Șeful de la Protecție Socială, Marcel Spatari, pare să ia apărarea deputaților și miniștrilor PAS care s-au adunat duminică seara la ședință la Președinție. Oficialul spune că noaptea începe la apusul soarelui și se încheie la răsăritul lui.
„Tehnic vorbind, da, ieri au avut loc niște ședințe „noaptea”. Din punct de vedere științific, noaptea este intervalul dintre apusul și răsăritului soarelui. Ședința de ieri, despre care discută internauții, a început la ora 18:00. Bănuiesc că puțini dormeau la acea oră. Apropo, noaptea de azi va începe la ora 16:31. Mulți vor munci încă la noapte”, a scris oficialul luni dimineața.
Deputatul PAS, Radu Marian, a spus că demisia Guvernului ar fi un zvon.
„Am discutat situația pe securitate, situația politică și asta e. Am discutat anumite remanieri, dar tot ce s-a auzit azi în presă sunt zvonuri. Am discutat riscurile care sunt, soluțiile pe care să le luăm mai departe, e un proces normal de lucru”, a precizat Radu Marian.
„Indiferent de la ce oră e ședința și când se face (ședința), important să avem aceste discuții”, a mai spus Marian.
Potrivit acestuia, s-a vorbit și despre scurgerile de informații în urma spargerii canalelor de Telegram, „pentru că trebuie să analizăm toate aceste atacuri din partea grupării hoției și războiului și să vedem mai departe cum eliminăm riscurile pe securitate”.
Iar deputatul Lilian Carp a negat că s-ar fi discutat despre demiteri: „Nu, s-a discutat despre îmbunătățirea calității guvernării, riscurile de securitate”.
Deputatul Oazu Nantoi a menționat că printre subiecte s-au numărat: „situația din țară, diferite scenarii, cu sectorul energetic în special, cu iarna”.
Iar Dumitru Alaiba a declarat că „s-au discutat chestii de organizare, acțiuni ulterioare. Sunt chestii interne, au fost unele discuții și trebuie să rămână interne”.
Întrebat dacă ar putea fi următorul ministru al Economiei, acesta a subliniat: „Nu pot să vă spun acum”.
Dan Perciun a precizat că se va reveni cu detalii pe 14 noiembrie. Și ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a ieșit de la ședință, însă a refuzat să facă declarații, scrie TV8.
Amintim că mai mulți membri ai Partidului Acțiune și Solidaritate s-au adunat la Președinție în această seară, 13 noiembrie, la invitația Maiei Sandu. Neoficial circulă informația precum că la ședința de astă seară a membrilor PAS la Președinție s-ar discuta despre eventuale remanieri sau o demisie în corpore a Guvernului Gavrilița.
Dacă nu va avea loc o demisie in corpore, ar putea avea loc cel puțin câteva remanieri. Despre asta se vehiculează în spațiul public, regăsindu-se și anumite nume.
Pentru funcția de prim-ministru, în locul Nataliei Gavrilița, se discută trei nume deja: consilierul prezidențial pentru securitate Dorin Recean, președintele Parlamentului, deputatul PAS Igor Grosu, sau chiar viceprim-ministrul, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale – Andrei Spînu.