Mii de turiști s-au înghesuit la Sfinx, să vadă dacă apare piramida energetică. Unii au rămas blocați pe munte și au chemat Salvamontul

Mii de turiști au urcat pe platoul Bucegi, la Sfinx. Potrivit legendei, în fiecare an, în 28 noiembrie, razele soarelui ar forma deasupra faimoasei stânci o piramidă energetică, care ar avea puteri miraculoase. Mulți au rămas pe munte și după ce s-a întunecat, așa că au avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor pentru a coborî, scrie digi24.ro.

În imagini se vede cum turiștii stau în jurul Sfinxului, iar cei mai mulți nu poartă mască de protecție.

A devenit deja o tradiție ca în 28 noiembrie oamenii să urce în număr mare la Sfinx, atrași de această poveste.

În respectiva zi, în zonă se organizează trasee montane, cu ghizi, pentru ca oamenii să se bucure și de peisaj, și de legendele locului.

Salvamontiștii au intervenit pentru a ajuta oamenii să coboare de pe munte

Salvamont România a anunțat că mii de oameni din țară și din străinătate au urcat pe Platotul Bucegilor, de ziua Sfinxului.

„Serviciul Public Județean Salvamont Salvaspeo Dâmbovița a fost prezent la acest eveniment încă de la începutul zilei, cu scopul de a informa și a oferi sfaturi turiștilor pentru a preveni eventuale accidente montane. Odată cu închiderea instalațiilor de transport pe cablu și lăsarea întunericului salvatorii montani au patrulat pe traseul Babele – Peștera astfel încât s-a circulat foarte bine și în condiții de siguranță.”, potrivit Salvamont România.

Mulți dintre turiști au rămas pe munte și după ce s-a întunecat, așa că a fost nevoie de intervenția salvatorilor montani pentru a-i ajuta să coboare.

„Toate măsurile prezentate mai sus au fost foarte eficiente, dar cu toate acestea au avut loc cinci intervenții de salvare, cu un număr de șase persoane implicate. Echipa de intervenție a răspuns prompt la toate solicitările, transportând victimele la baza muntelui, în mare parte mecanizat”, potrivit Salvamont România.

Decizie în instanță privind Sfinxul și Babele

În aceeași zi, șeful Consiliului Judeţean Dâmboviţa a anunţat că a obţinut în instanţă Sfinxul şi Babele din Bucegi. Sunt amplasate la graniţa dintre Prahova şi Dâmboviţa, iar cele două judeţe îşi dispută de mai mulți ani proprietatea asupra platoului montan unde se găsesc monumentele. Decizia poate fi atacată cu recurs.

Procesul dintre cele două judeţe a început în urmă cu mai mulţi ani şi a trecut pe la mai multe instanţe.

Captură impresionantă de mărfuri de contrabandă din Turcia, de circa un milion de lei

Ofițerii Direcției investigații „Sud” a INI, în comun cu procurorii PCCOCS, anunță o captură de mărfuri de contrabandă din Turcia, de circa 1.000.000 de lei, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

În cadrul celor 9 percheziții, desfășurate la Comrat și Chișinău, au fost depistate cantități impunătoare de mărfuri de larg consum fără acte de proveniență: haine de brand, produse de parfumerie a unor producători cu renume mondial, produse alimentare, precum și produse chimice de uz casnic. Mărfurile care acum sunt indisponibilizate de oamenii legii ar fi fost introduse în Moldova prin regiunea sudică, însă în afara postului vamal, după care au fost puse în vânzare în Comrat și Chișinău. În cadrul perchezițiilor au fost de asemenea ridicate înscrisuri de ciornă, suporturi informaționale, precum și conversațiile dintre persoanele implicate în comiterea contrabandei. Investigațiile penale continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Victorie pentru echipa IGP la Campionatul Republicii Moldova la Triatlon Forță

Circa 400 de sportivi au concurat în cadrul Campionatului Republicii Moldova la Triatlon Forță. Sportivi din întreaga țară au demonstrat o înaltă pregătire fizică și s-au calificat pe locuri de frunte, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

La proba ,,genuflexiuni”, locul a fost ocupat de Trelea Artur, iar pe locul s-a calificat Gumenco Vadim.

La proba ,,împins culcat”, locul a fost ocupat de Saachian Mariana, Gaidaenco Eric, Podlubneac Andrei, Jimbea Veaceslav, Matcovschi Ruslan, Cvasniuc Vasile și Brînzei Viorel, pe locul s-a calificat Gumenco Vadim și Ceban Veaceslav, iar pe treapta a urcat Tilipeț Ion.

La proba “dezdoiri de spate”, locul a fost ocupat de Trelea Artur, locul de Gumenco Vadim, iar de Gaidaenco Eric.

”Felicitări, colegi! Poliția Națională se mândrește cu performanțele voastre sportive.”, se mai arată în comunicat.

Absolvenții gimnaziilor vor susține examene pe loc, și nu în centre de examinare

Examenele de clasa a IX-a nu se vor desfășura în centre de examinare, a anunțat ministrul Educației, Dan Perciun, revizuind o propunere anterioară făcută tot de el, scrie Europa Liberă.

Într-o apariție live săptămânală pe Facebook, Perciun a explicat că decizia de a se renunța la organizarea examenelor de absolvire a gimnaziului după modelul examenelor de bacalaureat a fost luată după mai multe discuții, inclusiv cu directorii de școli și direcțiile raionale. Totuși, lucrările elevilor vor fi verificate centralizat.„Elevii vor susține examenele așa cum a fost până acum, în instituțiile în care învață, dar ne vom ambiționa să asigurăm prezența observatorilor din afara instituției în toate școlile – după modelul acestui an, la scară națională, nu doar în opt raioane și, bineînțeles, evaluarea centralizată a tuturor lucrărilor”, a spus Dan Perciun.

Șefa Direcției Educație Leova, Aliona Carafizi, a spus Europei Libere că ministerul Educației și-a revizuit intenția din cauza cheltuielilor prea mari. „Cheltuielile erau mari și nu erau planificate în buget, toate deciziile acestea trebuiau discutate cu Ministerul Finanțelor, apoi să fie făcute publice”, a spus Carafizi.

Ministrul Perciun a precizat că toate detaliile privind desfășurarea examenelor de clasa IX-a din acest an vor fi precizate într-un regulament care va fi făcut public la mijlocul lunii decembrie.

Gazprom înregistrează un profit record istoric în urma creșterii prețurilor la gaze. Sumele încasate de gigantul rus
Articolul anterior
Căutători de aur clandestini din Amazon, atrași de zvonuri privind descoperirea unor zăcăminte
Articolul următor