Moldovean condamnat în Rusia pentru înșelăciune. Ce schemă a pus la cale

Un cetățean al Republicii Moldova a fost condamnat pentru înșelăciune de o instanță din localitatea Tokarevski, din Rusia.

Prin verdictul dat de Judecătoria Tokarevski, un cetățean străin a fost găsit vinovat de săvârșirea a patru infracțiuni împotriva proprietății, anunță presa rusă citată de evz.ro.

Instanța din Tokarevski a constatat că, în vara anului 2023, inculpatul a intrat într-o conspirație penală cu o persoană neidentificată de anchetă, acceptând să participe la activități infracționale comune care vizează sustragerea de bani de la victime prin înșelarea acestora.

Escrocherii prin metoda „Accidentul”

Potrivit dosarului penal, schema de escrocherie includea efectuarea unui apel telefonic către victime și informarea acestora cu privire la informații false, cu bună știință, despre implicarea rudelor lor într-un accident de circulație, pentru a le determina să transfere voluntar fonduri pentru ca rudele să evite răspunderea penală pentru accident.

În urma acțiunilor ilegale ale inculpatului, cetățean al Republicii Moldova, trei victime au suferit un prejudiciu material efectiv în valoare totală de 1.078.000 de ruble, iar o a patra victimă a suferit un prejudiciu în valoare de 1.003.000 de ruble, potrivit procurorilor din Rusia.

La ultima escrocherie, infractorul nu a mai reușit să primească sumele, pentru că a fost prins de rudele victimei.

Cetățeanul Republicii Moldova, condamnat la patru ani de închisoare

„La ședința de judecată, inculpatul și-a recunoscut în totalitate vinovăția și s-a căit de infracțiunea sa. Instanța, după ce a studiat materialele cazului, l-a găsit pe bărbat vinovat de săvârșirea a trei infracțiuni în temeiul părții 3 a articolului 159 din Codul Penal al Federației Ruse și a unei infracțiuni în temeiul părții 3 a articolului 30, partea 4 a art. 159 din Codul Penal al Federației Ruse și, în baza totalității infracțiunilor, a impus o pedeapsă definitivă sub formă de închisoare pe o perioadă de 4 ani, care urmează să fie executată într-o colonie corecțională de regim general”, a anunțat judecătorul raionului Tokarevsky, Svetlana Osokina.

Veste tristă! Scriitorul Spiridon Vangheli a plecat la ceruri, la numai o săptămână după ziua sa de naștere

Veste tristă pentru întreaga țară! Tatăl lui Guguță, scriitorul Spiridon Vangheli a plecat astăzi la ceruri, la numai o săptămână după ziua sa de naștere, informează unica.md. Marele scriitor a murit la vârsta de 92 de ani.

Vestea tristă a fost adusă de rudele scriitorului, care au scris că moștenirea sa literară va rămâne veșnic vie, iar spiritul său va continua să lumineze generațiile viitoare

La scurt timp după decesul scriitorului, Ministerul Culturii a venit cu un mesaj.

”O veste foarte tristă ne-a venit pe acest sfârșit de săptămână – Spiridon Vangheli, scriitorul cu care au crescut generații întregi de copii din Moldova, ne-a lăsat ca moștenire cărțile și eroii săi de poveste și ne-a părăsit pentru o lume mai bună.

S-a născut la 14 iunie 1932 în satul Grinăuți, Briceni, pe atunci județul Bălți din România Mare. În 1951, s-a înscris la Institutul învățătoresc din Bălți, dar deja în primăvară s-a transferat la Institutul pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău. L-a absolvit în 1955, a lucrat ca profesor de matematică în câteva școli, după care se angajează ca redactor la Editura „Cartea moldovenească”, apoi la „Lumina”.

A debutat în 1962 cu placheta de miniaturi „În țara fluturilor”, urmată de culegerile de povestiri „Soarele” (1963), „Băiețelul din Coliba Albastră” (1964), „Pe lume” (1964) ș.a. S-a afirmat ca poet, prozator și traducător, iar în anii 1970, împreună cu Grigore Vieru, a fost coautor al unui foarte cunoscut Abecedar, menit să ajute promovarea limbii române. Datorită seriei despre „Guguță”, lansată în 1967 și întinsă pe mai bine de trei decenii, a devenit unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori pentru copii din Moldova. Pentru această carte, în 1971, a primit Premiul Unional la Concursul „Cea mai bună carte pentru copii”, iar în 1974, la Rio de Janeiro, Diploma de Onoare Andersen, echivalentul unui premiu Nobel pentru literatura pentru copii, numele lui fiind înscris în Lista celor mai buni povestitori din lume.

În 1964 a devenit membru al Uniunii Scriitorilor, iar 1991 – Președintele al PEN Clubului din Moldova. Pentru activitatea sa literară, a primit numeroase premii și distincții. Este Doctor Honoris Causa al Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, laureat al Premiului de Stat al Moldovei și al Premiului „Ion Creangă” al Academiei Române, Scriitor al Poporului din Moldova și cavaler al „Ordinului Republicii”. În 2012 i-a fost conferit titlul de cetățean de onoare al mun. Chișinău.

A trăit o viață lungă și luminoasă, doar o săptămână în urmă celebrându-și cea de-a 92-a aniversare – și a împărtășit această lumină cu o țară întreagă. Astăzi, primii săi cititori sunt deja bunici și le citesc propriilor nepoți despre aventurile băiețelului de poveste, cu un nume la fel de neobișnuit ca și personajul său – Guguță. Iar cușma sa fermecată a ieșit demult din pagini de carte, devenind un adevărat brand de țară și simbolul care unește generații. Datorită cărților sale ușa spre fascinanta lume a copilăriei rămâne deschisă pentru noi toți, indiferent de vârsta la care îl citim.

Îi vom rămâne recunoscători pentru această moștenire valoroasă, noi și generațiile care vor veni după noi. Veșnică și luminoasă să-i fie amintirea!”, se arată în mesajul instituției.

Atenție! Municipalitatea nu recomandă scăldatul în havuzurile din Capitală

Havuzurile din Parcul „Valea Morilor”, Grădina Publică Ștefan cel Mare, Parcul Catedralei, Parcul Memorial Afgan, Parcul Șipca, Parcul Alunelul, Parcul „Valea trandafirilor”, Complexul Memoria Victimelor Deportărilor și cele două havuzuri aflate în scuarul Maria Bieșu sunt dezinfectate zilnic, informează unica.md cu referire la un comunicat al Primăriei Capitalei.

”De asemenea, în fiecare zi de luni, se adaugă substanțe chimice necesare menținerii unei concentrații neutre a apei. Concentrația ionilor de hidrogen dintr-o soluție – pH-ul – oferă informații despre aciditatea, respectiv bazicitatea soluției respective. Apa are o concentrație neutră situată în jurul valorii 7.

Pentru specialiștii întreprinderii municipale „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi”, lucrările de mentenanță și întreținere a havuzurilor din capitală sunt o permanență – pe vreme rece, au avut loc activități de conservare, iar în timpul sezonului estival sunt executate lucrări săptămânale de curățare și profilaxie.

Totodată, nu se recomandă scăldatul în havuzuri – apa vine din sistemul centralizat de alimentare cu apă al orașului și are temperaturi de doar până la zece grade Celsius. Expunerea îndelungată la apă cu temperatură scăzută poate cauza anumite afecțiuni, în special la copii. Părinții ori supraveghetorii acestora, în timpul jocurilor, trebuie să dea dovadă de precauție.

În același timp, Primăria municipiului Chișinău solicită locuitorilor și oaspeților capitalei să respecte efortul cotidian al lucrătorilor întreprinderii municipale, să păstreze curățenia în jurul havuzurilor și să nu distrugă bunurile ori echipamentele cu care acestea sunt dotate.”, anunță municipalitatea

Cine este tânăra interpretă de la noi care a purtat de două ori roba la distanță de doar câteva zile. Ce facultăți a absolvit concomitent și unde

Tânăra interpretă de la noi, Camelia Ursu, demonstrează că este nu doar talentată, dar are și alte succese cu care se poate mândri. Chiar în aceste zile, frumoasa brunetă a absolvită două facultăți în orașul Cluj-Napoca din România, unde a avut parte de două festivități la care a purtat cu mândrie roba, informează unica.md.

”2 absolviri într-o săptămână? Multumesc tuturor celor care au crezut în mine!”, scrie artista într-o postare pe Facebook.

Camelia a încheiat studiile la Academia Națională de Muzică ”Gheorghe Dima”, specializarea muzică, dar și la una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din România – Universitatea Babeș-Bolyai, specializarea publicitate.

Tânăra a recunoscut că a costat-o multe sacrificii, dar este fericită că le-a finalizat cu succes.

”Am făcut-o și pe asta! Mulțumesc, Cluj, pentru toate oportunitățile pe care mi le-ai scos în calea mea! Mulțumesc tuturor dascălilor și colegilor alături de care am stat la bordul acestei “croaziere” pline de experiențe și provocări.”, a scris Camelia Ursu.

Artista a fost scăldată în felicitări pe rețelele de socializare și a dezvăluit că își va urma calea pe ambele domenii:

”Muzica a fost dintotdeauna pasiunea mea cea mare, dar întrucât, ca și în orice domeniu, a fost nevoie să mă promovez, am decis să fac cele mai bune studii pentru a mă ajuta pe mine. Sunt solistă în formația 7 Coline din Iași de ceva timp, dar pentru că am fost solicitată și pe partea de marketing de unele companii, iar munca mea a fost apreciată, am îndrăgit acest domeniu, în care intenționez să cresc și mai mult.”, a spus artista pentru unica.md.

Tot zilele acestea, frumoasa artistă și-a bucurat admiratorii cu o nouă lansare, ca un trofeu la finalizarea studiilor. Camelia a surprins cu o piesă, cu tot cu videoclip, plină de emoție, intitulată ”Lasă-mă”, care în doar câteva zile a adunat peste 11 mii de vizionări.

Vă invităm să ascultați melodia Cameliei, iar dacă veți considera că merită o șansă, nu ezitați să lăsați o apreciere sau un comentariu.

Camelia Ursu este o tânără interpretă de la noi, care s-a făcut cunoscută publicului datorită pieselor pe care și le scrie singură. Prima melodie cu care s-a lansat, ”Filmul tău”, a fost semnată, atât versurile, cât și melodia, chiar de ea, iar la piesă ”Lasă-mă”, melodia a fost scrisă tot de ea.

Echipa unica.md o felicită pe Camelia și îi urează multă admirație din partea publicului, dar și inspirație pentru noi producții la fel de frumoase.

Produsele agricole moldovenești, promovate în Emirate
Articolul anterior
La Chișinău va avea loc vineri „Marșul Identitar”, cu ocazia Zilelor Românilor de Pretutindeni
Articolul următor