Municipiul Chișinău are un nou primar interimar! Află cine este și câți ani are

Interimatul funcției de primar general al municipiului Chișinău urmează să fie asigurat de către viceprimarul Ruslan Codreanu, în vârstă de 37 de ani. Acest fapt vine ca urmare a suspendării din funcția de primar interimar a Silviei Radu în legătură cu înregistrarea sa în cursa electorală. Anunțul a fost făcut astăzi de către Silvia Radu, într-o conferință de presă, transmite IPN.

separator
Silvia Radu a spus că pleacă din fruntea Primăriei cu gândul de a participa în scrutin pentru a-l câștiga.

„Îmi doresc să continui toate proiectele pe care le-am inițiat, în cazul în care voi avea mandatul din partea cetățenilor”, a spus candidata la șefia capitalei.

În opinia sa, Primăria are nevoie de un primar independent, care să fie în slujba cetățenilor și nu în slujba partidelor politice.

„Cred că am experiența necesară și cunosc foarte bine mecanismele interne ale Primăriei. Cunosc foarte bine problemele orașului Chișinău și știu exact cum ele ar trebui să fie soluționate”, a menționat Silvia Radu.

Candidata a spus că își va face campanie electorală din banii proprii, iar programul electoral îl va prezenta mai târziu. Potrivit ei, acesta este simplu, realist și bazat pe acțiuni și proiecte care deja au început a fi realizate. Silvia Radu este unicul candidat independent înregistrat în cursa electorală, fiind al doisprezecelea concurent electoral înregistrat de Consiliul Electoral al Circumscripției Electorale Chișinău.

Sursa

Lot de mărfuri, printre carejucării pentru copii, electrocasnice și instrumente electrice, în valoare de sute de mii de lei, depistat de vameși

La data de 18 noiembrie 2024, pe șoseaua Muncești din municipiul Chișinău, ofițerii Echipelor Mobile ale Serviciului Vamal, au oprit pentru verificări un mijloc de transport de model „Fiat Ducato”, condus de un cetățean moldovean în vârstă de 45 de ani.

În cadrul controlului efectuat, în compartimentul marfar al autovehiculului au fost depistate mai multe categorii de bunuri comerciale, inclusiv jucării pentru copii, electrocasnice și instrumente electrice. Șoferul nu a putut prezenta documente justificative privind proveniența sau legalitatea introducerii acestor bunuri în țară.

Lotul, cu o valoare estimativă de sute de mii de lei, a fost ridicat pentru examinare, urmând să fie supus procedurii de confiscare, în conformitate cu prevederile legale. Investigațiile continuă pentru stabilirea circumstanțelor și atragerea la răspundere a persoanei implicate, conform legislației în vigoare.

Serviciul Vamal reiterează angajamentul său în combaterea fraudelor vamale și asigurarea respectării cadrului normativ, în beneficiul economiei naționale și al cetățenilor.

Tânăr reținut pentru comiterea mai multor furturi la Hâncești

Un tânăr de 25 ani, originar din raionul Cimișlia, a fost arestat pentru 30 de zile, fiind învinuit de comiterea furturilor pe teritoriul raionului Hîncești, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Acesta, pe parcursul lunilor septembrie-octombrie, pe timp de noapte, ar fi pătruns în patru gospodării, prin spargerea geamului, de unde a sustras diferite bunuri (mobilă, televizoare, bijuterii).

În urma acțiunilor întreprinse de polițiștii din Hîncești suspectul a fost identificat și reținut, iar la domiciliul acestuia au fost depistate bunurile sustrase.

Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de până la 4 ani.

ATENȚIE! Un nou fals despre faptul că angajați ai instituțiilor statului ar umbla pe la casele cetățenilor și ar colecta date personale pentru a-i jefui

Poliția Națională informează că în spațiul public circulă un mesaj conform căruia anumite persoane care se prezintă drept angajați ai instituțiilor statului ar umbla pe la casele cetățenilor și ar colecta date personale, ulterior jefuindu-i, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Precizăm că în țară nu a fost înregistrat nici un caz de acest gen, iar poliția nu a fost sesizată de nici un cetățean care ar fi fost vizitat de o asemenea persoană.

Calificăm aceste mesaje drept menite să provoace panică în rândul cetățenilor și solicităm evitarea răspândirii informațiilor eronate.

Informăm că, de fiecare dată, poliția comunică public despre orice fenomen periculos pentru societate, cum a fost și în cazul escrocheriei cu “ruda implicată în accident”, anume pentru a calma și informa corect cetățenii.

În context, rugăm cetățenii care dețin informații utile poliției să le comunice oricărui polițist sau la numărul unic 112.

Astăzi, toți polițiștii din Republica Moldova poartă blugi. Iată care este motivul!
Articolul anterior
Laura Vetty, splendidă și atrăgătoare în ținutele brandului Nikita Rinadi
Articolul următor