O familie cu 6 copii a primit în dar o casă de la Episcopul de Soroca

De Crăciun, o tânără familie cu şase copii a primit în dar o casă. Banii pentru procurarea locuinţei au fost donaţi de către Episcopul de Soroca.

O familie cu 6 copii a primit în dar o casă de la Episcopul de Soroca

Familia Stratulat a sărbătorit pentru prima oară Crăciunul pe stil vechi, acasă. Până acum părinţii şi cei şase copii ai lor, care au între 3 luni şi 13 ani, au stat doar cu chirie, transmite Tvr Moldova.  

Noua locuinţă a familiei Stratulat se află în satul Ocolina din raionul Soroca, are 4 camere spaţioase, cu toate comodităţile. Pe lângă casă mai beneficiază de 40 de ari de pământ.

ANDREI, MARIA STRATULAT, beneficiari: „Avem deja culcuşul nostru, nu ne plouă, acoperiş, nu ne ninge. De azi înainte e altfel. Cât stăteam la gazdă, o mie, o mie jumătate, gazda. Mulţumim Domnului că ne-o ajutat să avem cuibul nostru.”

Cei mai fericiţi sunt copiii. Cele şase fetiţe au, de acum încolo, suficient spaţiu pentru joacă.

Cel care le-a realizat marele vis este Episcopul de Soroca, Ioan. Pe lângă casa dăruită, preotul a venit la importantul eveniment, de înmânare a cheilor, cu multe daruri.

IOAN MOŞNEGUŢU, Episcop de Soroca: „N-au avut unde să fie găzduiţi, n-au avut unde să intre, să locuiască, pentru câteva zile. Vă vom asigura şi în continuare cu sprijinul nostru material.”

Preţul casei este de 150 de mii de lei. Iar părintele Ioan Moşneguţu le-a promis tinerilor că va continua să-i ajute pentru a le asigura un trai decent.

Mesajul Maiei Sandu de Ziua Profesorului

Președintele Maia Sandu a venit cu mesaj adresat tuturor dascălilor cu ocazia Zilei Profesorului, marcată în data de 5 octombrie, informează unica.md.

”Dragi profesori, la mulți ani! Pe umerii voștri stă, la drept vorbind, viitorul Moldovei – viitorii medici, ingineri, economiști, artiști, brutari, viitorii profesori!

Ca dumneavoastră să puteți crește acest viitor, noi, statul, comunitatea și părinții, trebuie să fim alături de voi în prezent. Să vă oferim venituri pe merit, respectul cuvenit și toată colaborarea necesară pentru a ridica un copil.

doresc să intrați cu dragoste și răbdare în clasă. De dragostea pe care o simt elevii, de disciplina de lucru pe care le-o insuflați și valorile democratice pe care le transmiteți depinde ce fel de generație creștem.

Dragi educatori, învățători, profesori, bibliotecari, directori, psihopedagogi, logopezi, cadre didactice de sprijin, angajați din sistemul educațional din toată Moldova, plecăciunile noastre!”, a scris președintele într-o postare.

Numărul de profesori a scăzut cu 3.000 în ultimii trei ani

Numărul cadrelor didactice care activează în sistemul de învățământ a scăzut în ultimii trei ani cu mai bine de 3.000. În anul de studii 2023-2024, în Moldova activau 45.800 de profesori, dintre care 86% femei și 14% bărbați, asta pe când în 2018-2019 numărul pedagogilor depășea 49.000, scrie safenews.md.

Salariul mediu brut al unui profesor a fost, în anul trecut, de 12.094, ceea ce înseamnă circa 98% față de câștigul mediu pe economie, arată datele Biroului Național de Statistică.

Cei mai mulți pedagogi sunt în învățământul primar și secundar general – circa 57%, urmat de domeniul de educație timpurie – 27,4%, învățământul superior – 8% și cel profesional tehnic – 7,8%.

În instituțiile de învățământ primar și secundar general, cei mai mulți profesori, – 1.600,  predau limba și literatura română, 2.500 – limbile străine, 1.700 – predau matematica, 1.300 – istoria și 1.100– limba și literatura rusă.

Lemne transportate ilegal în microbuze

În zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Leova au fost înregistrate trei cazuri de transport ilegal de lemne, în care cetățeni moldoveni transportau masă lemnoasă fără documente justificative. În total, în trei microbuze se aflau 11 m³ de lemn. Cazurile au avut loc în ultimele 48 de ore, pe direcția localității de frontieră Tochile-Răducani, raionul Leova, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În primul caz vizează doi locuitori ai satului Lozova, raionul Strășeni, cu vârste de 30 și 31 de ani. Aceștia au fost șoferii a două microbuze încărcate cu 6 m³ de masă lemnoasă din ștejar. Tinerii nu au putut prezenta niciun document de proveniență pentru lemnul transportat.

Într-un alt incident, pe traseul dintre localitățile Tomai și Cupcui, o echipă mixtă formată din polițiști de frontieră, reprezentanți ai Serviciului Vânătoresc și Piscicol, precum și cei din Inspectoratul de Protecția Mediului, a oprit un microbuz condus de un locuitor din Hâncești. În vehiculul acestuia erau găsiți 5 m³ de lemn tare despicat, tot fără acte de proveniență.

Conform legislației în vigoare, microbuzele încărcate cu lemne au fost indisponibilizate și transmise Inspectoratului Ecologic Leova și Inspectoratului de Protecția Mediului. Cercetările continuă.

Atenție, dacă vă deplasați pe viaduct! Există riscul să cadă și alți piloni?
Articolul anterior
Un bărbat din Briceni a murit după ce a fost călcat de două mașini, pe rând
Articolul următor