Niciun om de culoare la Premiile Oscar: “Suntem furioşi. Suntem supăraţi!”

C

separator
âteva asociaţii pentru apărarea drepturilor civile și-au dorit să organizeze un protest la gala Oscar 2015 pentru că nu a inclus niciun actor de culoare printre pretendenţii la Oscar 2015.

jguyu

Organizaţiile care luptă împotriva discriminării spun că Academia Americană de Film ar fi avut de unde să aleagă pentru a nominaliza actori şi actriţe de culoare. Un exemplu este filmul „Selma”, o cronică a campaniei duse de Martin Luther King pentru drepturi egale de vot.

„Rolul lui Martin Luther King este genul de interpretare care, de obicei, primeşte o nominalizare. E un personaj desprins din realitate. E o transformare fizică, o interpretare uimitoare într-un film cu un mesaj social puternic. Cred că multă lume a fost surprinsă, inclusiv eu, că nu a primit o nominalizare pentru acest rol”, spune Matthew Belloni, editor la „The Hollywood Reporter”.

„E nedrept să vedem că nu există niciun afro-american pe listă. Suntem furioşi. Suntem supăraţi!”, spune William Smart Jr., liderul unei asociaţii din California.

Mulţi americani de culoare au ţinut să atragă atenţia că 90 la sută dintre membrii Academiei de Film sunt albi şi acest lucru spune multe despre modul în care se face selecţia vedetelor.

Sursa

Umoristul Gheorghe Pîrlea a rămas fără un picior
Articolul anterior
Cum îți ajuți bărbatul să slăbească repede și ușor!
Articolul următor
Alte articole interesante