Muncitor român de 37 de ani, ucis în Italia de caniculă. Lucra pe câmp, la o temperatură de 38 de grade

Un tragic eveniment s-a petrecut astăzi, 25 august 2023, în localitatea Cazzago San Martino, provincia Brescia din Lombardia, unde un muncitor român în vârstă de 37 de ani a decedat în timp ce lucra pe câmp.

Decesul a avut loc în jurul orei 14:00, iar cu toate eforturile depuse de echipele de salvare, viața bărbatului nu a putut fi salvată, relatează ziarul Corriere della Sera și Rotalianul.

Victima, identificat ca fiind Ioan Avarvarei, se afla în Italia pentru a lucra ca muncitor sezonier în cadrul perioadei de recoltare a strugurilor.

Echipa de salvare, inclusiv ambulanța Volontari di Bornato, o mașină medicală și un elicopter medical din Brescia, au ajuns la locul incidentului în scurt timp.

Din nefericire, toate eforturile salvatorilor au fost inutile, iar conaționalul nostru a fost declarat mort în jurul orei 15:00.

Carabinierii din Cazzago au intervenit și ei imediat la fața locului pentru investigațiile de rigoare.

Deși a fost dispusă efectuarea unei autopsii pentru a stabili cauza exactă a decesului, se suspectează că temperaturile ridicate, care la acea oră ajungeau la 38 de grade, ar fi putut provoca infarctul fatal.

Bărbatul român era angajat cu acte în regulă la o companie care furnizează lucrători sezonieri fermelor agricole și lucra la vița de vie a fermei Boccadoro.

Cerințe noi pentru posesorii de automobile cu volanul pe partea dreaptă

Posesorii vehiculelor cu volanul amplasat pe partea dreaptă vor respecta noi condiții tehnice pentru a circula pe drumurile publice din țară. Excepție vor face mașinile cu volanul pe dreapta aflate în trafic internațional. O hotărâre, în acest sens, a fost aprobată de Executiv.

Documentul prevede echiparea cu oglinzi speciale periscopice a automobilelor cu volanul pe dreapta, care să asigure o vizibilitate mai bună în partea stângă. De asemenea, vehiculele vor fi echipate cu convertori pentru faruri, care să redirecționeze lumina pentru circulația pe partea dreaptă a părții carosabile în sensul de mers, cu excepția vehiculelor care permit adaptarea manuală sau automată a modului de direcționare a farurilor.

Noile cerințe de echipare sau adaptare a farurilor pentru mașinile cu volanul pe dreapta vor permite evitarea cazurilor de orbire a șoferului auto care se deplasează în întâmpinare din sens opus. La fel, cerințele tehnice vor asigura șoferilor mărirea câmpului vizual pe partea stângă la efectuarea manevrelor de depășire a altor participanți la trafic.

Polițiștii vor fi la datorie de 9 Mai: Recomandări către cetățeni

În contextul mai multor evenimente care vor avea loc la 9 mai, în capitală, dar și în țară, Poliția va fi la datorie pentru asigurarea ordinii publice și supravegherea circulației rutiere.

Stimați cetățeni, pentru ca evenimentele să se desfășoare fără incidente, vă recomandăm:

respectați normele legale cu privire la ordinea și securitatea publică;

evitați să luați copiii în mulțime;

evitați consumul de alcool în locurile publice;

evitați orice situație de conflict, mesaje cu tentă politică și cele care instigă la agresiune, violență sau alt gen de acțiuni care pot pune în pericol atât siguranța dumneavoastră, cât și a altor cetățeni;

nu purtaţi arme, obiecte explozive, substanţe interzise sau alte obiecte care pot pune în pericol viaţa sau sănătatea oamenilor. Evitați purtarea genților voluminoase și a ghiozdanelor care pot crea suspiciuni.

evitați să luați la evenimente obiecte de valoare și aveți grijă de bunurile personale.

Pentru ca traficul rutier să se desfășoare fără impedimente:

evitați străzile pe care va fi restricționată circulația și optați pentru deplasarea pe străzile adiacente;

respectați cerințele legale ale polițiștilor;

nu parcați mașinile în locuri interzise și nu lăsați bunuri de valoare în interiorul acestora;

fiți maxim prudenți la trecerile pentru pietoni;

optați pentru transportul public;

nu urcați la volan daca ați consumat băuturi alcoolice.

Informați imediat Poliția dacă observați persoane sau acțiuni suspecte. Dacă sunteți martorii unei situații de perturbare a ordinii publice formați imediat numărul unic 112 sau anunțați cel mai apropiat polițist.

Un bărbat de 99 de ani a divorțat de soția sa de 96 de ani, după ce a găsit scrisorile ei secrete de dragoste din anii 1940

Bărbat de 99 de ani, divorț surprinzător. Un bărbat de 99 de ani și soția acestuia de 96 de ani vor deveni cel mai vârstnic cuplu de divorțați din lume, după ce soțul a aflat despre o aventură pe care soția sa a avut-o în urmă cu 60 de ani, în anii 1940.

După 77 (șaptezeci și șapte!!!”) de ani, un italian în vârstă de 99 de ani a cerut divorțul de soția sa în vârstă de 96 de ani, după ce a descoperit că soția lui a avut aventură în urmă cu 60 de ani.

Divorț la 99 de ani, după 77 de ani de căsătorie

Bărbatul, identificat în actele de judecată ca fiind Antonio C., a descoperit într-o comodă veche scrisorile de dragoste dintre soția sa și vechea sa dragoste, chiar cu câteva zile înainte de Crăciun. El șia-a confruntat soția sa, Rosa C., care ar fi recunoscut această aventură și a încercat să-l convingă sî nu o părăsească.

Orbit de gelozie, însă, Antonio C. a plecat de acasă și a cerut divorțul, chiar dacă a petrecut alături de soția sa apropae opt decenii. Scrisorile au fost cele mai semnificative necazuri în lunga căsătorie a cuplului care a avut împreună cinci copii, 12 nepoți și un strănepot, potrivit presei locale.

Originar din Sardinia, Antonio C. se pare că a cunoscut-o pe Rosa C. în anii 1930, în timp ce a slujit ca parte a carabinierilor italieni din Napoli natală. Presa italiană a indicat sângele sudic al cuplului ca catalizator al despărțirii, a notat Telegraph.

Odată ce divorțul lui Antonio și Rosa C. va fi finalizat, ei vor deveni cel mai vârstnic cuplu divorțat potrivit Telegraph, luând titlul de la colegii britanici Bertie și Jessie Wood, ambii în vârstă de 98 de ani, care au renunțat la aceasta în 2009, după 36 de ani de căsnicie. 

sursa

Amintirile de groază ale unuia dintre veteranii războiului de pe Nistru
Articolul anterior
Explozia devastatoare de la Crevedia, cel mai grav caz după „Colectiv”. Neregulile care au distrus zeci de familii
Articolul următor