Primul lot de caise și cireșe moldovenești a fost exportat în Germania

Primul lot de probă, de caise şi cireşe, livrat de către două companii din satul Olănești, raionul Ștefan Vodă, a ajuns, în această săptămână, în Germania.

separator
Fructele au fost importate de către o cooperativă, organizație specializată în achiziția, procesarea, comercializarea fructelor și legumelor proaspete, cu o cifră anuală de afaceri de peste 60 de milioane de euro, dintre care 20 de milioane de euro constituie comerțul cu prune și cireșe, transmite Moldpres.md.

Potrivit lui Iurie Fală, directorul executiv al Asociației „Moldova Fruct”, pentru ca exportul să fie posibil, a fost nevoie de mai mult timp, astfel încât pe parcursul unui an s-au dus tratative cu cooperativa din Germania.

„Piața din Germania este o piață importantă pentru producătorii din Republica Moldova, astfel ne-am concentrat asupra identificării unui grup care ar fi interesat să importe fructe autohtone. După o perioadă în care am discutat mai mult telefonic, reprezentanții Cooperativei OGA/OGV NORDBADEN EG -BRUCHSAL au venit în Moldova și au vizitat mai mulți membri ai Asociației „Moldova Fruct”, unde au văzut produsele, condițiile de păstrare, ambalajele, sortimentul. Totodată, s-a discutat și despre cerințele și parametrii de calitate, cantitatea de reziduuri maxim admisibilă”, a explicat Iurie Fală.

Cele două companii autohtone şi-au propus să producă fructe de calitate, pentru că aspectul comercial al acestora contează foarte mult, să respecte tehnologia de producție. „Ca urmare, pe 15 iulie, cireșele și caisele moldovenești au ajuns în rețelele de comercializare din Germania. Administraţia cooperativei ne-a spus că fructele noastre sunt foarte bune. A fost expediat un tir cu şase tone de cireșe și 2,5 tone de caise”, susține directorul executiv al Asociației „Moldova Fruct”.

Iurie Fală a îndemnat producătorii din țară să identifice potențialii clienți și să stabilească un parteneriat de durată, să nu le fie frică de experiențe și piețe noi. Germania este o piață destul de deschisă pentru cireșe, prune și caise moldovenești, cu condiţia să fie de calitate.

Această experiență este rezultatul unui program de diversificare a piețelor pentru companiile autohtone întreprinsă de APEF „Moldova Fruct” cu suportul Proiectului Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID)/Agricultura Performantă în Moldova.

A venit la un salon din Chișinău să-și cumpere mașină nouă, dar s-a pomenit că i-au dispărut banii din rucsac

Un bărbat a alertat poliția, după ce din rucsac i-ar fi dispărut câteva zeci de mii de euro, în timp ce se afla la un salon auto. Cazul a fost înregistrat în amiaza zilei de ieri, în jurul orei 12:20, într-un salon auto Geely de pe strada Calea Ieșilor din sectorul Buiucani al capitalei, scrie PulsMedia.MD.

Potrivit surselor demne de încredere,  din cadrul salonului auto, dar care au solicitat să le fie păstrat anonimatul, bărbatul ar fi venit să cumpere o mașină împreună cu un amic. Acesta i-ar fi dat rucsacul unui amic și l-ar fi atenționat să aibă crijă de el, căci acolo ar fi o sumă mare de bani.

Ulterior, acesta a stabilit că din rucsac i-ar fi dispărut bani în sumă de 30 000 de euro și a alertat poliția.

Solicitată telefonic, Natalia Stati, ofițerul de presă a confirmat cazul pentru PulsMedia.MD și a declarat că:

„lP Buiucani a fost sesizat precum că pe str. Calea Ieșilor, un bărbat în timp ce se afla în salonul auto a depistat lipsa mijloacelor bănești în sumă de 30 000 euro. În urma măsurilor întreprinse de către ofițerii de investigație, banii au fost depistați la domiciliul bărbatului”.

Stati a mai menționat că în acest caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Crimă teribilă în ajunul Crăciunului, la Strășeni: Un tânăr a fost înjunghiat de concubinul mamei sale

Un tânăr a ajuns la spital, după ce a fost atacat cu cuțitul de către concubinul mamei sale, cu care ar fi consumat alcool. Cazul a avut loc ieri-seara, în jurul orei 18:30, într-un apartament de pe strada Ștefan cel Mare din orașul Strășeni, scrie PulsMedia.MD.

Potrivit surselor, aintervenția unei ambulanțe, dar și a unui echipaj de poliție, a fost solicitatăp de către un vecin care l-a găsit pe tânărul în vârstă de 31 de ani, însângerat în curtea blocului de locuințe.

La fața locului s-a deplasat că victima împreună cu mama sa și concubinul ei, ambii în vârstă de 55 de ani, ar fi consumat alcool, ulterior între tânăr și concubinul mamei sale s-a iscat un conflict carea fost la un pas de a culmina cu o tragedie.

Bărbatul ar fi luat un cuțit de bucătărie cu care i-a aplicat trei lovituri în regiunea gâtului și feței victimei. Ultimul, după ce a văzut intențiile agresorului, a fugit din apartament în curtea blocului. 

Tânărul a fost transportat la spital pentru a i se acorda ajutorul medical, iar cuțitarul a fost reținut pentru 72 de ore, pe numele său fiind inițiat un dosar penal.

Acesta nu este la prima abatere de la lege fiind anterior condamnat pentru comiterea unei alte crime.

Acum două zile. un alt individ care anterior a fost condamnat pentru omor, și-a înjunghiat mortal concubina de 80 de ani, pe strada Armenească din Chișinău.

Avertizările salvatorilor – lansarea focurilor de artificii reprezintă un pericol eminent!

În perioada sărbătorilor de iarnă Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă oamenii să evite lansarea focurilor de artificii, pentru ca bucuria Crăciunului să nu fie umbrită de evenimente nedorite, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În acest sens, salvatorii avertizează că utilizarea materialelor pirotehnice reprezintă un pericol pentru siguranța și viața personală, acestea cu ușurință pot să provoace incendii de proporții, arsuri, traumatisme, dar și diverse incidente grave.

De aceea, pentru prevenirea situațiilor de risc în perioada magică a sărbătorilor de iarnă, salvatorii îndeamnă cetățenii să nu lanseze artificii și să respecte cu strictețe regulile antiincendiare.

Totuși, oamenii care optează pentru lansarea focurilor de artificii, sunt îndemnați să țină cont de recomandările specialiștilor. Astfel, este interzisă lansarea materialelor pirotehnice de la balcoane, în holuri, în curțile blocurilor de locuit, cât și în apropierea caselor, vehiculelor, spațiilor forestiere, locurilor aglomerate, dar și în zonele cu acces limitat.

De asemenea nu se recomandă purtarea articolelor pirotehnice în buzunare, ținerea acestora în mâini, precum și îndreptarea artificiilor în direcția oamenilor și animalelor.

O atenție deosebită în perioada sărbătorilor de Crăciun, trebuie acordată și regulilor de siguranță în procesul de împodobire a pomului și decorare a locuințelor. Pompierii îndeamnă oamenii să evite amplasarea bradului în apropierea surselor de căldură și a materialelor combustibile, cum ar fi draperiile și piesele de mobilier. Bradul trebuie să fie fixat în condiții de siguranță pe un suport metalic, iar crengile acestuia nu trebuie să atingă tavanul casei.

Mai mult, este interzis aprinderea lumânărilor în apropierea pomului, indiferent daca este natural sau artificial, acesta se poate cu ușurință să se aprindă, provocând incendii de proporții. Totodată, în vederea prevenirii unui scurt circuit care ar putea genera un incendiu, pompierii îndeamnă oamenii să deconecteze instalațiile și ornamentele electrice pe timp de noapte și atunci când părăsesc locuința.

Salvatorii reamintesc tuturor cetățenilor că un comportament responsabil poate salva vieți omenești, iar pentru a ne bucura de magia sărbătorilor de iarnă alături de cei dragi este important să respectăm regulile de securitate personală.

Covor de flori în piața din Bruxelles. Foto!
Articolul anterior
O familie de moldoveni a decedat în România, într-un teribil accident rutier. Imagini dramatice
Articolul următor