Ministerul Culturii a suspendat autorizația de construcție a unui centru multifuncțional pe terenul fostului cinematograf „Gaudeamus” din Chișinău. Decizia este fundamentată pe prevederile Codului de Urbanism, a precizat ministrul Culturii, Sergiu Prodan, scrie moldova1.md.

„Am semnat ordinul de suspendare a autorizației de construcție, emisă de Primăria municipiului Chișinău agenților economici. Acest ordin a fost semnat în baza Codului de urbanism prin care suspendăm această autorizație. Urmează să fie oprite lucrările de construcție, pentru că ele sunt ilegale și noi vom demonstra acest lucru”, a declarat Prodan, înaintea ședinței de Guvern de miercuri.
Ministrul a precizat că autorizația a fost emisă ilegal, în lipsa avizelor necesare din partea Ministerului Culturii și a aprobărilor Consiliului Național al Monumentelor Istorice și cel al Monumentelor de For Public.
Amintim că pe terenul fostului cinematograf „Gaudeamus” din Chișinău se intenționa să fie construit un complex multifuncțional de până la 15 etaje, după cum anunța anterior viceprimarul Ilie Ceban. Potrivit acestuia, autorizația a fost emisă legal, deoarece terenul este proprietate privată, iar legislația permite construcții multifuncționale cu destinație socială și comercială.
Pe de altă parte, fostul viceprimar și consilier municipal Victor Chironda a contestat proiectul, susținând că depășește reglementările urbanistice și că Primăria a emis autorizația fără un temei juridic clar.
În 2018, Primăria a autorizat demolarea cinematografului „Gaudeamus”, dar lucrările au fost oprite. Instanțele au decis ulterior că demolarea este legală, iar în 2020, Consiliul Municipal a schimbat statutul terenului din zonă comercială (C3) în rezidențială (R7).