Posturile vamale activează la capacități maxime atât pe timp de zi cât și pe timp de noapte în această perioadă

În perioada estivală, în special în luna august, numărul călătorilor crește considerabil, atât pe sensul de ieșire din țară fiind condiționat de preferințele cetățenilor moldoveni de a petrece vacanțele peste hotare, dar și pe cel de intrare – conaționalii revin acasă.

Totodată, pornind de la situația de război din țara vecină, fluxul de călători s-a orientat spre frontiera moldo-română, din acest considerent traficul de pasageri și mijloace de transport a crescut cu peste 50%.

Menționăm, că posturile vamale de frontieră activează la capacități maxime atât pe timp de zi cât și pe timp de noapte.

Conform datelor din rapoartele zilnice ale Serviciului Vamal în perioada 1 – 6 august 2023 sunt înregistrate 87900 traversări de mijloace de transport, camioane și autocare, pe ambele sensuri (intrare în țară și ieșire din țară).

Prin urmare, Vă asigurăm că Serviciul Vamal și Poliția de Frontieră întreprinde toate măsurile necesare pentru minimizarea timpilor de așteptare la frontieră și intervine către persoanele ce își planifică să traverseze frontiera, să manifeste înțelegere, răbdare și disciplină, ținând cont de regulile de aflare și traversare a frontierei de stat. Printre acțiunile întreprinse în vederea fluidizării traficului se regăsesc:

  • Monitorizarea permanentă a situației privind fluxul de pasageri și mijloace de transport, în scopul acumulării datelor cu privire la timpii de așteptare, orele și zilele cele mai aglomerate;
  • Suplinirea numărului de funcționari vamali și polițiști de frontieră prin crearea locurilor de muncă suplimentare în punctele de trecere cu flux sporit de călători, dotate cu tehnică de calcul, echipamente speciale de verificare a documentelor etc. (ar permite neîntârziat reamplasarea și/sau implicarea personalului în situație de criză);
  • Folosirea la maxim a infrastructurii punctelor de trecere (disponibilitatea tuturor pistelor de control);
  • Evaluarea periodică a rețelelor schimbului de date între Serviciul Vamal și Poliția de Frontieră, în vederea prevenirea blocajelor tehnice și a căderilor de rețea;
  • Efectuarea procesului de documentare a unui incident de către alt angajat decât cel implicat pe pista de control, pentru a asigura continuitatea controlului fluxului de călători și mijloace de transport;
  • Intensificarea relațiilor de conlucrare cu autoritățile de frontieră și vamale ale statelor vecine, pentru a sincroniza acțiunile ce țin de traversarea frontierei de stat.

Stimați călători, înainte de a porni în călătorie este important să fim informați, iar noi vă îndemnăm să vă informați doar din surse oficiale. Dacă aveți neclarități sau întrebări cu privire la legislația vamală, regimurile și destinațiile vamale, declararea mărfurilor, clasificarea și originea acestora, acte permisive, regulile de trecere a mărfurilor și mijloacelor de transport peste frontieră sau dacă doriți să denunțați eventualele abuzuri sau fapte de comportament corecțional comise de angajații instituției, vă rugăm să contactați operatorii Centrului Unic de Apel al Serviciului Vamal, la numărul de telefon: +373 22 78-88-88.

Prima semi-finală Eurovison 2024: Vezi care sunt cele 10 țări calificate în finala concursului

Deși a avut o prestanță memorabilă, Moldova nu a acumulat suficiente voturi pentru calificarea în marea finală a Eurovision 2024. Țara noastră a fost reprezentată de Natalia Barbu, cu piesa „In The Middle”.

Cele 10 țări din prima semi-finală calificate pentru finala showului sunt următoarele: Serbia, Portugalia, Slovenia, Ucraina, Lituania, Finlanda, Cipru, Croația, Irlanda, Luxemburg.

Natalia Barbu a evoluat pe scena Eurovision Song Contest 2024! Video

Prima semifinală a competiției Eurovision Song Contest 2024 are loc chiar în aceste momente! Natalia Barbu a evoluat cu numărul 11. Artista a fost întâmpinată cu ropote de aplauze și a avut o interpretare superbă! Vezi, mai jos, momentul mult așteptat de public:

Prima semifinală este rezervată pentru 15 țări printre care se află:

1. Cyprus / Silia Kapsis – Liar

2. Serbia / TEYA DORA – RAMONDA

3. Lithuania / Silvester Belt – Luktelk

4. Ireland / Bambie Thug – Doomsday Blue

5. Ukraine / alyona alyona & Jerry Heil – Teresa & Maria

6. Poland / LUNA – The Tower

7. Croatia / Baby Lasagna – Rim Tim Tagi Dim

8. Iceland / Hera Björk – Scared of Heights

9. Slovenia  / Raiven – Veronika

10. Finland / Windows95man – No Rules!

11. Moldova / Natalia Barbu – In The Middle

12. Azerbaijan / FAHREE feat. Ilkin Dovlatov – Özünlə Apar

13. Australia / Electric Fields – One Milkali (One Blood)

14. Portugal / iolanda – Grito

15. Luxembourg / TALI – Fighter

Concursul Eurovision Song Contest 2024 poate fi urmărit live

Concursul Eurovision Song Contest 2024 a început în această seară, 7 mai, la Malmö, Suedia.

În prima semi-finală vor evolua:

1. Cyprus / Silia Kapsis – Liar

2. Serbia / TEYA DORA – RAMONDA

3. Lithuania / Silvester Belt – Luktelk

4. Ireland / Bambie Thug – Doomsday Blue

5. Ukraine / alyona alyona & Jerry Heil – Teresa & Maria

6. Poland / LUNA – The Tower

7. Croatia / Baby Lasagna – Rim Tim Tagi Dim

8. Iceland / Hera Björk – Scared of Heights

9. Slovenia  / Raiven – Veronika

10. Finland / Windows95man – No Rules!

11. Moldova / Natalia Barbu – In The Middle

12. Azerbaijan / FAHREE feat. Ilkin Dovlatov – Özünlə Apar

13. Australia / Electric Fields – One Milkali (One Blood)

14. Portugal / iolanda – Grito

15. Luxembourg / TALI – Fighter

Transmisiunea live poate fi urmărită mai jos:

A vrut să treacă Nistrul cu Mercedesul. Cum a fost surprins un șofer beat
Articolul anterior
Festivalul Lupilor Camping te întâmpină cu o multitudine de activități!
Articolul următor