Inspectoratul Național de Investigații a dat primele declarații despre tinerii dispăruți în ultimul timp. Ofițerul de presă Diana Sochircă susține că nu există motive de îngrijorare.
„Nu s-a demonstrat în niciun caz că ar fi vorba de trafic de ființe umane. În majoritatea cazurilor privind persoanele dispărute e vorba de conflicte familiale, dar mai sunt și cazuri de persoane bolnave psihic care pleacă de acasă”, a declarat aceasta pentru Ziarul Național.
Potrivit Dianei Sochircă, de la începutul acestui an, au fost depuse 25 de cereri privind dispariția unor persoane și toate au fost găsite, în afară de studenta de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.
Aceeași sursă afirmă că și în cazul dispariției studentului de la Academia de Studii Economice e vorba de un conflict familial. „Băiatul este, dar are un conflict cu mama și nu-i răspunde la telefon. A fost zilele trecute la examene și mâine mai are unul. Polițiștii au verificat”, ne-a spus Diana Sochircă.
Diana Sochircă susține că și fetița de la Soroca a fost găsită. „Ea fuge în fiecare lună de acasă. E vorba de o fetiță adoptată. Nu știu cine o aduce la Chișinău. Dar a fost găsită și de data aceasta”, susține ofițerul de presă de la INI.
Citește continuarea pe ziarulnational.md.
Îngrozitor! Schema malefică în urma căreia dispar tinerii din Chișinău