avizele consultative pentru inițierea negocierilor unor acorduri de grant și de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, scrie evz.ro.

Valoarea asistenței financiare constituie 54,5 milioane de dolari. 4,5 milioane vor fi oferite sub formă de grant pentru asistență tehnică și suport pentru implementarea proiectului, iar restul sumei va fi acordată în credit.

Cea mai mare parte din sumă, 35 de milioane de dolari, va fi folosită pentru renovarea a 46 de școli. Astfel, vor fi făcute lucrări pentru asigurarea eficienței energetice – izolarea termică a pereților și a acoperișului, înlocuirea ferestrelor și ușilor, renovarea sistemului de încălzire interioară și eficientizarea sistemului de iluminat interior, precum și instalarea pompelor de căldură, colectoarelor solare termice și panouri fotovoltaice pe acoperișurile existente ale clădirilor educaționale, cu condiția demonstrării fezabilității tehnico-economice a acestor tehnologii.

De asemenea, 15 milioane de dolari vor fi alocate pentru modernizarea sistemului de alimentare centralizată cu energie termică a municipiului Chișinău. Mai exact, vor fi instalate până la 250 de puncte termice individuale la nivelul clădirilor și vor fi reconfigurate rețelele de alimentare cu energie termică din cadrul sistemului centralizat.

Proiectul va fi implementat până în anul 2029. Maturitatea împrumutului, perioada de grație și rata dobânzii vor fi variabile și vor fi stabilite ulterior. Din partea Republicii Moldova, negocierile vor fi făcute de o echipă din care fac parte reprezentanți ai Cancelariei de Stat, ai Ministerului Finanțelor, ai Ministerului Educației și Cercetării, ai Ministerului Energiei, ai Ministerului Mediului, ai IP Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii, ai IP Centrul Național pentru Energie Durabilă, ai Agenției Proprietăți Publice și ai S.A. ,,Termoelectrica’’.

Atenție! Mascații de la Fulger vor face simulări cu rețineri, blocări de mașini și imobilizări, prin țară, atât ziua, cât și noaptea

Poliția Națională vă anunță că, timp de câteva săptămâni, mascații Brigăzii de poliție cu destinație specială “Fulger” vor participa la mai multe exerciții de intervenție care fac parte din planul de activitate al instituției, inclusiv va fi testată conlucrarea cu alte subdiviziuni ale IGP în situații de urgență.

Atât ziua, cât și pe parcursul nopții, s-ar putea să vedeți în capitală sau în raioanele țării mașinile speciale ale Brigăzii sau mascații care imobilizează cetățeni, blochează mașini, rețin persoane, etc.

Să știți că sunt niște simulări, iar securitatea dumneavoastră nu este în pericol.

Solicităm calm din partea cetățenilor, evitarea mesajelor de panică pe rețelele de socializare și informarea doar din surse oficiale.

Tragedie aviatică în California! Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit chiar lângă un liceu
Articolul anterior
Peste patru mii de persoane fizice care ofereau chirie ilegal, depistate de Fisc
Articolul următor