Primul pacient depistat cu variola maimuţei în Republica Moldova a fost externat

Variola maimuței a ajuns pe data de 8 august și în Republica Moldova, cu toate acestea, ieri, 6 septembrie, primul pacient depistat cu variola maimuţei în ţara noastră a fost externat.

Potrivit publika.md, de la început pacientul era în stare gravă, sub monitorizarea strictă a medicilor, însă între timp, tratamentul a decurs cu succes. Este vorba despre un cetăţeanul străin, care a venit din Statele Unite ale Americii.

Acesta a fost internat în Spitalul de Boli Infecţioase „Toma Ciorbă” în data de 8 august după ce s-a simţit rău. Autorităţile din sănătate mai anunţă că cel de-al doilea pacient infectat cu variola maimuţei rămîne în continuare la Spitalul „Toma Ciorbă” sub supravegherea medicilor.

Este vorba despre un moldovean care a revenit din Paris la mijlocul august şi s-a adresat la Institutul de Medicină Urgentă după ce a avut simptome precum slăbiciuni, transpiraţie abundentă şi erupţii pe piele. Potrivit ANSP, pînă acum nu au fost înregistrate alte cazuri de infectare cu variola maimuţei.

Au fugit de mobilizare: Doi ruși au ajuns cu barca în Alaska

Paza de Coastă a SUA a reținut doi bărbați pe insula St. Lawrence, statul american Alaska. Ei plecaseră cu barca din Egvekinot, regiunea autonomă Ciukotka, și le-au spus celor care i-au găsit că „au fugit de armată”, scrie Alaska News Source.

Bărbații au fost găsiți de localnicii din satul Gambell, marți, 4 octombrie. Ei au informat polițiștii de frontieră despre descoperirea bărcii cu cei doi cetățeni străini.

Cazul a fost tratat foarte atent, având în vedere tensiunile dintre SUA și Rusia pe fondul războiului din Ucraina.

Un purtător de cuvânt al biroului senatorului Dan Sullivan a declarat că acesta a fost informat despre situație după ce a fost contactat de un lider comunal înalt din regiunea Strâmtorii Bering.

Bărbații au parcurs în jur de 300 de mile marine, peste 500 de kilometri pe mare.

Doi ruși care au fugit cu barca de mobilizare au ajuns în Alaska și au fost recuperați de Garda de Coastă a SUA

„Acești doi oameni care au venit din Rusia cu barca au fost reținuți la Gambell și sunt acum la Anchorage și tratați de autoritățile federale”, a spus guvernatorul Mike Dunleavy.

„Nu anticipăm un flux continuu de indivizi străini. Nu avem nicio indicație că se va întâmpla așa ceva”, a mai spus Dunleavy.

sursa

O mașină a explodat în centrul Moscovei. Două automobile sunt în flăcări

O mașină a explodat în apropierea Turnului Federației din Moscova. Joi seară, două mașini erau în flăcări în centrul Moscovei.

Martorii oculari spun că au auzit o explozie, după care au observat un bărbat care a fugit cu o canistră.

Turnul Federației este un complex de zgârie-nori din Moscova. Turnul a fost proiectat să fie atât cea mai înalta clădire din Europa cât și prima clădire europeană care să depășească 374 de metri.

Patriarhul Kirill a cerut clericilor din toată țara două zile de rugăciuni pentru sănătatea lui Putin

Patriarhul Kiril al Moscovei și al Rusiei i-a binecuvântat pe episcopi, clerici și credincioși să se roage pentru sănătatea președintelui rus Vladimir Putin.

Putin's Altar Boy'—Russian Orthodox Church Leader—Dropped From EU Sanctions

Într-un mesaj publicat pe site-ul Patriarhiei Moscovei, se spune că pe 7 octombrie, ziua în care Putin împlinește 70 de ani, Kirill face apel „să facă acasă rugăciune fierbinte pentru sănătatea șefului statului al Rusiei”.

Pe 8 octombrie, ziua sărbătorii Sfântului Serghie de Radonezh, cu binecuvântarea Patriarhului Moscovei și al Întregii Rusii, bisericile vor asculta și o „petiție specială pentru sănătatea Președintelui Rusiei” și „proclamă mulți ani ” lui Vladimir Putin.

sursa

Zeci de bazine publice din Franța se închid, după ce facturile la energie au crescut de 7 ori
Articolul anterior
Penalul Rizea, prins cu minciuna! Fostul deputat român nu este jurnalist acreditat în Moldova
Articolul următor