O asistentă medicală din Fălești a pierdut lupta cu Coronavirusul la doar 53 de ani

Asociația de Nursing din Republica Moldova anunță cu adâncă tristețe decesul asistentei medicale Dolgan Ludmila, care a activat la Centrul de Sănătate Glinjeni, satul Comorovca, raionul Fălești.

separator

Asistenta medicală a pierdut lupta cu Covid-19, la doar 53 ani, devenind eroul acestor zile complicate.

,,Am pierdut un adevărat simbol al devotamentului față de semeni, față de profesie Un om care și-a dedicat viața salvării vieții celor care au avut nevoie de asistență medicală.

Prin toată viața și activitatea sa, DOLGAN LUDMILA a fost și va rămâne un model în slujba oamenilor. A știut să se agațe de cea mai mică speranță pentru a se vindeca. A plecat prea devreme dintre noi, dar suntem siguir că va trăi mai departe în inimile celor care au avut onoarea s-o cunoască.

Un suflet minunat, plin de dragoste şi credinţă, s-a înălţat la cer, departe de noi, dar mai aproape de Dumnezeu, lăsând în urmă,un gol imens în inimile noastre, multă durere şi tristeţe.Lacrimile nu se pot opri, suntem foarte indurerati de aceasta pierdere! Veşnica amintire şi condoleanţe familiei îndurerate!”, se arată în mesajul publicat.

O trupă de la noi s-a retras din competiția națională Eurovision 2025: Presa a scris că piesa prezentată ar fi fost creată cu ajutorul inteligenței artificiale

Trupa Eblansh Band a anunțat că se retrage din competiția națională a Eurovision Song Contest 2025. Trupa a declarat că nu poate fi prezentă la audițiile live de sâmbătă, 18 ianuarie, deoarece unul dintre membrii echipei este internat într-un spital din România. Piesa care urma să fie audiată e „O, Moldova Mea Dragă!”, scrie diez.md.

Vă mulțumim din suflet pentru încrederea acordată și pentru oportunitatea de a participa la această competiție prestigioasă. Suntem profund onorați și mândri că am fost selectați pentru etapa audițiilor live.

Din păcate, suntem nevoiți să retragem cererea noastră de participare. În prezent, unul dintre membrii echipei noastre se află internat într-un spital din România, ceea ce face imposibilă prezența noastră la audițiile de sâmbătă.

Dorim să ne cerem scuze sincere membrilor juriului pentru această situație neprevăzută. Vă mulțumim din inimă pentru această oportunitate incredibilă – a fost o mare onoare pentru noi! Îmbrățișăm cu căldură pe fiecare dintre voi!

De asemenea, transmitem cele mai calde urări de succes tuturor participanților din cadrul selecției naționale. Ținem pumnii pentru fiecare dintre voi și dorim să vă spunem că, dacă ați ajuns până aici, indiferent de rezultatele audițiilor sau ale selecției naționale, voi deja sunteți cei mai buni! Sunteți imaginea Moldovei în fața întregii Europe, reprezentanții industriei muzicale moderne, și asta este o realizare imensă!

Sperăm că Moldova, ca întotdeauna, va fi reprezentată la cel mai înalt nivel. Credem că artistul ales va oferi Moldovei cel mai bun rezultat posibil la Eurovision Song Contest!

Vă îmbrățișăm cu toată dragostea și vă dorim din suflet mult succes!

Câteva zile în urmă, pe canalul de Telegram „Ramuzâka”, în spatele căruia se află un tânăr din Rusia, a apărut o postare despre piesa „O, Moldova Mea Dragă!”. În aceasta scrie că piesa ar fi fost creată cu ajutorul inteligenței artificiale de către o echipă de ucraineni. Mesajul a fost preluat de mai multe instituții de presă din Republica Moldova, însă nu se știe dacă informația este veridică. Deocamdată, suspiciunile nu au fost confirmate de către organizatorii concursului muzical.

Cetățenii pot accesa semnătura electronică: Serviciul a fost complet restabilit

Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică (STISC) aduce la cunoștință utilizatorilor săi că accesarea semnăturii electronice și autentificarea în cadrul sistemelor informaționale în baza serviciului MPass au fost complet restabilite și funcționează acum în parametri normali.

Ne exprimăm cele mai sincere scuze pentru orice disconfort creat de întreruperea temporară a acestor servicii. Apreciem profund răbdarea și încrederea acordată în această perioadă.

Vă asigurăm că echipele noastre tehnice au lucrat cu toată dedicația pentru a finaliza retehnologizarea în timp util astfel încât să vă punem la dispoziție o platformă mai sigură și mai stabilă.

Suntem gata să oferim suportul necesar pentru depășirea unor eventuale dificultăți în utilizarea serviciilor de încredere, la numărul de telefon: 022820911 sau prin e-mail la adresa: pki@stisc.gov.md.

Vă mulțumim pentru înțelegere și colaborare.

Președintele organizației teritoriale Basarabeasca a Partidului „Șor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii

Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată, pentru examinare în fond, cauza penală de învinuire a președintelui organizației teritoriale Basarabeasca a PP ”Șor”, pentru complicitate la finanțarea ilegală a partidului politic din partea unui grup criminal organizat, infracțiune prevăzută la art.181/2 alin.(5) din Codul penal, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Cauza penală a fost disjunsă în 2024, de către Procuratura Anticorupție, din cauza penală de bază pornită în anul 2022.

Conform informațiilor obținute în urma investigațiilor, învinuitul, în perioada iulie – octombrie 2022, activând în calitate de președinte al organizației teritoriale Basarabeasca a Partidului Politic „Șor”, a coordonat activitățile organizației, știind că partidul respectiv era finanțat de un grup criminal organizat. Astfel, în perioada menționată, în complicitate cu conducerea partidului, inclusiv vicepreședinții, trezorierul și curierii responsabili de transportul fondurilor, acesta a contribuit la acceptarea finanțării ilegale, oferind indicații, informații și resurse pentru sprijinirea activităților partidului.

În asemenea circumstanțe, învinuitul a acceptat prin complicitate finanțarea partidului politic din surse ilicite, în valoare de peste 1,75 milioane de lei. Această finanțare a fost folosită pentru activitățile partidului, cu scopul de a promova interesele politice ale acestuia și de a obține puterea în stat prin mijloace ilegale. În cadrul urmăririi penale, în scopul garantării executării pedepsei amenzii și eventualei confiscări speciale, a fost aplicat sechestru asupra bunurilor învinuitului în valoare de peste 520 000 de lei.

Învinuitul nu și-a recunoscut vinovăția, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Pentru infracțiunea săvârșită, legea prevede pedeapsa sub formă de amendă în mărime de la 57 500 la 92 500 lei sau cu închisoare de la 2 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de la 2 la 5 ani. 

Moldovenii care revin în țară vor intra în carantină și după 30 iunie
Articolul anterior
S-a stins din viață Axînti Sergiu, directorul liceului ,,Ștefan cel Mare” din Chișinău
Articolul următor