Premii de două ori mai mari pentru elevii și profesorii cu rezultate remarcabile la olimpiadele școlare

Guvernul a dublat premiile bănești pentru elevii care obțin locuri premiante la olimpiadele și concursurile naționale și internaționale și profesorii acestora. De exemplu, pentru o medalie de aur obținută la un concurs regional premiantul care a acumulat punctaj maxim va primi 25 de mii de lei din partea statului,  față de 12 500 lei cum era anterior, iar pentru aceeași performanță obținută la o competiție mondială – 50 de mii de lei. 

Modificările mai prevăd majorarea cu circa 67% a normelor de remunerare a persoanelor implicate în activitățile de evaluare în cadrul olimpiadelor și concursurilor naționale, regionale sau internaționale care se desfășoară în Republica Moldova.

În același timp, va fi majorată suma alocată pentru organizarea în Republica Moldova a olimpiadelor și concursurilor regionale și internaționale, care nu a fost modificată din anul 2006. Asta în contextul în care anul viitor, țara noastră Republica Moldova va găzdui cea de-a VIII-a ediție a Olimpiadei Europene de Informatică pentru Juniori, la care urmează să participe elevi din peste 30 de țări. 

„Venim cu noutăți bune pentru elevii cu rezultate înalte și profesorii acestora. Dublăm premiile care se acordă olimpicilor noștri. Majorăm normele de remunerare a persoanelor implicate în activitățile de evaluare în cadrul olimpiadelor și concursurilor republicane, regionale sau internaționale. Totodată, va fi majorată suma de bani alocată pentru cazarea elevilor, alimentație, asigurarea cu articole de birotică etc.”, a spus ministrul Dan Perciun.  

Costul total al implementării prevederilor proiectului este de circa 9,7 milioane lei. 

Noile modificări au drept obiectiv motivarea elevilor de a-și dezvolta și valorifica potențialul intelectual și a cadrelor didactice de a contribui la promovarea excelenței în educație. Majorarea premiilor pentru rezultate deosebite obținute la olimpiade și concursuri internaționale reprezintă una dintre politicile sectoriale prioritare în domeniul educației și cercetării incluse în Programul de Activitate al Guvernului „Moldova prosperă, sigură și europeană”, aprobat de Parlamentul Republicii Moldova anul curent.

Anual, la olimpiadele și concursurile republicane participă peste 3500 de elevi și profesori. De asemenea loturile olimpice naționale participă anual la circa 20 de olimpiade regionale și internaționale. 

Primăria Chișinău anunță cum va circula transportul public de Paștele Blajinilor

Transportul public din Chișinău va circula în regim special de Paștele Blajinilor, 12-13 mai, anunță municipalitatea.

Astfel, în perioada menționată, va fi prelungit itinerarul rutei de autobuz nr. 19 până la strada Doina, Cimitirul „Sfântul Lazăr”, după cum urmează: tur – de pe bd. Moscova pe str. Studenților, str. Socoleni, str. Doina, până la poarta centrală a Cimitirului „Sf. Lazăr”. Retur – str. Doina, str. Socoleni, str. Studenților și în continuare pe traseul stabilit.

Totodată, va fi asigurat transport gratuit pentru călătorii rutelor de autobuz nr. 27, „C” și „D”.

Ruta suplimentară de autobuz „C”, str. Vasile Alecsandri – str. Doina (Cimitirul „Sfântul Lazăr”), cu următorul itinerar: tur – str. Vasile Alecsandri, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, str. Alexandr Pușkin, str. Ierusalim, bd. Grigore Vieru, bd. Renașterii Naționale, str. Poștei, str. Putnei, str. Vasile Badiu, str. Doina (Cimitirul „Sfântul Lazăr”); retur – str. Doina, str. Vasile Badiu, Calea Orheiului, bd. Renașterii Naționale, str. Albișoara, str. Vasile Alecsandri. Pe traseul rutei „C” se stabilesc în ambele direcții stații intermediare cele existente.

Ruta suplimentară de autobuz „D”, „bd. Renașterii Naționale (Circul) – str. Doina (Cimitirul „Sfântul Lazăr”)” cu următorul itinerar: tur – bd. Renașterii Naționale, Calea Orheiului, str. Ceucari, str. Socoleni, str. Doina (Cimitirul „Sfântul Lazăr”); retur – pe același traseu. Pe  traseul rutei în cauză se stabilesc stațiile intermediare după cum urmează: în sens direct – str. Florilor, str. Ceucari și str. Doina 106; în sens opus – str. Doina 106, str. Ceucari, Calea Orheiului și bd. Renașterii Naționale.

Ruta de autobuz nr. 27, „bd. Renașterii Naționale (Circul) – str. Doina (Cimitirul „Sfântul Lazăr”)” cu următorul itinerar: tur – bd. Renașterii Naționale, str. Tudor Vladimirescu, str. Kiev, bd. Moscova, str. Studenților, str. Socoleni, str. Doina (Cimitirul „Sfântul Lazăr”); retur – pe același traseu. Pe traseul rutei în cauză se stabilesc în ambele direcții stații intermediare cele existente.

Autobuzele de pe ruta „D” va circula între orele 07:00 și 20:00, iar cele de pe rutele „C”, nr. 19 și nr. 27 – conform orarelor aprobate.

De asemenea, potrivit Primăriei, pe 12 și 13 mai, va fi organizată circulația troleibuzelor rutei nr. 26 „bd. Mircea cel Bătrân – str. Ceucari”, iar numărul de troleibuze de pe rutele nr. 12, 25, 28 va fi suplinit după necesitate.

Lotul național de taekwon-do a cucerit șapte medalii la Campionatul European

Lotul național de taekwon-do, versiunea ITF, a cucerit șapte medalii la Campionatul European, care a avut loc în orașul Koper, Slovenia.

Lotul național de taekwon-do a cucerit 7 medalii la Campionatul European

Foto: Moldpres.md

Sportivii din Republica Moldova au înregistrat cel mai bun rezultat la proba spargeri forță, categoria seniori, acolo unde lotul nostru, compus din Igor Filimon, Filip Petrachii, Ion Ilescu, Nichita Griziuc, Adal Tentiuc și Vasile Panainte, s-a situat pe locul I în clasamentul pe echipe, transmite moldpres.md.

Igor Filimon și Ion Ilescu au cucerit medalia de aur și la proba tehnică Tull. Tot la aceeași probă, Filip Petrachii s-a situat pe locul II, iar Maria Ilescu a intrat în posesia medaliei de aur, în concursul feminin la categoria de vârstă veterani.

În urma acestor rezultate, lotul național de taekwon-do, versiunea ITF, s-a situat pe locul 11 în clasamentul general din 33 de țări.

O moldoveancă a invitat toți doritorii la ea în livadă să mănânce cireșe

O moldoveancă a publicat pe rețelele de socializare un video în care spune că vinde cireșe cu 300 de lei kilogramul, asta dacă vii în livadă și mănânci cât poți. Dacă vrei ca proprietara să ți le culeagă, prețul se ridică la 500 de lei per kilogram.

Imaginile s-au viralizat rapid, iar internauții au început să comenteze activ. Unii, din start, au spus că este super scump, în timp ce alții au râs și au spus că la sigur este o glumă, transmite realitatea.md.

La scurt timp, moldoveanca, care a publicat video pe TikTok, a confirmat spusele internauților, menționând că totul a fost o ironie la prețul mare al cireșelor vândute în comerț, a făcut o glumă.

În piețele din Chișinău, zilele trecute, un pahar din plastic cu cireșe se vindea cu 30 or 40 de lei.

Statul preia controlul asupra activelor de exploatare a zăcămintelor de gaze și țiței din sudul țării
Articolul anterior
Picturi murale pe ambele maluri ale Nistrului
Articolul următor