O echipă de medici din Elveţia a venit în Republica Moldova pentru a acorda ajutor persoanelor refugiate din Ucraina

O echipă de medici din Elveţia a venit în Republica Moldova pentru a acorda ajutor persoanelor refugiate. Trei medici specializaţi în sănătatea femeii şi a copilui şi-au început deja activitatea la Chişinău. Vor acorda asistenţă medicală până la mijlocul lunii aprilie, când îşi vor încheia misiunea în Republica Moldova, apoi guvernul elveţian va trimite o altă echpă de specialişti. Medicii sunt specializaţi în diferite domenii de activitate şi au fost deseori în zone de conflict. Ei cunosc foarte bine problemele cu care se confruntă de obicei pacienţii refugiaţi.

SERGIO MANZANO, medic pediatru, Elveţia: „Majoritatea dintre refugiaţi suferă de infecţii acute respiratorii, infecţii gastro-intestinale. Ar putea avea mici răni, dar momentan, refugiaţii nu au probleme foarte mari.”

„Aceasta este geanta noastră pentru urgenţă. Aici avem un defibrilator, pentru adulţi şi copii, de diferite dimensiuni, deasemenea, medicamente de urgenţă.”

Medicii din Elveţia sunt mulţumiţi că nu există o criză de medicamente iar centru pentru refugiaţi de la MoldoExpo este bine organizat. Autorităţile le-au oferit condiţiile necesare.

CHANTAL ABOUCHAR, asistentă medicală, Elveţia: „Modulul nostru de activitate este mama şi copiulul şi noi suntem bine focusaţi pe copii, femei însărcinate, femei care alăptează. Războiul din Ucraina a făcut ca fosrte mulţi refugiaţi, în special femei şi copii, să aibă probleme. Experţii medicali vin în întâmpinare, deoarece ei cred că este necesar. Iar ideea este de a ajuta spitalele şi autorităţile locale pentru a îngriji refugiaţii.”
Rayan Montenegro este în prima sa misiune umanitară.

RAYAN MONTENEGRO, moaşă, Elveţia: „Noi lucrăm pentru Guvernul elveţian şi oferim ajutor umanitar. Ei ştiu că noi suntem în siguranţă, deoarece Republica Moldova este un loc sigur şi eu sunt sigură că familiile noastre se mândresc cu noi, pentru că am venit aici şi am putut ajuta cât de puţin refugiaţii. Echipa de medici spune că a reuşit să facă şi un schimb de experinţă cu medicii de la Chişinău.”

CHANTAL ABOUCHAR, asistentă medicală din Elveţia: „Sunt fermecată de bunătatea, primirea şi ajutorul cetăţenilor moldoveni. Noi am fost impresionaţi să colaborăm cu doctorii de aici. Toată lumea ne-a ajutat foarte mult şi este o adevărată plăcere să descoperim Republica Moldova.”

Echipa de medici elveţieni a fost acreditată de Guvernul elveţian. În Republica Moldova, la centrele pentru refugiaţi muncesc 12 echipe de medici din diferite ţări ale lumii.

sursa: www.tvrmoldova.md

Atenție! Restricții de circulație în Chișinău

În perioada 24 ianuarie – 14 februarie 2025, circulația transportului rutier pe strada Ion Nistor, în perimetrul dintre străzile Aurel David și Pantelimon Halippa, va fi interzisă, scrie stiripesurse.md.

Restricționarea circulației se face în baza dispoziției emise de Primăria municipiului Chișinău.

Transportul public și privat va fi redirecționat pe străzile adiacente, conform noilor scheme de circulație. Poliția recomandă tuturor participanților la trafic să respecte indicatoarele rutiere amplasate, să se conformeze indicațiilor agenților de circulație aflați în teren, să manifeste prudență și răbdare pentru a evita incidentele.

Lista celor mai bine plătite locuri de muncă din Moldova

A fost publicat topul celor mai bine plătite 100 de locuri de muncă vacante din Republica Moldova. Conform Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, cel mai mare salariu, de 40 de mii de lei, este oferit unui specialist în IT, mai bine zis, pentru funcţia de Dezvoltator Pagini Web. Lefuri similare sunt și în domeniul construcțiilor. Domeniul bugetar, deși are locuri de muncă considerate în top, oferă salarii mult mai mici, ceea ce reprezintă o problemă, potrivit economiștilor, scrie tvrmoldova.md.

Domeniul IT este cel mai bine plătit din Republica Moldova, cu salarii medii de peste 40 de mii de lei. Motivul pentru care acest sector este mai atractiv din punct de vedere salarial este faptul că angajații colaborează cu diverse companii internaționale.

MARINA BZOVÎI, administrator, Moldova IT Park: „În sectorul IT, 90 % dintre companii îşi prestează serviciile la export. Însemnând că 90 la sută din specialiştii IT lucrează cu echipe internaţionale, epntru proiecte internaţionale, repsectiv toate preţurile inclusiv salariile la nivel de servicii IT sunt globale.”

Totuși, acesta nu este un domeniu accesibil oricui. Specialiștii trebuie să cunoască engleza la un nivel avansat și să stăpânească limbajele de programare.

Pe lângă IT, sunt şi alte domenii cu salarii mari. Printre ele construcțiile, finanțele, medicina și ingineria. Explicaţia e simplă – lipsa de specialiști și cererea mare pe piață. Aproape 85 la sută dintre locurile de muncă bine plătite sunt în mediul urban şi doar 15% în cel rural.

 ANA NECULCE, specialist principal, ANOFM: „Cele mai multe locuri de mucă sunt înregistrate în sectorul privat, aproximativ 60% din total . Respectiv şi cererea este mai mare în acest sector din motiv  că salarial sunt mai motivaţi şi condiţiile  de ocupare sunt mai atractive. Dar şi sectorul public este destul de interesant, chair dacă este o fluctuaţie mare a personalului mulţi cetăţeni aleg acest sector pentru stabilitatea pe care o oferă.”

Şi în sectorul bugetar există posturi bine plătite, dar că salariile sunt mai mici. De exemplu, un ofițer de legătură în domeniul ordinii publice câștigă până la 15.500 de lei. Economiștii susțin că ar fi necesară o creștere a veniturilor în acest sector pentru a sprijini economia.

 MARIN GOSPODARENCO, expert economic: „Veniturile cum cresc, de la vamă şi de la FISC. Vama trebuie să aducă în punga statului mult mai multe resurse, să lupte cu contraband, cu nedeclararea valorii reale a mărfii în vamă şi FISC-ul trebuie să lupte ca de obicei cu salariu în plic, cu munca la negru, cu nedeclararea venitului agenţilor economici la valoarea lor reală. De acolo vin veniturile.”

Pentru unii, schimbarea domeniului este o opțiune pentru un salariu mai mare, în timp ce alții caută un echilibru între confortul psihologic și satisfacția profesională.

Pe de altă parte, cele mai mici salarii le ridică muncitorii necalificați, precum paznicii, măturătorii sau femeile de serviciu. În prezent, salariul minim pe economie în Republica Moldova este de 5.500 de lei pentru un program complet de muncă.

Târg cu Tradiție la Chișinău, timp de două zile!

Primăria Chișinău, în colaborare cu Asociația pentru Susținerea Businessului Mic și Mijlociu „PERSPECTIVA”, organizează două zile pline de surprize în cadrul „Târgului cu Tradiție”, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Târgul se va desfășura în zilele de 25 și 26 ianuarie, pe bd. Dacia, 26, în sectorul Botanica, între orele 9:00 și 20:00. La eveniment vor fi prezenți cei mai buni producători, care vor aduce cu ei cele mai delicioase produse autohtone.

”Veniți să descoperiți și să vă delectați cu produse autohtone tradiționale, direct de la producătorii locali, care vă vor aduce în dar gusturi autentice și meșteșuguri deosebite.

Nu ratați ocazia de a susține micii meșteșugari și producători din regiunea noastră! Vă așteptăm cu drag!”, anunță organizatorii.

Oleg Serebrian, în vizită la Tiraspol. Subiectele discutate
Articolul anterior
Leonid Agutin și Anjelika Varum au oferit ajutor pentru copiii ucraineni
Articolul următor