Panică într-un tren de pasageri după ce locomotiva a luat foc

S-a întâmplat într-o garnitură de pe ruta Ungheni-Bălţi-Slobozia, în apropiere de Făleşti.

A fost nevoie de intervenția a trei echipaje de pompieri și salvatori pentru a stinge flăcările care au reușit să cuprinsă o parte din ultimul vagon. Incendiul nu a făcut victime, dar a sistat circulația locomotivei pentru perioada în care va fi reparată, transmite btv.md.

Pentru o perioadă, oamenii care circulau cu trenul de pe linia Ungheni – Bălți – Slobozia – Ungheni vor trebui să găsească alte modalități de deplasare. De miercuri, locomotiva se află în reparație, după incendiul care a cuprins ultimul vagon.

Potrivit responsabililor de la Calea Ferată, focul a pornit de la un tub de cauciuc, responsabil de alimentarea motorului cu combustibil, iar vâlvătaia s-a răspândit cu repeziciune. Unii dintre pasagerii care așteptau garnitura au rămas îngroziți de cele văzute. Pentru că flăcările erau prea puternice, a fost nevoie de intervenția pompierilor, care au localizat incendiul în aproximativ 40 de minute. Au fost evacuate 45 de persoane.

Reprezentanții Căii Ferate mai spun că nu este pentru prima dată când trenurile iau foc și că de obicei incendiile se produc pe vreme caniculară.

Potrivit lui Oleg Tofilat, directorul general al Î.S. „Calea Ferată din Moldova”, era vorba de unul din trenurile alea modernizate în 2013, se deplasa pe direcţia Fălești-Bălți și a luat foc unul din tuburile de alimentare cu combustibil. Nu a avut nimeni de suferit.

După stingerea incendiului, cei 45 de pasageri care se aflau în vagoane au fost transportați până la stația terminus, iar ulterior locomotiva a ajuns în depou, pentru a fi reparată.

Între timp, conducerea Căii Ferate a anunțat despre suspendarea pentru o perioadă nedeterminată a circulației trenului pe această linie. Tot din cauza lipsei banilor, mai mulți angajați ai CFM și-au dat demisia. Datoriile întreprinderii „Calea Ferată din Moldova” se ridică la 270 de milioane de lei. Dintre aceștia, aproximativ 100 de milioane de lei reprezintă restanțele salariale.

Caz șocant la Anenii Noi: un copil a fost abuzat sexual de alți doi minori într-un parc din localitate. Victima a ajuns la spital

Un copil dintr-o localitate a raionului Anenii Noi a fost abuzat sexual de alți doi minori, sesizează localnicii, care spun că s-a întâmplat  acum câteva zile, în parcul public din sat, iar băiatul abuzat a fost internat la spital, scrie ipn.md.

Poliția confirmă că a fost înregistrată o sesizare, dar nu oferă detalii.„Pe 29 noiembrie curent, la ora 14.00, poliția din Anenii Noi a fost sesizată despre un caz cu implicarea a trei minori. În prezent sunt efectuate acțiuni de urmărire penală, fiind inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor”, a declarat pentru IPN ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Anenii Noi, Mariana Didenco. Potrivit sursei, cazul este foarte sensibil, motiv pentru care nu pot fi oferite mai multe detalii.  Și reprezentanții Procuraturii Generale au evitat să ofere detalii. „În scopul protejării interesului superior al copilului, în temeiul Legii privind protecția copiilor împotriva impactului negativ al informației, nu vă putem oferi detalii pe caz”, a menționat pentru IPN Violina Moraru, responsabilă pentru comunicarea Procuraturii Generale cu reprezentanții mass-media.

Alexander Dughin ”creierul lui Putin”,: „Republica Moldova va face parte din România, dar România va face parte din Rusia”

”Moldova va face parte curând din România, dar România va face parte din Rusia”, afirmă o postare publicată luni seara pe un cont X atribuit ideologului Alexander Dughin, considerat “creierul lui Putin”, scrie g4media.ro.

  • ”Unde pot fugi woke și elita de democrați pot fugi din SUA? Canada? Trudeau a fost recent la Mar-o-Lago. Israel? Acolo există un război. Londra, Paris, Dubai? Exact acolo unde au fugit liberalii ruși. Sau Moldova? Asta va fi parte a României în curând. Dar România va fi parte din Rusia”.

Ministerul român de Externe a reacționat, prin purtătorul de cuvânt Radu Mihail Filip, tot pe X:

  • „Atât de previzibil! Pentru că ieri românii au sărbătorit cu mândrie Ziua Unirii, să ne reamintim că Rusia nu a recunoscut Unirea. A făcut-o doar cu rea-credință, sub efectul combinat al voinței suverane a României și al presiunii puterii occidentale. Același lucru va face ca Rusia să eșueze din nou”, a transmis purtătorul de cuvânt al MAE pe X.

Alexander Dugin se află pe lista persoanelor interzise în UE, este promotor al ”Uniunii Europene”, din care să facă parte toate statele din URSS, și promotor al unor idei cvasi-naziste despre identitatea rusă.

Alexander Dughin l-a lăudat pe Călin Georgescu, candidatul pro-rus cu discurs legionar din turul doi al alegerilor prezidențiale, imediat după anunțul victoriei din primul tur prezidențial, spunând că este un ”patriot” și un ”român autentic”.

O analiză publicată de Financial Times în luna august arată că Alexander Dughin, naționalistul rus a devenit un purtător internațional de cuvânt al extremei drepte, a ajuns să aibă o influența globală. Dughin și sponsorul său, bancherul rus Konstantin Malofeev, și-au cultivat relații cu partide de la dreapta radicală cum ar fi Partidul Libertății din Austria, Liga din Italia și Adunarea Națională din Franța – menținându-și aceste legături prin intermediul unor conferințe, prelegeri și întruniri organizate în Rusia și Europa de Vest, potrivit FT.

În cartea sa din 1997, „Fundații ale Geopoliticii”, care constituie lectură obligatorie la academia militară a Rusiei, Dughin argumenta că „Ucraina, ca stat, nu are nici un înțeles geopolitic”.

În august, fiica lui, Daria Dughina, o jurnalistă ultra-naționalistă, a fost asasinată în apropierea Moscovei cu o mașină-capcană. Foarte mulți presupun că Dughin însuși era de fapt ținta, pentru că, conform informațiilor de la acea vreme, el era cel care trebuia sa se urce în mașina respectivă.

Moment emoționant în Parlamentul britanic: Un băiețel a rostit ”Tatăl Nostru” în limba română

Un moment emoționant dedicat Zilei Naționale a României a avut loc vineri în Parlamentul britanic, când Isaac, un copil de cinci ani, a rostit rugăciunea „Tatăl Nostru” în limba română, scrie agenția de știri Basilica a Patriarhiei Române. Momentul a avut loc la finalul unui eveniment aniversar organizat anual în Parlamentul Marii Britanii, cu ocazia Zilei Naționale a României, scrie ziua.md.

Un moment emoționant dedicat Zilei Naționale a României a avut loc vineri în Parlamentul britanic, când Isaac, un copil de cinci ani, a rostit rugăciunea „Tatăl Nostru” în limba română, scrie agenția de știri Basilica a Patriarhiei Române. Momentul a avut loc la finalul unui eveniment aniversar organizat anual în Parlamentul Marii Britanii, cu ocazia Zilei Naționale a României.

Ediția din acest an, intitulată „Precum în cer, așa și pe pământ”, a avut ca obiectiv evidențierea și celebrarea contribuției românilor la dezvoltarea și diversitatea vieții naționale din Regatul Unit al Marii Britanii.

La eveniment a participat Arhiepiscopul grec Nichita de Thyateira și Marea Britanie, care le-a vorbit participanților despre viața în comunitatea eclezială și despre iubirea față de aproapele.

Un alt invitat a fost doctorul Petre Breazu, cercetător al Universității din Cambridge, care a vorbit despre ură și discriminare, în contrast cu învățătura creștină.

„Învățăturile lui Hristos ne cheamă să iubim, să respectăm și să protejăm fiecare persoană, indiferent de originea sau condiția sa”, a transmis cercetătorul.

Potrivit datelor statistice, în Marea Britanie locuiesc aproximativ 1.1 milioane de români. Comunitățile românești sunt răspândite în diverse regiuni ale Regatului Unit, un număr semnificativ având rezidența în Londra, dar și în alte orașe mari precum Manchester, Birmingham sau Edinburgh.

Din acest motiv, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât la începutul anului înființarea Arhiepiscopiei Marii Britanii și a Irlandei de Nord.

Istorie reală. Despre lupta pompierilor noștri cu focul din Grecia
Articolul anterior
Doi dintre cei cinci moldoveni evadaţi dintr-o închisoare din Rusia au fost prinşi
Articolul următor