Î.S. “Poșta Moldovei ” a redeschis traficul poștal internațional, se arată într-un comunicat emis presei.
Recepționarea şi distribuirea pentru toate tipurile de trimiteri este posibilă pe cale terestră spre următoarele destinații: Austria, Belarus, Bulgaria, Grecia, Macedonia, Polonia, România, Rusia, Ucraina și Ungaria.
Astfel, se acceptă recepționarea în circuit a trimiterilor poștei (corespondență, pachete mici, colete şi EMS) spre țările menționate, însă lista destinațiilor va fi actualizată pe parcurs imediat ce alți operatori își vor exprima disponibilitatea.
Totodată, Poșta Moldovei informează că frecvența operării curselor terestre este redusă. Astfel, înseamnă că termenele de expediere din biroul de schimb internațional, precum și termenele de livrare a trimiterilor poștale în țara de destinație nu vor putea fi garantate. În unele cazuri, confirmările de livrare nu vor putea fi oferite de către țările care și-au sistat activitatea sau au decretat stare de forță majoră.
Tarifele la trimiterile internaționale au rămas neschimbate și pot fi accesate pe pagina www.posta.md.
Amintim, că începând cu data de 17 martie și până în prezent, din cauza decretării stării de urgență pe întreg teritoriul R. Moldova, Poșta Moldovei a suspendat serviciul de „Expres Mail Service (EMS), colete și scrisori”.