Președintele R. Moldova, Maia Sandu, convoacă pentru ziua de luni Consiliul Suprem de Securitate (CSS).
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a venit astăzi cu un mesaj după ce Adunarea Generală a Judecătorilor a amânat numirea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
„Adunarea Generală a Judecătorilor a amânat numirea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii. Înțeleg că judecătorii au decis totuși să blocheze curățarea justiției și să pună în continuare piedici în calea restaurării dreptății în Moldova. Anunț că voi convoca pentru ziua de luni, la ora 14:00, Consiliul Suprem de Securitate în legătură cu situația excepțională din justiție”, a menționat șefa statului.
Amintim că, astăzi, după patru ani de pauză, a avut loc ședința Adunării Generale a Judecătorilor. Ședința a fost întreruptă până la data de 28 aprilie. Decizia a fost luată după cinci ore de discuții în care magistrații au decis că vor elabora o Declarație ce va fi înaintată autorităților de resort.
Timp de mai multe ore, judecătorii au ținut discursuri în care au criticat situația din sistem, dar și ultimele reforme în justiție, pe care le-au numit “lipsite de profesionalism”.
Magistrații prezenți la adunare au decis că vor elabora o Declarație prin care să evidențieze problemele ce se atestă în domeniu. Declarația urmează să fie adoptată la următoarea Adunare Generală a Judecătorilor și remisă comunității internaționale și asociațiilor de profil.
De asemenea, a fost amânată și alegerea membrilor CSM.
La Adunarea Generală a Judecătorilor de astăzi au fost prezenți 330 de judecători din 425 câți activează în sistem.