Protest al viticultorilor din Franța față de prețurile mici la vinul de import: manifestanții au spart mii de sticle de vin spaniol

În jur de 400 de viticultori francezi au blocat joi o autostradă de la granița dintre Franța și Spania, timp de trei ore. Aceștia au permis trecerea mașinilor și a motocicletelor, dar au oprit și au vandalizat două camioane care transportau vin spaniol.

Manifestanții au spart în mijlocul drumului aproximativ zece mii de sticle de vin, au golit cisterne cu vinuri rosé și au dat foc unor lăzi cu roșii, toate provenind din Spania, scrie Biziday.

Oamenii au manifestat împotriva “prețurilor inechitabil de scăzute ale vinurilor străine, pe care viticultorii francezi nu le pot egala, ceea ce duce la dificultăți în vânzarea propriilor produse”. O sută de litri de vin de import, spaniol, costă și 40 de euro, în timp ce prețul pentru aceeași cantitate, produsă însă în Franța, este dublu.

Frédéric Rouanet, președintele sindicatului viticultorilor din regiunea Aude, a declarat pentru presa franceză că “este exclus să acceptăm situația așa cum este. Începând de astăzi, vom elimina posibilitatea ca cumpărătorii să poată achiziționa vinuri ieftine din altă parte […], vom opri importurile spaniole”. Rouanet a precizat, de asemenea, că viticultorii se confruntă în ultima perioadă cu o serie de factori de criză, precum recolte slabe, afectate de temperaturi extreme și costuri majorate ca efect al inflației.

Viticultorii din Franța au întocmit o scrisoare comună, care va fi trimisă comercianților francezi de vinuri și altor cumpărători. Documentul cere “oprirea totală a achiziționării de vin din alte regiuni sau din străinătate, până când vinurile din departamentul nostru vor fi vândute la un preț corect, și anume cel din 2020, ținând cont de inflația din ultimii ani”.

Accesul transportului privat pe teritoriul cimitirelor va fi limitat în preajma Paştelui Blajinilor

Primăria municipiului Chişinău informează că începând de miercuri, 8 mai 2024, va fi limitat accesul automobilelor pe teritoriul Cimitirului „Sf. Lazăr” din str. Doina, 189.

Măsura este luată în legătură cu executarea lucrărilor de salubrizare şi amenajare de către serviciile de profil a teritoriului cimitirului către sărbătoarea Paştele Blajinilor.

De asemenea, din 10 mai 2024 se limitează accesul automobilelor pe teritoriile celorlalte cimitire din oraş şi anume: Cimitirul „Central” din str. A. Mateevici, 11; Cimitirul „Catolic” din str. Trandafirilor, 11; Cimitirul „Sf. Treime” din şos. Munceşti, 46; Cimitirul „Sculeni” din stradela Călăraşi, 12 b, Cimitirul „Şt. Ciobanu” din str. Decembriştilor, 39, Cimitirul Buiucanii Vechi din str. Bisericii, 16 a, Cimitirul Băcioii Noi, Cimitirul Petricani și Cimitirul Ciocana din str. Industrială.

E de menționat că, pe data de 12 și 13 mai, a. c., Primăria Chișinău va asigura cetățenii cu transport gratuit (rutele de autobuz nr. 27, „C” şi „D) către Cimitirul „Sf. Lazăr” din str. Doina, 189,  Programul de circulaţie al autobuzelor pe ruta „D” se va stabili de la ora 07:00 şi până la ora 20.00, iar pe rutele: „C”, nr. 19 și nr. 27 – conform orarelor aprobate.

Pe data de 11, 12 și 13 mai, a. c., numărul de troleibuze de pe rutele nr. 12, nr. 25, nr. 26, nr. 27 și nr. 28 va fi stabilit după necesitate.

În zilele de 12 și 13 mai 2024, circulaţia microbuzelor pe rutele nr. 134, 162 şi 184 va fi stabilită până la Cimitirul „Sfântul Lazăr” (poarta III).

Trucul WhatsApp pentru a afla locația unui contact fără ca acesta să știe

WhatsApp, una dintre cele mai populare aplicații de mesagerie din întreaga lume, se actualizează continuu pentru a-și îmbunătăți experiența pentru cei peste două miliarde de utilizatori activi, scrie adevarul.ro.

V-ați întrebat vreodată dacă este posibil să determinați locația unui contact WhatsApp fără ca acesta să vă trimită locația sa în timp real? Se pare că răspunsul este da. Iată un truc ingenios care vă poate fi destul de util în interacțiunile digitale de zi cu zi.

Cum funcționează

Procesul implică identificarea adresei IP a persoanei care vă interesează. Această metodă necesită accesul la un PC cu Windows. Urmați acești pași pentru a afla în mod discret locația cuiva pe WhatsApp:

Pregătiți-vă PC-ul: Închideți toate programele inutile de pe computer pentru a minimiza dezordinea și pentru a evita confuzia cu adresele IP multiple.

Accesați WhatsApp Web: În loc să folosiți aplicația descărcabilă pe Windows 10, accesați pagina WhatsApp Web și lăsați-o să ruleze în fundal. Acest lucru asigură menținerea conexiunii fără întreruperi.

Inițiați un chat: Începeți un chat cu contactul a cărui locație doriți să o descoperiți. Este esențial să deschideți o conversație doar cu acea persoană anume pentru a asigura acuratețea pașilor care urmează.

Deschideți Command Prompt (Prompt de comandă): Pe un PC cu Windows, apăsați simultan tasta Windows (situată în stânga barei de spațiu) și tasta „R” pentru a deschide funcția Run (Executare). Tastați „cmd” și apăsați Enter. Dacă folosiți un Mac, va trebui să deschideți aplicația „Terminal”.

Localizați adresa IP: În linia de comandă, introduceți „netstat -an” și apăsați Enter. Această comandă va afișa toate adresele IP conectate la computerul dumneavoastră. Cu alte aplicații închise, lista va fi mult mai scurtă, ceea ce va facilita identificarea adresei IP a persoanei de contact.

Verificați locația adresei IP: Vizitați https://www.ipinfo.io/ și introduceți adresa IP pe care ați găsit-o. Site-ul vă va arăta imediat locația aproximativă a contactului dumneavoastră, de obicei restrânsă la regiune și oraș.

Considerații etice

În timp ce acest truc este fără îndoială util, este esențial să se ia în considerare implicațiile etice. Utilizarea unor astfel de tehnici pentru a descoperi locația unei persoane fără consimțământul acesteia poate fi invazivă și poate încălca așteptările privind viața privată.

Întotdeauna este mai bine să vă asigurați că acțiunile dvs. respectă intimitatea celorlalți și sunt conforme cu legile și reglementările aplicabile.

Această metodă este utilă pentru a verifica dacă un contact se află acolo unde se află de obicei, dar nu uitați că acuratețea este limitată la regiune sau oraș. Prin urmare, nu este potrivită pentru o urmărire precisă, ceea ce, în multe cazuri, este o ușurare, având în vedere preocupările legate de confidențialitate.

În concluzie, tehnologia ne oferă adesea instrumentele necesare pentru a avea acces la informații pe care altădată se credea că este imposibil să le accesăm. Cu toate acestea, odată cu o mare putere vine și o mare responsabilitate. Folosiți întotdeauna aceste tehnici în mod judicios și etic.

ATENȚIE! Restricții de circulație, începând de azi, în centrul Capitalei

Primăria Municipiului Chișinău informează că în perioada: 8 mai 2024, ora 10:00 – 10 mai 2024, ora 07:00, va fi suspendat traficul rutier pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, în perimetrul str. Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni și str. A. Pușkin.

Măsura a fost luată în legătură cu desfășurarea festivităților consacrate Zilei Europei la Chișinău, organizate de către Cancelaria de Stat a Republicii Moldova și Delegația Uniunii Europene la Chișinău.  

În perioada menționată, transportul public care traversează Piața Marii Adunări Naționale, va fi redirecționat pe străzile adiacente, după cum urmează:

TROLEIBUZE:

Rutele nr. 1, nr. 5, nr. 8 și nr. 22 vor fi redirecționate pe str. București (tur-retur); 

Ruta nr. 4, spre sectorul Buiucani: pe str. Ciuflea, str. București, iar spre sectorul Botanica, de pe str. Vasile Lupu pe str. A. Mateevici, str. A. Pușkin, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit;

Ruta nr. 34, spre sectorul Centru: pe str. A. Șciusev, str. București, iar spre comuna Trușeni: de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. V. Alecsandri, str. București, str. A. Șciusev și în continuare pe traseul stabilit;

AUTOBUZE:

Ruta nr. 5, tur: pe traseul stabilit; retur: de pe str. Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni pe str. Columna, str. V. Alecsandri, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit;

Ruta nr. 9, tur: de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Mitropolit G. Bănulescu -Bodoni, str. M. Kogălniceanu, str. A. Pușkin, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit; retur: de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. A. Pușkin, str. Alexandru cel Bun, str. Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit.

Ruta nr. 11, tur-retur: de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. A. Pușkin, str. Alexandru cel Bun, str. Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit.

Ruta nr. 26, tur: de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni, str. M. Kogălniceanu, str. A. Pușkin și în continuare pe traseul stabilit; retur: pe traseul stabilit.

Ruta nr. 46, tur: de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. A. Pușkin, str. Alexandru cel Bun, str. Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit; retur: de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni, str. M. Kogălniceanu, str. A. Pușkin, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit.

Primăria Municipiului Chișinău adresează scuzele de rigoare cetățenilor urbei pentru incomoditățile create, iar automobiliștii sunt îndemnați să ocolească zona Pieții Marii Adunări Naționale în perioada menționată, pentru a evita formarea ambuteiajelor.

În altă ordine de idei, informăm că pe data de 9 mai 2024, între orele: 08:00-18:00, va fi limitat accesul persoanelor în anumite locuri publice din Chișinău și sistată temporar circulația transportului pe traseele de deplasare a coloanei oficiale, în legătură cu vizita în Republica Moldova a E.S. dl Johannes Hahn, Comisar European pentru Buget și Administrație. Solicitarea vine din partea Serviciului de Protecție și Pază de Stat a Republicii Moldova.  

Cristiano Ronaldo junior a semnat! Unde va juca fiul starului portughez
Articolul anterior
ONU confrimă intrarea în Gaza a 20 de camioane cu hrană, apă și medicamente
Articolul următor