Sorina Obreja a vorbit despre copilăria și adolescența sa, în cadrul campaniei ,,pro20yearschallenge”, lansată în mediul virtual cu ocazia celor 20 de ani de activitate a postului de televeziune Pro TV, în Republica Moldova.
Prezentatoarea TV s-a lăsat cucerită de amintiri unice și anii din frageda tinerețe:
,,Acum 20 de ani…
Aveam 15 ani și eram în clasa a noua.
Scriam versuri și credeam că voi deveni poetă, fără să bănuiesc că poezia din viața mea vor fi știrile.Eram olimpică la româna și foarte sârguincioasă la tot. Am câteva rochii de atunci pe care le port și acum. Port aceeași pasiune pentru romane și același râs copilăros și mult, uneori prea mult, potrivit unora :)
P. S. Singura poză pe care o făcusem în 1999 era afișată pe panoul de onoare al școlii, de unde a fost furată :)) Așa că voi lăsa una care e făcută cam în anii aceia”.
Prezentatoarea TV i-a provocat pe Nicolae Botgros, Adrian Ursu și Tatiana Țîbuleac să-și amintească despre cum erau acum două decenii.
,,Nicolae Botgros pentru că și-a petrecut copilăria peste un deal de locul unde am copilărit eu şi mă mândream de atunci cu asta.
Pe Adrian Ursu pentru că este alături de noi în fiecare an la Dăruiești și Câștigi și pentru că pe atunci îl urmăream la televizor cum cântă Casablanca, fără să intuiesc că vreodată voi da mâna cu el.Şi pe Tatiana Țibuleac pentru că o admir, pentru că i-am urmărit cu drag reportajele în arhiva PRO TV şi pentru că îi citesc cu interes şi emoție cărțile.”, scrie Sorina Obreja.