Economia lumii se confruntă cu perspective sumbre, a avertizat preşedintele Băncii Mondiale, David Malpass, deoarece efectele pandemiei continuă să afecteze creşterea, în special în ţările sărace, transmite BBC.
Foto: Profimedia
Cele mai recente previziuni ale Băncii Mondiale indică o încetinire a creşterii economiei globale la 4,1% în 2022, de la 5,5% în 2021, transmite Digi24.ro.
Încetinirea vine pe fondul ameninţărilor provocate de pandemie, a încetării măsurilor guvernamentale de sprijin şi a scăderii cererii, după redresarea iniţială.
Dar David Malpass susţine că îngrijorarea cea mai mare a sa o reprezintă adâncirea inegalităţii globale.
„Cel mai mare obstacol este inegalitatea care s-a integrat în sistem”, fiind vulnerabile în special ţările mai sărace, din cauza eforturilor în combaterea inflaţiei.
„Perspectivele pentru ţările mai slabe sunt sumbre, ceea ce provoacă insecuritate”, a declarat preşedintele Băncii Mondiale pentru BBC.Publicitate
Perturbările din lanţurile de aprovizionare şi oprirea măsurilor guvernamentale de sprijin vor afecta evoluţiile economiei mondiale în 2022. Anul acesta, Banca Mondială se aşteaptă la „o încetinire pronunţată” şi avertizează că economia globală va înregistra în 2023 o creştere de doar 3,2%.
„Realitatea este că pandemia şi oprirea producţiei afectează semnificativ economia, de aceea perspectivele sunt sumbre, în special în ţările mai sărace”, avertizează Malpass.
China, a doua economie mondială, ar urma să înregistreze anul acesta o creştere de doar 5,1%, de la 8% anul trecut, în timp ce SUA se estimează că va creşte cu 3,7% anul acesta, comparativ cu un avans de 5,6% în 2021. În zona euro, expansiunea va fi de 4,2% anul acesta, de la 5,2% în 2021, previzionează Banca Mondială. Singura veste bună este pentru India, a cărei economie ar urma să urce cu 8,7% în 2022, de la 8,3% în 2021.
Dar multe economii emergente continuă să se confrunte cu dificultăţi suplimentare, cum ar fi ratele de vaccinare mai scăzute.
Până în 2023, activitatea economică în toate economiile avansate, cum ar fi Statele Unite, zona euro şi Japonia, se va redresa probabil după loviturile din timpul pandemiei. Dar în economiile emergente şi cele în curs de dezvoltare, economia va rămâne cu 4% mai scăzută faţă de nivelul de dinaintea pandemiei, previzionează Banca Mondială, mai notează sursa citată de Agerpres.
Malpass a dat vina pe măsurile de stimulare din ţările bogate pentru majorarea inflaţiei globale. Şi, în timp ce oficialii din multe ţări, inclusiv SUA, ar urma să majoreze dobânzile pentru a ţine sub control creşterea preţurilor, preşedintele Băncii Mondiale a avertizat că acele costuri de împrumut mai ridicate ar putea afecta activitatea economică, în special în ţările mai sărace.