Războiul din Ucraina prin ochii unei femei însărcinate care a mers 12 ore pe jos ca să ajungă în Republica Moldova

Însărcinată în luna a șaptea, Natașa (21 de ani), din Harkov, Ucraina, a mers 12 ore pe jos cu fetița sa de trei ani, mama și surorile ei, ca să ajungă la hotarul cu Republica Moldova. Au plecat de acasă în a treia zi de la declanșarea războiului, gonite de frică și incertitudine.

Drumul a fost extrem de greu – trebuia să îndure nu doar frigul și oboseala, dar și febra mare și durerile de spate. Pentru că nici nu putea visa să i se acorde asistență medicală, a suportat în tăcere și a mers alături de ceilalți membri ai grupului. Încercările de a găsi o mașină cu care să ajungă mai ușor la vamă au fost în zadar.

”Nu se uita nimeni că sunt însărcinată și că mai am un copil cu mine. Nu mă pot supăra pe cei care nu opreau. Majoritatea mașinilor erau pline. Vedeam alături, pe traseu, oameni în vârstă sau în scaune rulante care se deplasau de sine stătător”, spune tânăra.

Ca și alți oameni din orașul său, Natașa a plecat din Harkov în grabă mare, lăsând în urmă tot ce a agonisit. Au decis să plece după ce bombardamentele s-au întețit, iar speranța că focul va înceta repede s-a ruinat…

”Noi avem o familie foarte mare, zece oameni, locuiam cu toți în aceeași casă. Nu am mers în adaposturi antibombardament, am decis să rămânem în casa noastră. Am plecat când a devenit clar că atacurile nu vor conteni”, spune tânăra.

În drum spre Chișinău, familia Natașei a parcurs sute de kilometri – la început cu un tren în care se înghesuiau sute de persoane, apoi cu un taxi, care a refuzat însă să îi ducă mai aproape de vamă, pentru că ar fi trebuit să stea ore în șir în coada imensă de mașini.

La vama Palanca au mai trăit o despărțire – bărbații din familie nu au fost lăsați să iasă din Ucraina. Femeile au ajuns la Chișinău peste câteva ore, cu transportul organizat de câțiva voluntari moldoveni.

”Cum am trecut hotarul, parcă am nimerit într-o altă lume. Atâta lume bună, adunată la un loc, nu am mai văzut niciodată în viața mea. Fiecare ne ajuta cu ce putea și nimeni nu ne-a luat niciun ban pentru asta”, spune femeia.

Familia a fost cazată la unul din cele mai mari centre de plasament deschis de Guvern, în una din sălile de sport din țară. ”Ni s-a oferit fiecăreia un pat pliant, eram într-o încăpere imensă, sute de oameni încercau să se odihnească măcar puțin înainte să pornească spre alte locuri. Chiar dacă era zgomot mare acolo, am adormit aproape îndată”.

După câteva ore de somn, a chemat ambulanța și a mers la cel mai apropiat spital – Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”, iar diagnosticul stabilit – pielonefrită acută, i-a mobilizat  medici să îi acorde tot ajutorul de care avea nevoie pentru a-i salva viața și a păstra sarcina. Toate intervențiile de care beneficiază tânăra la spital sunt gratuite, la fel și internarea, fiind acoperite de autorități. Tot la spital, Natașa a beneficiat de un pachet cu produse de igienă personală, pe care UNFPA îl oferă multor femei refugiate care au nevoie. De la începutul războiului, UNFPA a distribuit peste 6.000 de astfel de truse femeilor și fetelor refugiate din Ucraina aflate în Republica Moldova.

La trei zile după ce a ajuns în Chișinău, Natașa încă nu știe cum va fi viața sa de mai departe. În Ucraina planificau să se mute în alt oraș și chiar construiseră o casă acolo. Tot acolo s-a pus la evidența cu sarcina și pregătea o camera pentru cel de-al doilea copil, care va fi tot fetiță. 

”Nu ați fost niciodată la Harkov? Cred că nu ați văzut oraș mai frumos. Chiar e frumos, avem parcuri mari, clădiri istorice și moderne. Eram mândră că locuiam acolo. Acum multe locuri sunt ruină”, spune tânăra.

De Harkov este legată toată viața Natașei – acolo a trăit cea mai mare parte a vieții, acolo a crescut, a mers la școală, a născut primul copil. Războiul i-a ruinat lumea în care trăia. Acum spune că îi este greu să vadă o perspectivă clară despre ce va face în continuare.

”Mulți oameni apropiați au rămas la Harkov. Nici eu, nici mama nu știm cum să trăim de acum încolo. Dacă va fi liniște, vom reveni, dacă nu – vom rămâne aici sau vom pleca mai departe ca să căutăm de lucru și să ne putem crește copiii în siguranță” – ne împărtășește Natașa gândurile.

Cât timp ea se află la spital, familia o așteaptă la centrul pentru plasament temporar ca să poată lua împreună o decizie despre viitor. Pentru că mai are doar câteva săptămâni de sarcină, Natașa se gândește cu emoție la naștere și speră că problema de sănătate prin care trece acum nu va afecta starea de bine a copilului. ”Ca orice mamă, vreau să am copii sănătoși, dar pe lângă asta acum îmi doresc ca ei să crească în liniște și pace”.

Potrivit UNFPA, în săptămânile de când Rusia a invadat Ucraina, femeile au fost forțate să nască în subterane, în buncăre și în stații de metrou, iar nou-născuții au fost îngrijiți în adăposturi improvizate, pe măsură ce instituțiile medicale au fost distruse.

De la izbucnirea războiului pe 24 februarie, în Ucraina au fost înregistrate peste 4.300 de nașteri, iar 80.000 de femei ucrainene urmează să nască în următoarele trei luni. În Republica Moldova femeile refugiate însărcinate și cele care nasc primesc asistență medicală și servicii de îngrijire maternă gratuite.

sursa: www.moldova.unfpa.org

Imagini greu de privit din Vietnam. Pescarii înaintează cu greu cu bărcile printre sute de mii de pești morți, pe sute de hectare

Peste 100 de recorduri de temperatură au fost doborâte în Vietnam în luna aprilie, conform datelor oficiale publicate de serviciul local de meteorologie, în contextul în care Asia de Sud şi de Sud-Est este afectată de un val mortal de caniculă. În ultimele săptămâni, o căldură extremă a cuprins Asia, din India până în Filipine, provocând decese asociate cu insolaţia şi ducând la închiderea şcolilor, scrie digi24.ro.

Schimbările climatice provocate de acțiunile umane vor duce la valuri de căldură mai frecvente, mai îndelungate şi mai intense, avertizează în mod regulat oamenii de ştiinţă. Vietnamul a cunoscut trei valuri de caniculă în aprilie, potrivit datelor publicate vineri de Centrul naţional pentru prognoze hidrometeorologice, mercurul atingând 44 de grade Celsius în două oraşe, la începutul acestei săptămâni.

Această cifră este apropiată de cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată în Vietnam: 44,2 grade Celsius, înregistrată la 7 mai 2023. În total, 102 staţii meteorologice au înregistrat recorduri în aprilie, nordul şi centrul Vietnamului fiind cele mai afectate de caniculă, cu temperaturi, în medie, cu 2-4 grade Celsius mai ridicate comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Şapte staţii meteorologice au înregistrat marţi temperaturi de peste 43 de grade Celsius.

Cel mai dramatic efect al vremii extreme care a lovit Vietnamul a fost înregistrat în provincia sudică Dong Nai, unde sute de mii de peşti au murit într-un bazin. Imaginile date publicităţii i-au arătat pe locuitori deplasându-se cu barca în rezervorul Song May cu o suprafaţă de 300 de hectare, în care apa abia era vizibilă sub peştii morţi. Această mortalitate masivă a fost atribuită caniculei şi unei proaste gestionări a situaţiei.

Agenţia vietnameză de meteorologie a prognozat noi valuri de căldură în luna mai, cu temperaturi cu 1,5 până la 2,5 grade Celsius mai ridicate comparativ cu cele înregistrate în anii precedenţi în aceeaşi perioadă. În timp ce aprilie şi mai sunt, de obicei, cele mai fierbinţi luni ale anului în Asia de Sud-Est, experţii susţin că fenomenul El Nino face ca în acest an căldura să fie deosebit de intensă. Bangladesh şi Myanmar au cunoscut, de asemenea, temperaturi ridicate în aprilie, iar insolaţia a ucis cel puţin 30 de persoane în Thailanda de la începutul anului. Totodată, temperaturile ridicate au fost parţial responsabile pentru o explozie mortală într-un depozit de muniţie din Cambodgia. În Filipine, episcopii catolici i-au îndemnat pe credincioşi să se roage pentru ploaie şi temperaturi scăzute, după ce canicula a determinat guvernul să suspende temporar cursurile în zeci de mii de şcoli. Mega-oraşul Calcutta din estul Indiei a cunoscut o căldură apăsătoare, mercurul din termometre urcând până la 43 de grade Celsius, în cea mai fierbinte zi de aprilie înregistrată după 1954. Chiar şi Nepalul muntos a fost afectat – guvernul a emis avertismente privind riscul asupra sănătăţii publice, iar pompierii se luptă cu incendii forestiere de o amploare neobişnuită.

Reacția Andreei Marin, după ce a fost întrebată de iubitul fiicei sale: „La vârsta aceasta avem doar prieten”

Andreea Marin a avut o reacție neașteptată când a fost întrebată de iubitul fiicei sale. Violeta Bănică a postat recent pe rețelele de socializare că este într-o relație, scrie libertatea.ro.

Aflată la un eveniment monden, Andreea Marin a stat de vorbă cu jurnaliștii prezenți. Fosta prezentatoare de la „Surprize, surprize!” a fost întrebată dacă de Paște va fi invitat la ei acasă și iubitul Violetei, fiica sa din căsnicia cu Ștefan Bănică jr. Vedeta a avut o reacție neașteptată și a ținut să facă o scurtă precizare în aceea ce privește povestea de dragoste adolescentină pe care o trăiește Violeta. „De fiecare dată sunt acasă. Mie îmi place Paștele acasă. Îmi place Crăciunul acasă. Îmi place atmosfera aceea de familie. E tare important să simți căldura. Și căldura e acasă. (…) Nu avem iubit la vârsta aceasta. Avem doar prieten. Nu fac mărturisiri despre viața fiicei mele în felul acesta”, a declarat Andreea Marin pentru cancan.ro.

Fosta soție a lui Ștefan Bănică jr a preferat să păstreze discreția în ceea ce privește viața privată a fiicei sale. Violeta se află la vârsta la care trăiește iubiri adolescentine, iar mama ei, care îi este cea mai bună prietenă, îi oferă sfaturi atunci când i le cere.

Violeta, fiica Andreei Marin și a lui Ștefan Bănică, trăiește primii fiori ai dragostei și a dezvăluit că este implicată într-o relație. În vârstă de 16 ani, Violeta Bănică trăiește o poveste de iubire adolescentină alături de George, un tânăr care a studiat la „Școala de media” și care este implicat în mai multe proiecte importante alături de alți adolescenți. Iubitul fiicei Andreei Marin pare că este interesat de jurnalism și comunicare, astfel că și-a urmat pasiunea și a frecventat un curs în acest sens.

Fiica Andreei Marin și a lui Ștefan Bănică jr, Violeta, a făcut publice primele imagini alături de iubitul său, marcând astfel o nouă etapă în viața sa personală. Adolescenta a postat pe pagina sa de Instagram un videoclip în care apare alături de iubitul ei, exprimându-și astfel deschis sentimentele și fericirea pe care o trăiește în această relație.

„Te iubesc!”, a scris fata fostei prezentatoare la postarea pe care a făcut-o pe pagina de Instagram. Andreea Marin a fost pregătită pentru momentul în care Violeta i-a spus că are iubit Într-un interviu pentru fanatik.ro, Andreea Marin a vorbit cu multă sinceritate despre relația pe care o are cu Violeta, fiica ei din căsnicia cu Ștefan Bănică jr. Fosta prezentatoare de la „Surprize, surprize!” mărturisea că este pregătită pentru momentul în care fiica ei îi va spune că are un prieten.

„Are 16 ani și e normal la această vârstă să îi placă cineva, sunt deschisă. Cu precauții însă, așa cum gândește probabil orice părinte conștient și responsabil în aceste vremuri tulburi. Îmi place să o văd fericită și în siguranță”, a spus vedeta.

Relația Andreei Marin cu Violeta este una foarte deschisă, astfel că cele două își împărtășesc orice. Fosta prezentatoare TV are grijă să-i ofere adolescentei cele mai bune sfaturi și să o ajute să evolueze în cel mai frumos mod. Violeta este deja implicată într-o mulțime de proiecte interesante, iar mama ei este cât se poate de mândră.







Cine este bărbatul care, pur și simplu, nu are ce face cu 189 de miliarde de dolari în numerar

Berkshire Hathaway şi-a redus semnificativ participaţia enormă la Apple în primul trimestru, iar conglomeratul lui Warren Buffett şi-a lăsat rezervele de numerar să crească până la un record de 189 de miliarde de dolari, relatează Reuters citat de digi24.ro.

Compania lui Buffett a înregistrat, de asemenea, un profit operaţional record de peste 11 miliarde de dolari, deoarece operaţiunile sale de asigurări au beneficiat de o subscriere îmbunătăţită şi venituri mai mari din investiţii, pe măsură ce ratele dobânzilor au crescut.

Valoarea participaţiei Berkshire la Apple a scăzut cu 22%, la 135,4 miliarde de dolari, la 31 martie, de la 174,3 miliarde de dolari la sfârşitul anului 2023, chiar dacă preţul acţiunilor producătorului de iPhone a scăzut cu doar 11% în trimestrul raportat.

Pe baza modificărilor din preţul acţiunilor Apple, Berkshire pare să fi vândut aproximativ 115 milioane de acţiuni, sau 13% din deţinerile sale, în trimestrul care s-a încheiat, cu aproximativ 790 de milioane.

O vânzare mare este o schimbare pentru Buffett, care este în mod normal reticent la sectorul tehnologic, dar a ajuns să vadă Apple ca pe o companie de bunuri de larg consum, cu o putere mare de stabilire a preţurilor şi clienţi devotaţi.

Unii investitori şi-au exprimat însă îngrijorarea că Apple a consumat prea mult din portofoliul de investiţii al Berkshire. Dar vânzările îl lasă pe Buffett cu peste şase ori mai mult decât suma minimă de 30 de miliarde de dolari pe care s-a angajat să o păstreze.

La întâlnirea anuală a acţionarilor Berkshire, de sâmbătă, Buffett i-a asigurat pe acţionari că ”dacă nu se întâmplă ceva dramatic care schimbă cu adevărat alocarea capitalului, vom avea Apple ca cea mai mare investiţie a noastră”.

Buffett spune că nu-l deranjează să plătească taxe

El a mai spus că ”nu mă deranjează” extinderea rezervei de numerar, în lumina alternativelor de pe pieţele de acţiuni şi a conflictelor din întreaga lume, şi a spus că numerarul ar putea depăşi 200 de miliarde de dolari până la sfârşitul lunii iunie.
Vânzările Apple au dus la realizarea de către Berkshire a câştigurilor după impozitare de 11,2 miliarde de dolari în primujl trimestru, din vânzarea de investiţii. Buffett a susţinut că nu-l deranjează să plătească taxe.

Profitul operaţional din primul trimestru al Berkshire a crescut cu 39%, până la 11,22 miliarde dolari, sau aproximativ 7.807 dolari pe acţiune de clasă A, de la 8,07 miliarde dolari cu un an mai devreme.

”Berkshire continuă să beneficieze de randamente atractive ale investiţiilor pe termen scurt şi de solduri mari de numerar”, a declarat analistul Edward Jones, James Shanahan, într-o notă de cercetare.

Profitul net a scăzut cu 64%, până la 12,7 miliarde de dolari, sau 8.838 de dolari pe acţiune, de la 35,5 miliarde de dolari cu un an mai devreme, când Berkshire avea câştiguri nerealizate mari din acţiunile sale.

O regulă de contabilitate cere ca Berkshire să raporteze acele câştiguri împreună cu rezultatele sale financiare. Buffett îi îndeamnă pe investitori să ignore volatilitatea rezultată.

De asemenea, Berkshire a răscumpărat 2,6 miliarde de dolari din propriile acţiuni în primul trimestru şi o sumă mică în primele trei săptămâni din aprilie.

Spitalele din Belarus, pline cu soldați ruși. ,,Îi aduc fără brațe și picioare. Este vorba despre tineri din sate sărace ale Rusiei”
Articolul anterior
Potap i-a arătat lui Buzova un copil rănit: ,,Voi îl slujiți cu ascultare pe ,,regele” vostru”, în timp ce copiii noștri mor”
Articolul următor