În vizită la Centrul Maternal ”Pro-Familia” din Căușeni

Campania socială inițiată de Farmacia Familie cu un mesaj emoționant și sprijin acordat persoanelor aflate în diverse centre maternale din țară continuă.

separator

Echipa Farmacia Familie: ”Vă îndemnăm să ieșim din zona noastră de confort și să privim în jur. Alături de noi, la limita existenței umane, își duc viața oameni care au nevoie de ajutorul și grija noastră. Oameni reali, cu istorii neregizate, pline de dramatism, cu nevoile, durerile, dar și cu micile lor bucurii, atât de rare, de altfel…
V-am obișnuit deja cu campaniile sociale în care ne implicăm pentru a sprijini și a ajuta acolo, unde este nevoie. Cu susținerea partenerilor noștri #Similac și #BabyLu, sperăm să aducem o rază de speranță și în viața eroilor noștri, oameni cu demnitate, dar care se confruntă cu lipsuri, violență, cu dureri. Probabil, nu le vom putea schimba în totalitate viața, dar, implicându-ne, vom reuși, cel puțin, să le dăm un strop de fericire.
CREDEM CĂ ESTE IMPORTANT SĂ NE IMPLICĂM ACOLO UNDE ESTE NEVOIE DE NOI!

SPUNE STOP VIOLENȚEI! DĂRUIEȘTE IUBIRE!”

Cetățenii pot accesa semnătura electronică: Serviciul a fost complet restabilit

Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică (STISC) aduce la cunoștință utilizatorilor săi că accesarea semnăturii electronice și autentificarea în cadrul sistemelor informaționale în baza serviciului MPass au fost complet restabilite și funcționează acum în parametri normali.

Ne exprimăm cele mai sincere scuze pentru orice disconfort creat de întreruperea temporară a acestor servicii. Apreciem profund răbdarea și încrederea acordată în această perioadă.

Vă asigurăm că echipele noastre tehnice au lucrat cu toată dedicația pentru a finaliza retehnologizarea în timp util astfel încât să vă punem la dispoziție o platformă mai sigură și mai stabilă.

Suntem gata să oferim suportul necesar pentru depășirea unor eventuale dificultăți în utilizarea serviciilor de încredere, la numărul de telefon: 022820911 sau prin e-mail la adresa: pki@stisc.gov.md.

Vă mulțumim pentru înțelegere și colaborare.

Președintele organizației teritoriale Basarabeasca a Partidului „Șor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii

Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată, pentru examinare în fond, cauza penală de învinuire a președintelui organizației teritoriale Basarabeasca a PP ”Șor”, pentru complicitate la finanțarea ilegală a partidului politic din partea unui grup criminal organizat, infracțiune prevăzută la art.181/2 alin.(5) din Codul penal, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Cauza penală a fost disjunsă în 2024, de către Procuratura Anticorupție, din cauza penală de bază pornită în anul 2022.

Conform informațiilor obținute în urma investigațiilor, învinuitul, în perioada iulie – octombrie 2022, activând în calitate de președinte al organizației teritoriale Basarabeasca a Partidului Politic „Șor”, a coordonat activitățile organizației, știind că partidul respectiv era finanțat de un grup criminal organizat. Astfel, în perioada menționată, în complicitate cu conducerea partidului, inclusiv vicepreședinții, trezorierul și curierii responsabili de transportul fondurilor, acesta a contribuit la acceptarea finanțării ilegale, oferind indicații, informații și resurse pentru sprijinirea activităților partidului.

În asemenea circumstanțe, învinuitul a acceptat prin complicitate finanțarea partidului politic din surse ilicite, în valoare de peste 1,75 milioane de lei. Această finanțare a fost folosită pentru activitățile partidului, cu scopul de a promova interesele politice ale acestuia și de a obține puterea în stat prin mijloace ilegale. În cadrul urmăririi penale, în scopul garantării executării pedepsei amenzii și eventualei confiscări speciale, a fost aplicat sechestru asupra bunurilor învinuitului în valoare de peste 520 000 de lei.

Învinuitul nu și-a recunoscut vinovăția, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Pentru infracțiunea săvârșită, legea prevede pedeapsa sub formă de amendă în mărime de la 57 500 la 92 500 lei sau cu închisoare de la 2 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de la 2 la 5 ani. 

Decizie în cazul șoferului care a urcat beat la volan și a ucis cu Porsche-ul o fetiță de 8 ani, la Bălți

Şoferul, din cauza căruia o fetiţă de 8 ani a murit la Bălţi, rămâne în arest. Pe 17 ianuarie a avut loc şedinţa Curţii de Apel Bălţi, în cadrul căreia s-a examinat cererea de modificare a măsurii preventive, transmite Nordnews.

colaj foto: www.realitatea.md

Amintim că accidentul grav s-a produs pe 6 ianuarie, la intersecția străzilor Ștefan cel Mare și A. Pușkin din Bălți. Șoferul unui Porsche, în vârstă de 38 de ani, a ignorat culoarea roșie a semaforului, astfel a lovit un taxi care circula regulamentar. În urma impactului, Porscheul a fost proiectat într-un Mitsubishi. Poliția a stabilit că șoferul Porsche-ului era beat la volan. Acesta avea o concentrație de alcool de 0,77 mg/l în aerul expirat.

În urma accidentului, o fetiță de 8 ani, pasageră în taxi, a murit. Mama copilei, în vârstă de 44 de ani, și șoferul taxiului, în vârstă de 45 de ani, au suferit diverse traumatisme.

Partenerii noștri
Author Farmacia Familiei
Adresa: Chișinău, str. Burebista, 23
Tel.: (+373) 22 782 858
Email:office@farmaciafamiliei.md
Facebook: https://www.facebook.com/FarmaciaFamilieiSRL/?fref=ts&__mref=message_bubble
,,Fără Apărare”, un scurtmetraj despre agresiunile din școală și cum sunt umiliți profesorii
Articolul anterior
Incendiu într-un bloc de locuit din Bălți. 25 de oameni au fost evacuați
Articolul următor