Ștefan Petrache ar putea rămâne pe drumuri!

Cu aproximativ 18 ani în urmă, Ștefan Petrache și prietenul său, Boris Moraru,

separator
au înregistrat o companie de construcții. Tot atunci, amicii au încheiat două contracte de vânzare-cumpărare a două apartamente într-un bloc din capitală. În primăvara anului 2008, Ștefan Petrache și-a donat partea socială către Boris Moraru. Iar acum artistul afirmă că riscă să fie deposedat de proprietățile sale, potrivit site-ului rasputin.md.

Ștefan Petrache declară că după încheierea acestor contracte, din cauza „acțiunilor frauduloase ale lui Boris Moraru bazate pe înșelăciune și samavolnicie”, ambele apartamente au fost revândute de mai multe ori către terțe persoane fără ca Boris Moraru să-l înștiințeze, „fiind distruse toate actele contabile justificative și negată cu desăvârșire orice înțelegere avută”.

Artistul Poporului îi acuză pe Moraru Boris și pe judecătorii Luiza Gafton, Vitalie Stratan, Svetlana Caitaz, Anatolie Doga, Ala Nogai cu participarea procurorilor Lucia Arseni, Iulian Suhan, Ruslan Popov, Adrian Mircoș și Vitalie Rusu pentru că au adoptat și menținut două hotărâri „vădit ilegale” care au ca scop deposedarea artistului de proprietățile sale sub pretextul încasării unei presupuse datorii de 73.000 de euro în folosul unui alt client al întreprinderii. Din acest motiv a lansat o scrisoare deschisă către autoritățile centrale și cele de drept prin care solicită modificarea acestora prin mijloacele legale.

Sursa: www.rasputin.md

Copila ucisă de troleibuz va fi înmormântată mâine. Mama fetei: ,,Cui m-ai lăsat, nu o să pot trăi fără tine”

Copila de 12 ani, ucisă de un troleibuz, la Ciocana va fi înmormântată mâine, 26 martie. Mama fetei a lăsat un mesaj plin de durere pe o rețea de socializare.

 Fetița, ucisă de un troleibuz la Ciocana va fi înmormântată mâine. Mama copilei: Cui m-ai lăsat, nu o să pot trăi fără tine

„Cine are dorință să-și ia rămas bun de la Nastenika 26.03.23 la ora 13:30 fata noastră va fi în curte. Fetița mea cui m-ai lăsat, nu o să pot trăi fără tine….”, a scris mama copilei.

Ar putea fi o imagine cu 4 persoane, drum şi text care spune „кто имеет желание попрощаться снастенькой 26.03.23 13:30 наша девочка будет дворе. доченька на кого ты меня оставила не смогу жить без тебя..... BONJOU”

Maia Sandu a plantat copaci în Găgăuzia

Președinta Maia Sandu a marcat Ora Pământului plantând copaci în satul Avdarma din UTA Găgăuzia, împreună cu colegii de la Președinție, un grup de studenți de la Universitatea din Comrat și oameni din localitate. Au fost sădiți peste 5000 puieți de frasin, paltin și mălin, care vor crea o perdea forestieră de protecție a câmpurilor agricole.

„Împădurirea țării este o prioritate pentru noi pentru următorii ani. Schimbările climatice reprezintă o problemă majoră la nivel global, iar fiecare dintre noi poate contribui la îmbunătățirea calității mediului înconjurător prin gesturi simple, dar importante”, a spus șefa statului. 

Președinta Maia Sandu a menționat că azi seara, în intervalul 20.30-21.30, clădirile guvernamentale vor deconecta energia electrică pentru a se alătura mișcării globale Ora Pământului. „Vrem astfel să sensibilizăm societatea cu privire la impactul negativ al emisiilor de CO2. Împreună putem reduce aceste daune, utilizând econom și cu chibzuință resursele energetice, dar și prin creșterea suprafețelor de păduri care să ne asigure un mediu mai sănătos”, a precizat șefa statului.

Pasha Parfeni, turneu internațional de promovare a piesei „Soarele și Luna”: Concerte în Barcelona, Tel Aviv, Madrid, Amsterdam, Olanda

Pasha Parfeni, reprezentantul Republicii Moldova la Eurovision Song Contest 2023, a început turneul de promovare a piesei „Soarele și Luna”. Interpretul susține un concert la Barcelona, Spania.

Ar putea fi o imagine cu 5 persoane şi persoane în picioare
Ar putea fi o imagine cu 1 persoană

„Wow, ce bucurie să ne întâlnim cu moldovenii noștri din Barcelona! A fost literalmente un spectacol pop-up și un adevărat efort comunitar(…). Am simțit atît de mult sprijin din partea comunității noastre moldovenești care locuiește în Barcelona. Vreau doar să-mi exprim recunoștința pentru această primire care mi-a topit inima”, a scris interpretul pe rețelele de socializare.

După Barcelona urmează Varșovia, unde Pasha Parfeni va cânta pe 1 aprilie. În perioada 3- 4 aprilie, în Tel Aviv, Israel va avea loc al treilea eveniment din cadrul turneului. Alte concerte pre-Eurovision vor avea loc în: Madrid, Spania – 6-9 aprilie; Amsterdam, Olanda – 14-15 aprilie; Londra, Marea Britanie – 16-17 aprilie.

Top 5 tendinţe în machiaj pentru 2015
Articolul anterior
O lecție de iubire și loialitate: un câine își ajută stăpânul paralizat să supraviețuiască
Articolul următor