Compozitorul, producătorul și criticul muzical Iurie Badicu s-a luat de Adrian Ursu, în sensul bun al cuvântului. A lăsat un mesaj pentru fanii interpretului ca semn de atenție și încurajare. La începutul lunii mai Adrian Ursu va susține cel de-al doilea concert de autor din cariera lui profesională, în care a implicat două banduri: Orchestra lui Nicolae Botgros și Alex Calancea Band.
“Vorbit de rău și de bine concomitent, interesant pentru unii și controversat pentru alții, afișat pe billboard-urile Chișinăului…Cineva îl cunoaşte, de mic, de la televizor, iar cineva l-a văzut, nu demult, agitat și nervos, la Eurovision. Cuiva i-a cântat la nuntă, cuiva la zi de naștere, apoi și la cumetrie, fiindcă era bun …
A devenit cunoscut, pe vremuri, când se cânta, preponderent, cu fonograma cu +++, dar a făcut primul concert solo, absolut live și, încă, două seri la rând. A fost naiv și a răgușit, la ultimul. A mai încercat, în trecut, să lege un mariaj, cu o femeie mai puternică decăt el și nu i-a reușit. Dar a aflat cine este el, în viața și ce vrea de la aceasta! S-a aprecit ce poate să dea lumii și a învățat cum trebuie s-o facă profesionist! Azi, Adrian Ursu este (unicul ) artist, interpret moldovean, care se manageriază (corect), singur. Poate compune şlagăre (hit-uri), astfel încât jumătate să le cânte el iar jumatate publicul. Este un tată grijului, îi este dor de casa lui şi asta e important. Dacă sondajele de opinie, care se fac destul de des la noi, ar conține, pe lângă politicieni şi întrebarea deschisă: Ce interpreți cunoasteți, atunci printre primii trei ar fi Adrian Ursu! (poate că şi primul…”, a scris Iurie Badicu.