O tânără moldoveancă s-a stins în Italia, după o luptă grea cu cancerul. Familia cere ajutor pentru repatriere

O tânără moldoveancă a murit de cancer, în Italia. Marina Obreja este originară din Bălți, ea avea doar 24 de ani.

separator

După ce a aflat că este bolnavă, familia tinerei a decis să o ia în Italia, pentru a scăpa de boala nemiloasă. Timp de 2 ani, după lungi și repetate sesiuni de chimioterapie, și până în ultima clipă, tânăra a sperat că se va vindeca. Avea o viață înainte. Însă, n-a fost cu putință. Marina a decedat pe patul de spital.

Familia fetei a dat totul, până la ultimul ban, pentru tratament și spitalizare. Acum, însă, își doresc să o aducă pe tânără acasă, în Moldova, și cer ajutorul oamenilor. „Suntem cu toții îndurerați, cancerul i-a luat viața, am sperat atât de mult și am dat până la ultimul bănuț să o vedem pe Marina că va învinge. Acum cheltuielile ca să o putem petrece pe ultimul drum sunt peste puterile noastre”, spun rudele.

Este nevoie de suma de 2.000 de euro. Cei care binevoiesc să dea o mână ajutor, pot face donație aici.

Accident tragic la intratea în Sângerei!

Acum două ore, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier la intrarea în orașul Sîngerei.

Preliminar, șoferul unui Volkswagen, un bărbat de 57 de ani, a efectuat o manevră neregulamentară de întoarcere, ignorând marcajul rutier, iar ca urmare s-a tamponat într-un camion care se deplasa pe sensul opus de circulație.

În rezultatul impactului, șoferul din Volkswagen a decedat la fața locului.

Pe acest caz a fost fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Poliția reiterează: nerespectarea regulilor de circulație face victime! Fiți precauți și conduceți regulamentar!

Sute de borcane cu caviar de contrabandă

În urma unei informații operative, polițiștii din Ialoveni au stabilit o femeie de 23 de ani și un bărbat de 33 de ani din Ialoveni, care ar comercializa caviar fără acte de proveniență și fără eliberarea bonurilor fiscale.

În timpul perchezițiilor efectuate în trei locuințe din mun. Chișinău și  raionul Ialoveni, precum și în două  automobile ce se aflau în folosința acestora, au fost  ridicate peste 100 de borcane cu caviar de diferite tipuri, zeci de pachete cu ton ambalat, precum și peste 300 de borcane cu cantitatea de 230 ml, etichete autoadezive, cântare și înscrisuri de ciornă.

Valoarea mărfii depășește suma de 100 000 de lei. 

Marfa ar fi fost procurată de pe piața neagră din Ucraina și Rusia, ulterior era ambalată, păstrată și comercializată prin diferite metode,  inclusiv prin intermediul rețelelor de socializare pe întreg teritoriul țării.

Produsele au fost ridicate  și remise pentru efectuarea expertizei la ANSA.

În acest context, Poliția îndeamnă cetățenii să nu se expună riscului și să cumpere produse doar din locuri autorizate.

O româncă din Italia a rămas fără 3,5 milioane de euro pe care i-a făcut în 7 ani

Finanțiștii italieni au confiscat bunuri în valoare de 3,4 milioane de euro de la o rețea de prostituție condusă de o româncă de 51 de ani. Femeia, împreună cu soțul, fiica și fratele ei, au achiziționat 19 proprietăți în Italia din profiturile obținute din activitatea ilegală.

Potrivit presei din Italia, autoritățile au confiscat bunuri în valoare de 3.4 milioane de euro de la o familie suspectată de obținerea veniturilor din prostituție și spălare de bani, scrie digifm.ro.

Ancheta, numită „Operațiunea Phoenix”, a fost condusă de Parchetul din Treviso și a vizat o româncă de 51 de ani, R.M.F., care locuia în Onè di Fonte (Treviso). Femeia își exercita profesia în provinciile Padova și Bologna, deținând un număr de TVA ca și consultant administrativ, deși era necunoscută autorităților fiscale.

Investigația a fost declanșată de creșterea semnificativă a veniturilor și a bunurilor femeii, care a achiziționat 19 proprietăți în perioada 2016-2023, în valoare de peste 3.8 milioane de euro. Printre achiziții se numără o proprietate în Cortina d’Ampezzo, în valoare de 700.000 de euro.

Grupul familial, format din soțul femeii, fiica și fratele acesteia, a utilizat 42 de conturi curente de la diferite bănci pentru a efectua tranzacții legate de achizițiile imobiliare. Deși doar femeia de 51 de ani genera venituri.

Pe lângă familia suspectă, sunt investigate 3 persoane cunoscute pentru cazuri similare de complicitate.

Au fost efectuate 4 percheziții și au fost confiscate mai multe proprietăți care nu au fost încă vândute, 2 în Fonte și 2 în Asolo pe numele soției, 3 în Mira și una în Veneția pe numele fiicei. De asemenea, au fost confiscate patru mașini, două Ford, un Renault Megane și un Volkswagen T-Roc.

Un moldovean a dispărut într-o pădure din Rusia. Acasă, îl așteaptă soția bolnavă
Articolul anterior
Povestea emoționantă a numelui ales de Ștefan Bănică pentru fiul său
Articolul următor