Șeful serviciilor secrete din Ucraina a supraviețuit la cel puțin zece tentative de asasinat

Kirilo Budanov, șeful serviciului de informații militare al Ucrainei, este o adevărată țintă în mișcare, generalul ucrainean fiind vizat de mai multe tentative de asasinat în ultimii ani, informează The Washington Post.

The Washington Post: Șeful serviciilor secrete din Ucraina a supraviețuit la cel puțin zece tentative de asasinat

„În 2019, o bombă a fost plasată sub mașina lui, dar a detonat mai repede. Au fost cel puțin 10 tentative de asasinat asupra sa”, a precizat un apropiat al lui Budanov, citat de The Washington Post.

Șeful serviciilor secrete din Ucraina rămâne o țintă pentru Kremlin, deoarece Moscova îi consideră vinovați pentru explozia de pe podul din Crimeea, din octombrie 2022, pe agenții conduși de Kirilo Budanov, relatează Ukrainska Pravda.

În prezent, Budanov locuiește în biroul său, duce un stil de viață prudent și apare rar în public. În această locație se găsesc arme ascunse, gloanțe pe birou și se aude tot timpul muzică clasică.

Evoluția rapidă a lui Budanov, care a devenit unul dintre cei mai tineri generali din istoria Ucrainei, s-a accelerat în august 2016, după ce un locotenent-colonel din Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei a fost ucis în Crimeea. 

Se crede că Budanov a fost unul dintre agenții speciali ucraineni implicați, care activa în spatele liniilor rusești. Ulterior i s-a acordat „Ordinul Curajului” al Ucrainei pentru operațiuni secrete. 

În 2020, pe când avea doar 34 de ani, Budanov a fost numit șef al Serviciului de Informații pentru Apărare al Ucrainei.

Budanov nu a confirmat sau infirmat operațiunea sau rolul său în ea. „S-a întâmplat ceva și toate încercările asupra vieții mele au început după aceea”, a precizat Kirilo Budanov.

La începutul anului, Kirilo Budanov a spus într-un interviu pentru  ABC News că președintele rus Vladimir Putin suferă de o boală incurabilă și că va muri foarte curând.

sursa

Un bărbat de 81 de ani, ucis de trei copii de 9, 10 și 15 ani pe un câmp

Amănunte îngrozitoare în cazul unui bărbat de 81 de ani din județul Buzău, găsit fără suflare pe un câmp, dezbrăcat și jefuit. Supecții, trei copii de 9, 10 și 15, sunt acum internați, pentru mai multe expertize psihiatrice, scrie protv.ro.

Cei trei suspecți sunt cercetați deocamdată pentru tâlhărie urmată de moartea victimei, însă bătrânul a fost și torturat cu sadism, spun surse din anchetă. Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional!

Anchetatorii au reușit să refacă filmul ultimelor ore din viața bărbatului de 81 de ani din Căldărăști. Bătrânul venea dintr-o plantație de viță de vie când s-a întâlnit cu băieții. Cei trei copii au vrut să-i fure bicicleta și l-au trântit la pământ, moment în care omul și-a pierdut cunoștința. După ce s-a dezmeticit, a plecat în urmărirea celor trei. Atunci, adolescenții, cu vârste între de 9 și 15 ani, s-au dezlănțuit.

Surse din anchetă susțin că bătrânul a fost lovit cu pumnii și picioarele, dezbrăcat și abandonat pe câmp, mai mult mort decât viu. Iar ca și cum n-ar fi fost de-ajuns, a fost stropit cu apă.

Valerică Văsîi – prim procuror adjunct Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău: „Victima a fost găsită decedată pe câmp de către un vecin în locul în care a afost abandonat de către cei trei minori. În urma efectuării necropsiei de către medicii din cadrul sml Buzău a rezultat că decesul victimei s-a datorat hipotermiei pe fondul unui politraumatism cu numeroase leziuni.”

Cei trei suspecți au fost prinși după ce un localnic i-a observat cu bicicleta victimei. Băieții mai mici au fost internați în instituții specializate pentru a fi supuși unor expertize psihiatrice.

Roxana Kovacs – purtător de cuvânt DGASPC Buzău: „Pentru cei doi minori în vârstă de 9 și 10 ani a fost stabilită măsura plasamentului în regim de urgență în cadrul unei unități din cadrul DGASPC Buzău, unde le sunt asigurate servicii de găzduire, îngrijire și suport psihologic. Minorul în vârstă de 15 ani este internat la secția de psihiatrie infantilă pentru evaluări de specialitate.”

Psihologii încearcă să înțeleagă cum a fost posibil un asmeneea șir de violențe, din partea unor copii.

Taisia Trică – psihopedagog: „Copiii sunt într-o perioadă de dezvoltare dar evident că vorbim de niște carențe atât în educația acestor copii cât și niște disfuncționalități în propria lor dezvoltare mai ales la nivel socio-emoțional. Probabil că familiile din care vin sau comunitatea în care trăiesc nu le-a oferit până în acest moment, uneori din cauze obiective, un cadru normal, firesc și optim de dezvoltare, fapt pentru care acesti copii au adunat destul de multă frustrare, destul de multă teamă și au acționat în consecință.”

Cei trei minori sunt cercetați pentru infracțiunea de tâlhărie urmată de moartea victimei. Dar singurul care poate răspunde penal este băiatul de 15 ani, și asta numai dacă expertiza neuropsihiatrică va dovedi că a avut discernământ în momentul săvârșirii faptelor. Ceilalți doi băieți vor si consiliați de psihologi, apoi vor fi integrați în comunitate.

Doliu în Ucraina. Marele boxer ucrainean Maxim Galinicev, mort în lupte la doar 22 de ani

Boxerul ucrainean Maxim Galinicev, care a câştigat medalia de aur la Campionatele Europene de juniori din 2017 şi a decis să nu participe la Europenele de anul trecut pentru a-şi apăra ţara cu arma în mână, a fost ucis pe 10 martie, într-un schimb de focuri cu militarii ruşi, la Lugansk, anunţă EFE, conform Agerpres.

Potrivit presei ucrainene, sportivul de 22 de ani s-a înrolat în armată ca voluntar şi s-a întors pe front în ciuda faptului că a fost rănit de două ori.

Galinicev a fost unul dintre cei mai promiţători tineri sportivi ucraineni. În 2018 a câştigat argintul la Jocurile Olimpice de juniori şi a fost din nou pe podium, pe poziţia a 2-a, la Campionatul European sub 22 de ani desfăşurat în 2021.

Tânărul boxer ucis în luptă făcea parte din Brigada a 25-a de asalt aerian.

Galinicev a boxat și contra românului Cosmin Gîrleanu

Potrivit autorităţilor ucrainene, peste 230 de sportivi ucraineni de la diferite discipline au fost ucişi în urma agresiunii militare ruse, care a distrus şi numeroase facilităţi sportive.

În septembrie 2015, Galinicev a fost învins de românul Cosmin Gîrleanu în sferturile de finală ale Campionatelor Mondiale de box pentru juniori de la Sankt Petersburg (Rusia), unde românul a obţinut aurul în limitele categoriei 44-46 kg.

Adio motoare pe benzină și motorină în UE! S-a votat acordul privind interdicția. Care e termenul limită?

Ambasadorii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene au adoptat luni acordul care marchează eliminarea motoarelor termice la autoturismele noi. Votul a fost dat după ce Germania, cel mai important producător european, a fost de acord să-și schimbe poziția, în schimbul unei derogări privind carburanții sintetici.

UE a votat interzicerea motoarelor cu motorină și benzină, dar și a hibridelor

Textul obligă automobilele noi să nu mai emită deloc dioxid de carbon (CO2) – interzicâ de facto vehiculele pe benzină, motorină şi hibride -, în favoarea celor electrice, relatează AFP și news.ro.

Textul va fi introdus pe ordinea de zi a unei reuniuni, marţi, a miniştrilor Energiei din UE, în vederea adoptării sale oficiale, anunţă preşedinţia suedieză a Uniunii.

Această reglementare este unul dintre pilonii planului euroean de luptă împotriva modificărilor climatice care ţinteşte atingerea neutralităţii carbonului în 2050.

Germania a obținut o concesie pentru o tehnologie alternativă,, după ce la începutul lunii martie a blocat planul, în ultimul moment, după ce acesta a fost adoptat de către Parlamentul European.

Pentru a-şi justifica răzgândirea – extrem de rară în acest stadiu al procedurii -, Germania a cerut Comisiei Europene (CE) să prezinte o propunere care să deschidă calea automobilelor care funcţionează cu carburanţi de sinteză.

Această tehnologie – controversată şi care se află în dezvoltare – constă în a produce carburant pe baza CO2 rezultat din activităţi industriale. Ea este apărată de producători de mărci de lux germani şi italieni şi urmează să permită folosirea motoarelor termice după 2035.

Această tehnologie este contestată de către ONG-uri de mediu, care o consideră costisitoare, energivoră şi poluantă.

O mamă s-a înfometat pentru a avea ce să le pună pe masă celor patru copii ai ei, în Marea Britanie. A făcut mari sacrificii: „Muncesc din greu”
Articolul anterior
Starea de urgență, prelungită în Republica Moldova cu încă 60 de zile
Articolul următor