Natalia Iațco este originară din Moldova, raionul Glodeni, satul Petrunea. Este absolventa facultății de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative a USM. Apoi, a urmat un masterat în Științe Politice la SNSPA București, transmite Diez.md.
Foto: diez.md
Acum, ea se implică în politică nu doar în Moldova, dar și în Italia. În prezent, ea candidează pentru fotoliul de consilieră municipală în Primăria Romei. Cariera politică a început-o în anul 2018, în calitate de activistă civică în cadrul Partidului Verde Ecologist din Moldova, iar în prezent, este vicepreședintă a PVE responsabilă pe relații și colaborare cu diaspora moldovenească în comunitatea europeană. De asemenea, a participat la alegerile parlamentare din 2019 și 2021 pe lista PVE.
Locuiește în Italia din 2013, acolo unde a fost implicată în diverse activități civice precum marșuri, discuții cu decidenții locali pe probleme ce țin de mediu, mobilitate urbană. Cea mai recentă activitate civică la care a participat a fost întâlnirea cu Papa Francisc privind atenționarea asupra problemei grave de mediu ce ține de supraviețuirea albinelor și semnarea petiției pentru Parlamentul European.
La aceste alegeri locale Europa Verde Ecologista – Verdi Roma susține pe candidatul la funcția de primar Roberto Gualtieri, fost ministru al economiei în al doilea guvern Conti.
„Decizia de a participa la aceste alegeri locale a fost motivată de faptul că noi – migranții în UE – nu doar lucrăm, plătim taxe, ci putem să fim și membri proactivi în comunitățile în care locuim și putem să participam la elaborarea deciziilor locale care contribuie la calitatea vieții cotidiene, să facem auzită vocea sutelor și a miilor de migranți moldoveni, români care locuiesc în aceste comunități și se confruntă la fel ca populația nativă cu problemele precum: lipsa spațiilor verzi, accesul la diverse servicii comunitare, mobilitatea urbană etc”, a explicat Natalia. Citește continuarea pe diez.md.