Morminte cu schelete din epoca bronzului și fierului, descoperite la Ungheni

În raionul Ungheni, arheologii au descoperit cinci morminte – din epoca bronzului și prima epocă a fierului. Se întâmplă după ce Agenţia Naţională Arheologică a inițiat cercetarea unei movile funerare preistorice, scrie NM.md.

Într-unul dintre morminte a fost găsit scheletul unui adult dar și un vas, specific pentru culturile din primele secole ale primului mileniu înainte de Hristos. Într-un alt mormânt, numit de arheologi „principal”, s-a depistat că oasele defunctului care erau acoperite cu o vopsea roșie „s-au păstrat foarte bine” și că acesta ar avea „practic toți dinții”. Agenţia a prezentat mai multe imagini din timpul cercetării. 

Pe 23 februarie, Agenţia Naţională Arheologică a inițiat cercetarea unei movile din satul Morenii Vechi, care se află în componența comunei Valea Mare din raionul Ungheni. Instituția a raportat că este vorba despre o movilă funerară preistorică, afectată prin lucrări agricole anuale. Totodată, potrivit Agenției, movila se află acum în zona unui proiect de instalare a unui parc de panouri solare fotovoltaice.

În aceeași zi, instituția a declarat că a descoperit mai multe morminte. Unul dintre acestea conținea un schelet de adult, depus în poziție întinsă – pe spate, cu craniul orientat spre vest. În groapa mormântului a fost găsit și un vas ceramic, specific pentru mormintele și culturile din primele secole ale primului mileniu înainte de Hristos. Potrivit Agenției este un mormânt din epoca fierului. „Asemenea descoperiri sunt înregistrate mai rar în această parte a Republicii Moldova”, au comunicat reprezentanții Agenției.

Pe 25 februarie, instituția a declarat că în total au fost descoperite 5 morminte – din epoca bronzului și prima epocă a fierului. „În afară de morminte au fost semnalate și o serie gropi, cele mai multe lipsite de inventar, a căror destinație urmează încă a fi stabilită”, susțineau reprezentanții Agenției Naționale Arheologice.

Pe 27 februarie instituția a relatat despre „mormântul principal”, descoperit în raionul Ungheni. Acesta datează din perioada timpurie a epocii bronzului (prima jumătate a mil. III i. Hr.) și se atribuie purtătorilor culturii Iamnaia răspândită pe un întins spațiu din estul Europei. Pe teritoriul Republicii Moldova sunt cunoscute peste 2 mii astfel de morminte. „Oasele defunctului sunt acoperite cu o vopsea roșie, e vorba de ocru roșu. (…) Este de remarcat că s-a păstrat foarte bine, inclusiv și oasele nazale. Sunt practic toți dinții”, a precizat un reprezentant al Agenției Naționale Arheologice.

Mesajul Maiei Sandu de Ziua Profesorului

Președintele Maia Sandu a venit cu mesaj adresat tuturor dascălilor cu ocazia Zilei Profesorului, marcată în data de 5 octombrie, informează unica.md.

”Dragi profesori, la mulți ani! Pe umerii voștri stă, la drept vorbind, viitorul Moldovei – viitorii medici, ingineri, economiști, artiști, brutari, viitorii profesori!

Ca dumneavoastră să puteți crește acest viitor, noi, statul, comunitatea și părinții, trebuie să fim alături de voi în prezent. Să vă oferim venituri pe merit, respectul cuvenit și toată colaborarea necesară pentru a ridica un copil.

doresc să intrați cu dragoste și răbdare în clasă. De dragostea pe care o simt elevii, de disciplina de lucru pe care le-o insuflați și valorile democratice pe care le transmiteți depinde ce fel de generație creștem.

Dragi educatori, învățători, profesori, bibliotecari, directori, psihopedagogi, logopezi, cadre didactice de sprijin, angajați din sistemul educațional din toată Moldova, plecăciunile noastre!”, a scris președintele într-o postare.

Numărul de profesori a scăzut cu 3.000 în ultimii trei ani

Numărul cadrelor didactice care activează în sistemul de învățământ a scăzut în ultimii trei ani cu mai bine de 3.000. În anul de studii 2023-2024, în Moldova activau 45.800 de profesori, dintre care 86% femei și 14% bărbați, asta pe când în 2018-2019 numărul pedagogilor depășea 49.000, scrie safenews.md.

Salariul mediu brut al unui profesor a fost, în anul trecut, de 12.094, ceea ce înseamnă circa 98% față de câștigul mediu pe economie, arată datele Biroului Național de Statistică.

Cei mai mulți pedagogi sunt în învățământul primar și secundar general – circa 57%, urmat de domeniul de educație timpurie – 27,4%, învățământul superior – 8% și cel profesional tehnic – 7,8%.

În instituțiile de învățământ primar și secundar general, cei mai mulți profesori, – 1.600,  predau limba și literatura română, 2.500 – limbile străine, 1.700 – predau matematica, 1.300 – istoria și 1.100– limba și literatura rusă.

Lemne transportate ilegal în microbuze

În zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Leova au fost înregistrate trei cazuri de transport ilegal de lemne, în care cetățeni moldoveni transportau masă lemnoasă fără documente justificative. În total, în trei microbuze se aflau 11 m³ de lemn. Cazurile au avut loc în ultimele 48 de ore, pe direcția localității de frontieră Tochile-Răducani, raionul Leova, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În primul caz vizează doi locuitori ai satului Lozova, raionul Strășeni, cu vârste de 30 și 31 de ani. Aceștia au fost șoferii a două microbuze încărcate cu 6 m³ de masă lemnoasă din ștejar. Tinerii nu au putut prezenta niciun document de proveniență pentru lemnul transportat.

Într-un alt incident, pe traseul dintre localitățile Tomai și Cupcui, o echipă mixtă formată din polițiști de frontieră, reprezentanți ai Serviciului Vânătoresc și Piscicol, precum și cei din Inspectoratul de Protecția Mediului, a oprit un microbuz condus de un locuitor din Hâncești. În vehiculul acestuia erau găsiți 5 m³ de lemn tare despicat, tot fără acte de proveniență.

Conform legislației în vigoare, microbuzele încărcate cu lemne au fost indisponibilizate și transmise Inspectoratului Ecologic Leova și Inspectoratului de Protecția Mediului. Cercetările continuă.

Un document al Ministerului Apărării a ajuns pe internet
Articolul anterior
Boala consumatorilor de carne. Simptomele care trebuie să te trimită la medic
Articolul următor