Pe 16 noiembrie, Președinția invită toți cetățenii la marea plantare de arbori

La 16 noiembrie 2024 Guvernul Republicii Moldova, Ministerul Mediului și Agenția ”Moldsilva” invită întreaga societate la acțiuni de plantare a puieților forestieri, desfăşurate sub egida instituției prezidențiale a Republicii Moldova, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Campania de plantare în toamna curentă este deja în derulare pe terenurile alocate de Autoritățile Publice Locale, în cele 440 de sectoare din cadrul a 160 de primării și în fondul forestier gestionat de entitățile silvice teritoriale din cadrul Agenției ”Moldsilva”.

Pentru organizarea și eficientizarea acțiunilor de plantare, Guvernul Republicii Moldova readuce inițiativa #generatiapadurii și lansează îndemnul către toţi cetăţenii ţării  pentru participare la acţiunile de plantare a puieților forestieri

În toamna curentă, silvicultorii din cadrul Agenției ”Moldsilva”  au pregătit pentru plantări, terenuri cu suprafața totală de peste 4000 ha. și 26 mnl. de puieţi, (stejar, frasin, salcâm și arțar, etc).  Circa 3300 ha din acestea vor fi plantate cu puieți forestieri pe terenurile APL. 

Pentru doritorii de a se alătura Campaniei de plantare, vă invităm să parcurgeți câțiva pași simpli pentru a identifica rapid terenurile disponibile din apropierea regiunii în care locuiți. Astfel, veți putea să vă deplasați comod și eficient către zonele de plantare desemnate în cadrul campaniei. 

1. Accesați pagina web www.moldsilva.gov.md şi rubrica „Participă la plantări toamna 2024” pe care o găsiţi în partea stângă sus a paginii.

2. La accesarea acestei rubrici veţi fi redirecţionat spre un tabel centralizator, în care se regăsesc datele despre terenurile şi sectoarele disponibile pentru plantări din raza de activitate a Entităţilor silvice teritoriale ale Agenţiei „Moldsilva”.

3. Decideţi timpul şi locația în care vă este comod să participaţi şi luaţi legătura cu persoana coordonatoare din cadrul Agenţiei „Moldsilva”, tel. 069649784 (pentru plantările din 16.11.2024 este important să reușiți această coordonare până la 13.11.2024 pentru planificarea oportună a resurselor necesare). 

4. După stabilirea locației unde ați fost repartizat, la etapa deplasării în teren, contactați inginerul responsabil de sector, iar datele de contact ale acestuia le găsiți în același tabel centralizator.

Așadar, la data de 16 noiembrie și în zilele ce urmează sunteți așteptați alături de silvicultori pentru a contribui la extinderea suprafețelor împădurite.

Republica Moldova desfășoară în perioada anilor 2023-2032 Programul Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor (PNERP), o inițiativă a Președintelui Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, ce va aduce nu mai puțin de 145 000 ha de păduri plantate și reabilitate.

Marfă ascunsă pe corp și în bagaj, deconspirată de vameșii de la Palanca

La postul vamal Palanca, un nerezident de 43 de ani a încercat să transporte ilegal o cantitate de suplimente alimentare și produse cosmetice, ascunzându-le sub haine.

În momentul în care a fost întrebat de funcționarii vamali dacă are ceva de declarat, acesta a răspuns negativ.

Bărbatul intenționa să traverseze pista de intrare în țară a postului vamal Palanca în calitate de pieton.Totuși, în urma unui control fizic amănunțit, s-au descoperit produsele ascunse atât în bagajul personal, cât și pe corpul bărbatului. Astfel, funcționarii vamali au reușit să împiedice transportul ilicit al acestora.

Mărfurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar persoana documentată riscă să fie sancționată contravențional.

Marco Rubio și Serghei Lavrov au vorbit la telefon să pregătească întâlnirea dintre Trump și Putin

Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov şi omologul său american Marco Rubio au avut o convorbire telefonică şi au convenit să reia dialogul întrerupt de ofensiva rusă în Ucraina, informează AFP.

„Serghei Lavrov şi Marco Rubio au confirmat că sunt gata să conlucreze la restabilirea unui dialog interguvernamental reciproc respectuos, conform tonului dat de preşedinţi”, a anunţat sâmbătă Ministerul Afacerilor Externe rus.

„Ei au convenit să reia contactele regulat, inclusiv pentru a pregăti un summit ruso-american la cel mai înalt nivel”, adaugă comunicatul.

Această convorbire între Lavrov şi Rubio a avut loc după discuţia telefonică de miercuri între Donald Trump şi Vladimir Putin, care au convenit să înceapă negocieri pentru a pune capăt „imediat” războiului din Ucraina. Chiar dacă Trump l-a informat pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski cu privire la această convorbire a sa cu Putin, el nu a căutat să discute cu el în prealabil în legătură cu o strategie de negociere, notează AFP, citată de Agerpres. Aceste iniţiative îngrijorează partenerii tradiţionali ai Washingtonului.

În acest context, preşedintele francez Emmanuel Macron i-a convocat pe liderii europeni la o reuniune luni, la Paris.

Macron cheamă liderii Europei la un summit de urgență, după provocările lansate de Administrația Trump

Președintele francez Emmanuel Macron convoacă liderii europeni pentru un summit de urgență la Paris, luni, potrivit ministrului polonez de externe Radosław Sikorski, aflat sâmbătă la Conferința de securitate de la München, informează Politico.

„Sunt foarte bucuros că președintele Macron i-a chemat pe liderii noștri la Paris”, a spus Sikorski, adăugând că se așteaptă ca liderii europeni să discute „într-un mod foarte serios” provocările prezentate de președintele american Donald Trump. „Președintele Trump are o metodă de operare pe care rușii o numesc – razvedka boyem – recunoaștere prin luptă: împingeți și vedeți ce se întâmplă, apoi vă schimbați poziția. Și trebuie să răspundem”, a spus ministrul polonez.

Întâlnirea va avea loc luni, potrivit a doi oficiali UE, dar nu este clar dacă întâlnirea va implica toți liderii UE sau doar un grup mai mic de țări și dacă vor fi invitați și alți lideri europeni precum premierul britanic Keir Starmer.

Ministrul francez de externe Jean-Noël Barrot, care a făcut parte din panelul de discuții cu Sikorski la München, nu a confirmat sau infirmat summitul de urgență. Sikorski a declarat ulterior că premierul polonez Donald Tusk va călători luni la invitația lui Macron la întâlnire. „Trebuie să ne arătăm puterea și unitatea”, a spus Sikorski într-o postare pe rețelele de socializare.

O tânără de 28 de ani a vrut să iasă din țară cu aproape 36.000 de euro fără să-i declare. A fost prinsă la Aeroport
Articolul anterior
46 de școli din întreaga țară, inclusiv 16 licee din Chișinău, vor fi renovate termic
Articolul următor