Republica Moldova, printre marii clienți ai Gazprom

Exporturile de gaze naturale ale Gazprom în afara URSS au crescut cu 6,6% în ritm anual, până la 171,5 miliarde metri cubi, în primele 11 luni ale acestui an.

Aceasta înseamnă o încetinire comparativ cu ritmul de creştere de 10,4% înregistrat în primele zece luni, arată datele publicate recent de grupul rus, transmite bani.md.

O tendinţă similară s-a înregistrat şi în cazul exporturilor spre România, care au crescut cu 221,8% în primele 11 luni ale acestui an, după ce în primele 10 luni au înregistrat o creştere de 272,2% în ritm anual.

Gazprom nu a dezvăluit cifrele referitoare la cantităţile de gaze livrate fiecărei ţări însă, procentual, livrările de gaze ale Gazprom spre România au înregistrat cea mai mare creştere din rândul tuturor pieţelor.

Alte state unde livrările Gazprom au înregistrat creşteri semnificative sunt Serbia (85,8%), Slovenia (53,9%) şi Bulgaria (43,8%).

„Ţărilor spre care Gazprom a exportat deja mai multe gaze naturale decât pe întreg parcursul anului 2020, Germania, Turcia, Italia, Bulgaria, România şi Serbia, li s-au adăugat în luna noiembrie Grecia, Slovenia, Elveţia, Macedonia de Nord şi Bosnia-Herţegovina”, a subliniat Gazprom.Publicitate

Anul trecut, vânzările Gazprom în Europa şi Turcia au scăzut la 175 miliarde metri cubi, în contextul în care cererea de gaze a fost afectată de pandemia de COVID-19, iar pentru acest an grupul rus se aşteaptă ca vânzările sale în Europa şi Turcia să urce la 183 miliarde metri cubi.

Potrivit datelor publicate anterior, grupul rus Gazprom a exportat anul trecut spre România o cantitate de 962 milioane de metri cubi de gaze naturale, în scădere cu 3,2% comparativ cu 994 milioane de metri cubi în 2019.

Conform acestor date, România este unul dintre cei mai mici clienţi ai Gazprom din regiune, în condiţiile în care anul trecut Ungaria a importat de la Gazprom 8,637 miliarde de metri cubi de gaze naturale, Republica Moldova 3,04 miliarde de metri cubi, Bulgaria 2,28 miliarde de metri cubi şi Serbia o cantitate de 1,346 miliarde de metri cubi.

Conform datelor ANRE, în nouă luni ale anului 2021, Republica Moldova, fără regiunea stângă a Nistrului a importat de la Gazprom 791,3 mil. metri cubi de gaz cu 17% mai mult față de perioada similară a anului precedent.

Prețul achitat a fost de 2,7 miliarde de lei cu 33% mai mare comparativ cu anul 2020.

Companiile româneşti nu au contracte de import încheiate direct cu Gazprom, ci cu două firme intermediare: Imex Oil, o subsidiară a grupului rus Conef, şi WIEE, un joint-venture între Gazprom şi nemţii de la Wintershall.

Verificați online statutul certificatului medical! Precizările Casei Naționale de Asigurări Sociale

Casa Națională de Asigurări Sociale amintește tuturor cetățenilor despre posibilitatea de a verifica online statutul certificatului medical.

Pentru a utiliza acest serviciu electronic urmează să introduceți în câmpul respectiv seria şi numărul certificatului (după cum se vede din imaginile de mai jos). 

Acest serviciu electronic permite beneficiarului să verifice statutul certificatului de incapacitate temporară de muncă.

Datele din certificatele de incapacitate temporară de muncă pot avea următoarele statute afişate pe ecran:

Mai multe informații utile referitor la indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă puteți găsi AICI.

”Ne înghite pământul!” Încă un oraș, de această dată din România, în alertă din cauza unei străzi care s-a surpat. Craterul s-ar fi extins peste noapte

Situație critică la Slănic Prahova, acolo unde o stradă s-a surpat și a apărut un crater adânc de doi metri. Zeci de localnici au fost evacuați, iar clădirile din împrejurimi sunt în pericol. Specialiștii geologi sunt în zonă și fac permanent măsurători. Până se va veni cu o concluzie, perimetrul de siguranță a fost extins, iar traficul rutier și pietonal este interzis, scrie digi24.ro.

ACTUALIZARE 14:15 La o zi după craterul format în oraș, localnicii au sesizat probleme și la grădinița Nr.1 din Slănic. Părinții au avertizat autoritățile că pereții unității crapă de pe o zi pe alta. Prefectul județului Prahova a trimis un control la grădiniță pentru a vedea dacă situația are legătură cu craterul din oraș. ISU a venit cu un răspuns în legătură cu această situație. „Urmare a sesizărilor primite, o echipă operativă a ISU Prahova s-a deplasat la imobilul cu destinația grădiniță, care se află la o distanță de aproximativ 400 m fața de locația unde s-a produs tasarea terenului, pentru a verifica informațiile conform cărora situația de urgență produsă în data de 25.04.2024 a afectat și unitatea de învățământ. La locul solicitării, pompierii au constatat existența unor crăpături la pereții imobilului, însă, conform reprezentanțiilor grădiniței, acestea existau și s-au accentuat”, a transmis ISU. Potrivit autorităților, în unitatea de învățământ nu se desfășoară activități. „Până la o expertiză de specialitate, nu putem confirma sau infirma că evenimentul produs reprezintă cauza accentuării crăpăturilor deja existente la unitatea de învățământ preșcolar. Totodată, în cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență din data de 25.04.2025, a fost adusă în discuție și locația grădiniței, experții cooptați neputând să formuleze o recomandare în lipsa unor expertize de specialitate. De asemenea, dorim să informăm că măsurile adoptate au fost luate gradual și au caracter preventiv, iar acestea au ca scop protejarea vieții cetățenilor și nu acela de a crea un disconfort. Dorim să mulțumim locuitorilor imobilelor din zona afectată pentru că au dat curs recomandărilor noastre și să-i asigurăm că toate instituțiile implicate în gestionarea acestui eveniment depun toate eforturile pentru ca disconfortul creat să aibă un impact cât mai mic”, se mai arată în comunicatul ISU.

Localnicii spun că trăiesc un coșmar și că se simt permanent în pericol.

O echipă de experți tehnici este prezentă la fața locului și face verificări pentru a stabili cauza producerii surpării și ce riscuri sunt în zonă. Se iau în calcul mai multe variante, inclusiv un lac subteran care să fi dus la această surpare. De asemenea, zona este exploatată de sute de ani și există și varianta ca sub loc să fie o galerie subterană.

O stradă aglomerată din Buriticupu, un oraș din nord-estul Braziliei, a ajuns acum o prăpastie largă cu o adâncime de 80 de metri – o clădire de 20 de etaje ar încăpea în ea. Canioanele formate în urma eroziunii solului avansează cu o viteză îngrijorătoare și distrug mii de case din America Latină și Africa și amenință terenurile agricole fertile din unele părți din China, SUA și Europa, potrivit BBC.

Aeroportul Internațional Galați-Brăila, așteptat și de moldovenii din sudul Republicii Moldova

Europarlamentarul galatean Dan Nica a anuntat deblocarea proiectului aeroportului din zona Galati-Braila, obiectiv pentru care ROMATSA si-a dat avizul de amplasare, anunță presa română.  

Presedintele Consiliului Judetean Galati, Costel Fotea, a declarant ca avizul ROMATSA a fost obtinut extrem de greu, din cauza proximitatii judetului Galati de granita cu Ucraina, existand necesitatea asigurarii unui spatiu mare de zbor, pentru orice tip de situatie.

Potrivit autoritatilor, pana la finalul acestui an urmeaza sa fie gata studiile tehnice legate de constructia aeroportului, urmand ca anul viitor sa fie scos la licitatie Studiul de Fezabilitate al aeroportului si ulterior se va identifica sursa de finantare (parteneriat public/privat, fonduri europene sau fonduri guvernamentale) necesara constructiei obiectivului.

Conform estimarilor, constructia unui aeroport la Galati s-ar ridica la circa 500 de milioane de euro.

Potrivit studiilor de specialitate efectuate pana in prezent, aeroportul de pasageri dar si de marfuri de la Galati este gandit sa se amenajeze pe o suprafata de 250 de ha (cu posibilitate de extindere cu inca 115 ha) pe raza localitatilor galatene Tudor Vladimirescu, Slobozia Conachi si Branistea. Terminalul de pasageri va include o constructie cu parter si etaj, avand in total 7 porti de intrare Schengen si 3 porti non-Schengen, o parcare auto, zona terminalului cargo, turnul de control si alte constructii necesare.

Estimarile facute arata ca dupa 15 ani de functionare, aeroportul va avea un trafic de un milion de pasageri pe an, fiind vorba despre locuitorii din Galati, Braila, Vrancea, Buzau, dar si Republica Moldova sau Ucraina.

Uniunea Europeană cere statelor membre să renunţe la sobele pe lemne începând din 2024
Articolul anterior
Într-un cimitir a apărut primul televizor cu video despre decedat
Articolul următor