Oficial german, în vizită la Chișinău, pentru negocieri în domeniul cooperării tehnice și financiare moldo-germane

Șefa statului s-a întâlnit astăzi cu Niels Annen, Secretarul de stat parlamentar de la Ministerul Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare. Oficialul german a venit la Chișinău cu prilejul negocierilor privind cooperarea tehnică și financiară moldo-germană, pentru 2023-2024.

Provocările cu care se confruntă Moldova, discutate la Președinție

Interlocutorii au discutat despre provocările cu care se confruntă cetățenii noștri și agenda de reforme a guvernului. Președinta Maia Sandu a apreciat parteneriatul strâns pe care îl are țara noastră cu autoritățile din Germania și cooperarea bilaterală eficientă pentru dezvoltarea și modernizarea țării de care beneficiem prin programele Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). De peste trei decenii, Germania sprijină eforturile de transformare a Republicii Moldova finanțând proiecte ce țin de buna guvernare, dezvoltarea regională, agricultură, eficiență energetică, dar și în sfera de apărare și ordine publică. În 2022, Guvernul federal ne-a acordat sprijin bugetar ca să gestionăm criza energetică în valoare de 40 de milioane euro, bani care au mers pentru compensarea facturilor cetățenilor.

Șefa statului a subliniat că războiului Rusiei contra Ucrainei are consecințe grave asupra economiei țării și asupra societății noastre. Ca autoritățile de la Chișinău să poată spori reziliența economiei în fața provocărilor, mizăm și mai departe pe ajutorul Germaniei. Negocierile moldo-germane au loc o dată la doi ani, în cadrul cărora se formalizează propunerile de proiecte și angajamentele financiare ale părții germane pentru următoarea perioadă. Germania ne va oferi asistență în următoarele domenii: dezvoltare economică durabilă, formarea și ocuparea forței de muncă, dezvoltarea capacităților afacerilor mici și mijlocii, domeniul climă și energie, dar și alte sectoare importante. 

Cod galben de averse puternice cu grindină și vijelie, în Moldova

Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis Cod Galben de instabilitate atmosferică în Republica Moldova.

Codul Galben este valabil pentru astăzi, 7 mai. În intervalul orelor 14:00 – 23:00 se prevăd descărcări electrice cu ploi de scurtă durată, izolat averse puternice (15-25 l/m2 ) cu grindină și vijelie în rafale de până la 15-20 m/s.

Șapte posturi TV și două posturi de radio din Moldova riscă să rămână fără licență

Încă șapte posturi de televiziune și două posturi de radio din Republica Moldova riscă să rămână fără licență de emisie. De această dată este vorba de canalele GRT (postul public de televiziune din UTA Găgăuzia), Mega TV, REN TV, Cinema 1, Exclusiv TV, N4, TV9 și posturile radio Retro FM și GRT FM.

În cadrul ședinței din 26 aprilie curent, Consiliul pentru promovarea proiectelor investiționale de importanță națională a dispus solicitarea unor informații suplimentare pentru demararea unor investigații financiare în privința activității companiilor care dețin aceste instituții media, inclusiv de la Procuratura Anticorupție (PA), transmite ziar.md.

La finele lunii martie 2024, aceeași instituție a decis sistarea temporară a valabilității actelor permisive, ca și măsură preventivă, ale companiei SRL „Media Content Distribution”, fondatoarea Canal 5 și postului de radio Maestro FM.

Peste 200 de mii de lei au furat hoții din casa preotului din Pelinia, în noaptea de Paște

Poliția vine cu detalii despe furtul din casa preotului Adrian Ciobanu al bisericii din satul Pelinia, care a avut loc în noaptea Învierii Domnului.

„Prejudiciul cauzat victimei este estimat la suma considerabilă de 200.813 lei”, a declarat, pentru Unimedia, ofițera de presă a IP Drochia, Svetlana Talpă.

„La data de 5 mai, în jurul orei 12:35, poliția din Drochia a fost sesizată cu privire la un incident petrecut în noaptea de 4 spre 5 mai. Un bărbat de 39 de ani din localitatea Pelinia, raionul Drochia, a comunicat că persoane necunoscute ar fi pătruns în locuința sa, prin forțarea geamului și au sustras mijloace bănești în diferite valute, dintr-un safeu metalic. Prejudiciul cauzat victimei este estimat la suma considerabilă de 200.813 lei. Poliția din Drochia a demarat o anchetă, pentru a clarifica toate circumstanțele acestui incident și pentru a identifica și localiza făptașii”, a declarat, pentru Unimedia, ofițera de presă a IP Drochia, Svetlana Talpă.

„Rugăm cetățenii să fie vigilenți și să nu lase bunurile și locuințele fără supraveghere. Asigurați-vă că aveți grijă de siguranța acestora, pentru a preveni orice incidente neplăcute. Siguranța este prioritară!”, mai menționează oamenii legii.

Hoții au pătruns în casa preotului Adrian al bisericii din satul Pelinia, în noaptea Învierii Domnului, și au „curățit-o” de bani. Un anunț în acest sens a fost publicat pe pagina de Facebook a Primăriei, unde se cere ajutorul oamenilor pentru a găsi făptașii.

Prigojin a revenit cu un mesaj audio, în care anticipează ,,noi victorii ale rușilor pe front”
Articolul anterior
Atacatorul de la Aeroport a decedat pe patul de spital
Articolul următor