Astăzi, mama Vioricăi Nagacevschi împlinește 75 de ani. Cu această ocazie, notarul public i-a dăruit un buchet mare de trandafiri și a postat o fotografie cu cea care i-a dat viață pe pagina sa de facebook.
“Mama mea are Facebook, navighează pe internet, folosește google si vorbim prin skipe si viber. Mama mea face azi 75 de ani ! Mama tu esti Internetul meu oricind! Eu te iubesc!!! #haritinaceban”, a scris Viorica Nagacevschi în dreptul pozei.
Tânăra pianistă Martina Meola a câștigat locul I la Concursul Internațional de Pian din Elveția
Tânăra pianistă Martina Meola din Republica Moldova a câștigat locul I la Concursul Internațional de Pian „Jeune Chopin” din Lugano, Elveția. Concursul, dedicat redescoperirii muzicii lui Chopin, a adunat tineri talentați din întreaga lume și a fost prezidat de celebra pianistă Martha Argerich, notează MOLDPRES.
„A fost o experiență minunată, plină de emoții de nedescris! Mulțumesc organizatorilor și în special extraordinarei mele profesoare Silvia Limongelli pentru tot efortul și sprijinul acordat”, a scris Martina pe pagina sa de Facebook.
Înainte de competiție, tânăra artistă a susținut un concert la Chișinău pentru a-și prezenta programul, în cadrul inaugurării noului pian Steinway de la Sala cu Orgă.
Ministerul Culturii a felicitat-o pe Martina Meola, subliniind performanța sa remarcabilă și succesul obținut.
„Felicitări, Martina Meola! Suntem mândri că în ajunul acestei competiții importante pentru orice pianist în devenire, Martina Meola ne-a prezentat programul concursului la Chișinău, la concertul de inaugurare a noului pian Steinway”, se arată în mesajul ministerului.
Martina s-a născut pe 28 noiembrie 2012 la Milano. A început studiile muzicale la Școala de Arte „Alexei Stârcea” din Chișinău, iar la doar 9 ani a fost admisă la Conservatorul „Giuseppe Verdi” din Milano, în cadrul programului „Tinere Talente”.
SPECTACOL DISTRACTIV, INTERACTIV și EDUCATIV pentru copii- „CE LUME MINUNATĂ”
Trupa Planeta Clounella vă invită la spectacolul – concert „Ce Lume Minunată” – un eveniment dedicat și recomandat copiilor de orice vârstă.
Trupa Planeta Clounella și-a propus de data aceasta ca în spatele unei fațete colorate a spectacolului ce presupune, lumini artistice, scenografie deosebită, cântec, dans, multă distracție, joc și activități interactive cu copii, să ascundă și o adevărată poveste a 5 prieteni – Clounella, Rombella, Acuarella, Zâmbărella și Gogonell, personaje care, prin situațiile neordinare în care nimeresc și felul în care acționează fiind în aceste situații, învață împreună cu spectatorii ce înseamnă să fii un prieten adevărat, cât de important e să ai un prieten adevărat și cum cele mai mari dorințe pot deveni realitate dacă depui un pic de efort și mai ales dacă ai alături prietenii!
Povestea ne mai învață că deși e frumos și important să credem în miracol și să ne punem dorințe ce depășesc orice imaginație, trebuie să acționăm, să luptăm pentru a ne realiza visele, iar într-o prietenie adevărată e și mai simplu să-ți transformi visele în realitate!
Spectacolul va fi jucat în limba română! Durata : 80 de minute.
Valentina Naforniță este însărcinată cu gemeni: „Miracolele vin în pereche”
Veste bombă de la celebra soprană, Valentina Naforniță. La distanță de mai bine de un an de când a devenit mamă pentru prima dată, artista este însărcinată din nou, cu gemeni. Anunțul a fost făcut pe pagina sa oficială de Facebook.
„Uneori miracolele vin în perechi! Viața ne-a dat încă un motiv să fim recunoscători și suntem atât de recunoscători. Suntem atât de bucuroși să vă anunțăm că așteptăm încă o dată, iar de data aceasta sunt gemeni!”, a scris artista, mesajul fiind în engleză.
Soprana este căsătorită cu dirijorul și noul director al TNOB, Cristian Spătaru. Au un fiu, Leonard.