Totul a început în decembrie 2016, când a ajuns la spital după un atac cerebral. Atunci, Tatiana și-a trăit durerea în tăcere și doar câțiva prieteni au știut că cea pe care o cunoaștem drept o persoană plină de energie învață să vorbească din nou. Au urmat zeci de analize pentru a înțelege ce boala are, dar toate în zadar.
Situația Tatianei s-a agravat în primăvara curentă când ea, deja foarte slăbită, a apelat la ajutorul prietenilor săi. Astăzi Tatiana se află la Atena, unde a fost adusă de către verișoara ei, stabilită în capitala Greciei. Investigațiile continua, medicii oscilând între numeroase diagnostice – de la cancer la paraziți pe creier.
Din păcate, verișoara Tatianei, Nadejda Lujanschi, nu mai face față cheltuielilor din spital. Acum Tatiana este foarte slăbită. În ultimele zile, plămânii ei sunt pe cale să cedeze, iar medicii încearcă să o mențină într-o stare funcțională pentru a-i putea face biopsia. În câteva săptămâni, vom ști mai exact care este situația.
Acum, rugămintea este să ajutăm fiecare, cu cât ne lasă inima, familia Tatianei pentru a o readuce la viață pe Lujanskaia cea pe care o știm cu toții – femeia-argint viu, mereu zâmbitoare. Ea are șanse să trăiască doar cu ajutorul nostru!