Andreea Marin: „Trei ani mi-a luat să mă vindec după ce am folosit un produs cosmetic cumpărat de pe internet”

Andreea Marin a avut prilejul de-a vorbi într-un cadru restrâns cu doamnele curioase vizavi de reuşita aspectului său și a dezvăluit o întâmplare ce a marcat-o profund. Vedeta a fost nevoită să se trateze trei ani de zile, din cauza unui produs cosmetic achiziționat de pe internet.

separator
marin5


„Vă spun sincer, mi-e teamă să fac recomandări de produse din postura în care mă aflu. O singură recomandare făcută greşit, care aduce neplăceri celor care îmi urmează sfatul, pentru un contract pe termen scurt, îmi taie craca de sub picioare. Îmi pierd pentru totdeauna credibilitatea. Eu nu mai încerc pe pielea mea produse de cosmetică. Am cumpărat un produs de pe internet, cu recomandări foarte bune, care avea trecute şi posibile efecte adverse însă eu nu credeam că o să fiu acel 1 la un milion care poate avea reacţii. Iar după acel expriment mi-au trebuit trei ani să mă vindec. Am văzut cum e să nu ţii cont, să nu fii bine informat, că te iei după recomandările prietenilor fără să consulţi un specialist dacă acel produs îţi este bun. Mai mult decât atât, să nu-ţi verifici starea de sănătate şi să te gândeşti că ce merge pentru vecina ta sau pentru prietena ta, neapărat merge şi pentru tine”, a declarat Andreea Marin, pentru evz.ro

 

Mesajul Maiei Sandu de Ziua Profesorului

Președintele Maia Sandu a venit cu mesaj adresat tuturor dascălilor cu ocazia Zilei Profesorului, marcată în data de 5 octombrie, informează unica.md.

”Dragi profesori, la mulți ani! Pe umerii voștri stă, la drept vorbind, viitorul Moldovei – viitorii medici, ingineri, economiști, artiști, brutari, viitorii profesori!

Ca dumneavoastră să puteți crește acest viitor, noi, statul, comunitatea și părinții, trebuie să fim alături de voi în prezent. Să vă oferim venituri pe merit, respectul cuvenit și toată colaborarea necesară pentru a ridica un copil.

doresc să intrați cu dragoste și răbdare în clasă. De dragostea pe care o simt elevii, de disciplina de lucru pe care le-o insuflați și valorile democratice pe care le transmiteți depinde ce fel de generație creștem.

Dragi educatori, învățători, profesori, bibliotecari, directori, psihopedagogi, logopezi, cadre didactice de sprijin, angajați din sistemul educațional din toată Moldova, plecăciunile noastre!”, a scris președintele într-o postare.

Numărul de profesori a scăzut cu 3.000 în ultimii trei ani

Numărul cadrelor didactice care activează în sistemul de învățământ a scăzut în ultimii trei ani cu mai bine de 3.000. În anul de studii 2023-2024, în Moldova activau 45.800 de profesori, dintre care 86% femei și 14% bărbați, asta pe când în 2018-2019 numărul pedagogilor depășea 49.000, scrie safenews.md.

Salariul mediu brut al unui profesor a fost, în anul trecut, de 12.094, ceea ce înseamnă circa 98% față de câștigul mediu pe economie, arată datele Biroului Național de Statistică.

Cei mai mulți pedagogi sunt în învățământul primar și secundar general – circa 57%, urmat de domeniul de educație timpurie – 27,4%, învățământul superior – 8% și cel profesional tehnic – 7,8%.

În instituțiile de învățământ primar și secundar general, cei mai mulți profesori, – 1.600,  predau limba și literatura română, 2.500 – limbile străine, 1.700 – predau matematica, 1.300 – istoria și 1.100– limba și literatura rusă.

Lemne transportate ilegal în microbuze

În zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Leova au fost înregistrate trei cazuri de transport ilegal de lemne, în care cetățeni moldoveni transportau masă lemnoasă fără documente justificative. În total, în trei microbuze se aflau 11 m³ de lemn. Cazurile au avut loc în ultimele 48 de ore, pe direcția localității de frontieră Tochile-Răducani, raionul Leova, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În primul caz vizează doi locuitori ai satului Lozova, raionul Strășeni, cu vârste de 30 și 31 de ani. Aceștia au fost șoferii a două microbuze încărcate cu 6 m³ de masă lemnoasă din ștejar. Tinerii nu au putut prezenta niciun document de proveniență pentru lemnul transportat.

Într-un alt incident, pe traseul dintre localitățile Tomai și Cupcui, o echipă mixtă formată din polițiști de frontieră, reprezentanți ai Serviciului Vânătoresc și Piscicol, precum și cei din Inspectoratul de Protecția Mediului, a oprit un microbuz condus de un locuitor din Hâncești. În vehiculul acestuia erau găsiți 5 m³ de lemn tare despicat, tot fără acte de proveniență.

Conform legislației în vigoare, microbuzele încărcate cu lemne au fost indisponibilizate și transmise Inspectoratului Ecologic Leova și Inspectoratului de Protecția Mediului. Cercetările continuă.

Festivalul ,,DeVin&DeGust”: ce trebuie să știi despre vinurile produse în regiunea cu indicație geografică protejată „Valul lui Traian”?
Articolul anterior
Cum se va desfășura ziua de 1 septembrie în școli: recomandările Ministerului Educației
Articolul următor